Fugind spre o altă lume – III

O lume neprietenoasă şi ostilă nu va fi plăcerea copiilor. Ei vor căuta automat, inconştient o altă lume, una în care să fie primiţi, una în care să fie acceptaţi, una în care să fie loc de ei. Copiii vor „fugi spre o altă lume” care nu e mai bună dar care îi acceptă în otrava ei.

De la naştere copiii primesc ceva atenţie. Cei mai mulţi dintre părinţi vor lua liber de la serviciu, mamele în cele mai multe cazuri (dar din păcate în tot mai puţine) vor sta în concediu pentru îngrijirea copilului o vreme, aşa se face că vreo doi ani copilul are mama lângă el. După cei doi ani însă lucrurile se schimbă dramatic şi pentru copil e prima palmă majoră luată de la mediul său de viaţă. Mama pleacă la serviciu că se termină concediul.

Copiii sunt separaţi fără milă de părinţii lor încă de la cele mai fragede vârste. Creşele şi grădiniţele private au devenit afaceri extraordinar de profitabile. Nu doar că sistemul ne separă de copiii noştri, dar mai şi plătim pentru asta bani serioşi. Sistemul este construit astfel încât de foarte timpuriu copilul să fie luat de lângă părinţi şi educat de „sistem”. După ce trece de la creşă spre grădiniţă situaţia nu se schimbă, trece la şcoală, la liceu, la facultate şi el, copilul, nu se mai simte parte a familiei.

Citește mai mult

Fugind spre o altă lume – II

Prezentam ieri cazul lui Marius, un băieţel aşteptat, acceptat, dorit chiar. Un băieţel care avea să primească „tot ce îşi doreşte un copil” adică televizor, jucării, mâncare, o cameră a sa şi mai ales care nu va fi sufocat de părinţi. Marius a crescut singur cu televizorul şi jucăriile sale. Am putea credea că era foarte fericit, asta îşi doresc aparent toţi copiii dar… citiţi povestirea de ieri ca să vedeţi cum stau lucrurile.

Copiii, dragii mei, nu ştiu ce e cel mai bun pentru ei. Nu au capacitatea să discearnă între bine şi rău, nu pot vedea consecinţele faptelor lor şi efectul acestora pe termen lung. Aşa se face că el va dori să mănânce doar nutela la micul dejun, la prânz dar şi la cină. El va dori să folosească fierăstrăul electric cu care lucrează tata şi chiar va plânge tare şi va insista ca el să îl primească pentru a „lucra”ceva. Copii vor dori chiar să conducă maşina tatei sau să umble la aragaz ca mama. În toate aceste cazuri tata şi mama îl opresc deşi copilul îşi doreşte mult să facă sau să folosească acele lucruri. Părinţii ştiu că nu sunt sigure pentru vârsta lor, părinţii prevăd ce s-ar putea întâmpla, părinţii văd pericolul pe care copiii nici nu îl bănuiesc.

Să interzici copilului unele lucruri este perfect natural şi o dovadă de iubire. Îi vrei binele, îl vrei sănătos. Îi oferi la micul dejun o felie de nutela şi poate dacă insistă încă o jumătate dar la prânz şi seara nu îi împlineşti pofta pentru că trebuie să mănânce şi altceva. Ştii că dacă face un obicei din asta va avea probleme cu dantura, cu dezvoltarea şi va fi hiperactiv. El nu ştie astea, el vrea nutela dar mama care îl iubeşte nu îi oferă.

Citește mai mult

Fugind spre o lume virtuală – I

În urma ultimelor meditări am primit întrebări pertinente: De ce aleg copiii şi tinerii jocurile pe calculator? Voi încerca astăzi să scriu despre asta deşi e greu de cuprins într-o singură „tură” un subiect aşa de amplu.

