Uneori îl mustram pe Timotei pentru faptul că învăţătoarei sale îi spunea Maria şi nu „Doamna” şi el nu prea înţelegea de ce? De unde şi până unde termenul de „Doamna” ei bine astăzi mă voi explica.
„Doamnele” despre care vă scriu astăzi sunt de multă vreme pe lista mea de oameni cărora le mulţumesc şi lista asta se găseşte aici. De când am păşit prima dată în clasa I-a am ştiut că învăţătoare îmi va fi „Doamna”. Prenumele nu conta foarte tare pe vremea aceea. Învăţătoarele erau „Doamna ta” sau „Doamna mea” în discuţiile dintre elevi. În clasa I-a „Doamna Lina” avea să ne primească şi să ne „descebălească” în ale scrisului şi cititului şi primul contact cu „Doamna” avea să fie amprenta care va rămâne pentru totdeauna în viaţa mea.
O femeie slabă, brunetă şi arsă de soare, înaltă de ne uitam la dumneaei mereu dând capul pe spate. Îşi ţinea întotdeauna spatele drept şi ne cerea şi nouă asta. Doamna Lina era cea care avea să mă înveţe să ţin corect stiloul în mână, cea care avea să îmi poarte mâna ca bastonaşele şi literele să curgă uniform şi regulat. Tot ea avea să ne înveţe tot felul de vrăji cu beţişoare, boabe sau nasturi care acum se adunau, acum se scădeau. Mai mult, Doamna Lina era aceea care ne încuraja dar care ne şi jordănea când făceam prostii.