Marius a fost un copil dorit şi aşteptat. Părinţii lui îşi doreau un copil, bunicii de asemeni voiau un nepoţel. Când Alina a rămas însărcinată a fost bucurie mare în familia lor. Încă de la început părinţii au făcut o cameră specială a sa în care au pus tot ce trebuia, au investit foarte mult în acea cameră. Alina era în luna a patra de sarcină iar Marius deja avea o cameră a sa cum foarte puţinii copii au „şansa” să primească. Decor minunat, culori vesele, hăinuţe noi şi tone de jucării de la vârsta de 1 zi până pe la 10 ani.

Controalele medicale erau făcute cu rigurozitate la cel mai bun spital din Bucureşti. Medicii au fost aleşi ca si fie cei mai buni, iar Alina se ţinea cu seriozitate de toate recomandările primite pentru a naşte un copil sănătos şi normal. Timpul trecea şi au ajuns aproape de momentul naşterii. Contactul cu medicii era tot mai des, pregătirile pentru naştere erau stabilite până în cel mai mic detaliu aşa că părinţii şi bunicii aşteptau cu înfrigurare momentul în care Marius va putea fi luat în braţe. Pentru ca să fie totul bine au venit şi bunicii de la Craiova şi cei din Buzău cu maşina, au făcut scenarii ca în filme dacă cumva în drum spre spital ar rămâne blocaţi în trafic. Nu a fost cazul. Alinei i-a venit momentul naşterii pe la 3 dimineaţa. Doctorul era de gardă, strada a fost goală aşa că tăticul cu Alina în maşină urmat de cei doi bunici cu maşinile lor au gonit cu toată viteza până la spital unde totul a fost preluat de medici.

Citește mai mult

Hai copii la joc, vieţile pe foc…

Vă mai amintiţi de jocurile din copilărie? Toate implicau acţiune, gândire, trăire. Erau pline de provocări şi multe din ele erau inventate sau ajustate de „gaşca” care le juca. În plus jocurile erau doar o parte a vieţii pentru că mai era şi munca luată în calcul, trebuia să ajutăm la diferite treburi  în casă şi la câmp, aşa se făcea că începutul şcolii toamna, ne găsea „prăjiţi bine”. Nu se gândeau părinţii ca odată cu începutul şcolii să nu ne mai pună la nimic, doar să învăţăm ci munca continua şi după ce mergeam la şcoală. Unii ar zice că era rău, eu zic că era infinit mai bine decât varianta pierderii vieţii prin jocurile de calculator. Cel puţin trăiam, trăiam o viaţă a noastră, inventam, gândeam, alergam, munceam, visam, plănuiam lucruri pe care jocurile pe calculator la elimină drastic.

Jocurile pe calculator pune vieţile pe foc, arde efectiv capacitatea oamenilor de a gândi, de a îşi imagina, de a visa, de a inventa. Mai mult nici de muncă nu mai îndrăzneşti să îi spui unui copil dependent de jocuri. Alergat? Ce e aia, la ce ajută? Şi dincolo de toate acestea vieţile pot fi aruncate în iad pentru că mintea lor în loc să fie înnoită în fiecare zi, este educată spre rău, distrugere şi violenţă. Despre asta vom discuta zilele următoare.

Citește mai mult

Copiii şi jocurile pe calculator

Cred că mulţi părinţi au cumpărat calculatoare copiilor „pentru şcoală” sau „pentru referate” şi s-au trezit cu tone de jocuri în ele de care copiii lor doar cu mare scandal se mai dezlipesc. Jocurile pe calculator încurcă calculele în multe case din România şi produc mare iritare şi ceartă în unele familii. Pe de o parte părinţii nu pricep nici în ruptul capului, de ce aleargă ăia pe acolo prin ecran, de ce se împuşcă sau se omoară iar copiii nu concep cum de au „părinţi aşa de încuiaţi şi nasoli”. Situaţia asta generează multă multă frustrare şi conflict şi situaţia nu pare a se linişti nici măcar odată cu trecerea vremii, ba dimpotrivă.

În momentul în care un copil ia contact cu jocurile pe calculator viaţa lui se schimbă major. Dorinţa de a controla personajele creşte vertiginos, efectele vizuale multiple face pe acesta să „se conecteze” cu jocul şi să se simtă precum personajul. Principiul recompenselor disproporţionate pe care jocurile îl oferă este cel mai rapid mod de a instala o dependenţă şi în jocuri acesta este prezent. Copiii efectiv se transpun şi „se fac una” cu computerul.

Citește mai mult

Şi mai practic de atât

Ieri, în urma meditării despre cum să-ţi salvezi copilul de desene animate, am primit mesaje  în care eram întrebat: ce se poate face practic si simplu pentru a scăpa copiii de desene. Am recitit articolul cu pricina şi am hotărât ca astăzi să scriu cât se poate de practic câteva sugestii de „deconectare” a copilului de la dependenţa sa.

Trebuie ştiut de la bun început că orice manevră de felul acesta este dureroasă şi că necesită efort şi costuri. Uitatul la desene nu doar că e greu de reglementat din cauza ştiinţei investite de producători pentru a captiva ci şi din cauza tiparelor deja fixate. Sunt copii care ştiu că imediat după ce mănâncă, se vor uita la desene, sau imediat după ce termină temele vor face asta. Asemenea condiţionări întăresc şi mai mult tiparele de comportament şi dependenţele.

Vrei să schimbi ceva la capitolul acesta? Iată câteva sugestii, care sunt „îmbunătăţibile”

Pregăteşte-te pentru luptă. Asta nu înseamnă că trebuie să cumperi „un snop de nuiele” sau „o duzină de curele” ci că trebuie să elaborezi o strategie şi să estimezi costurile de timp, emoţii şi financiare pentru voi şi copilul vostru. Trebuie să ştii când începi, care sunt paşii şi când vei termina. Va trebui să faci faţă doliului copilului după ceva ce i-a fost drag şi acum a pierdut dar şi tu va trebui să faci faţă ca părinte să îi oferi o cantitate de timp suplimentară care să compenseze.

Citește mai mult

Cum să îi salvaţi pe copii de desenele animate

Scriam ieri despre câteva pericole ale desenelor animate în viaţa copiilor noştri şi cât de tare desenele animate deformează percepţia lor despre realitate şi mai ales despre bine şi rău şi despre curat şi necurat. Am văzut că rezultatele nu sunt de dorit dar înainte de a da câteva sugestii despre ce putem face în acest sens vă cer permisiunea da a vă mai prezenta încă un aspect deosebit de grav al desenelor animate – distorsionarea noţiunii de adevăr şi normal.

Un punct în care aceste producţii atacă cu îndârjire este distorsionarea adevărului şi a normalului. În desenele animate toate sunt anormale. Deşeurile devin jucării simpatice chiar dacă reprezintă bucăţi de brânză împuţită, cutii de conserve ruginite, viermi oribili sau orice altă formă de deşeuri. Răul devine bun, paranormalul şi anormalul devin normale ele sunt prezente în toate desenele animate şi copiii sunt foarte dezamăgiţi când aceste lucruri nu se pot întâmpla în realitate şi unii din ei se vor focaliza pe încercări nenumărate de a produce prin incantaţii sau alte lucruri aceleaşi efecte.

Adevărul este puternic contestat de desenele animate. Când citeşti o carte de basme imaginaţia dă chip unor personaje într-un mod constructiv dar ţinând cont de sistemele de valori ale acelui copil pe care mama şi tata le-au plantat în mintea lor. Când vizionează desene animate sistemele lor de valori (aşa firave cum sunt) sunt brutal contestate şi înlăturate de „realităţi” create de producători. Ei trăiesc într-o viaţă confuză. Pe de o parte părinţii le cer anumite norme şi limite sociale, pe de altă parte la desene li se prezintă un alt mod de comportament. Ei nu au discernământul să aleagă unde este adevărul şi vor înclina să creadă „ce au văzut”. Cum educaţia părinţilor nu se mai prea bazează pe exemplu vor crede ceea ce văd la TV. Problema e că la tv adevărurile sunt alterate. Acolo banii se obţin prin vrăji şi puterea la fel.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.