An: 2013

Căderile creştinilor

de

Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire. Proverbe 24:16

Poate că nu doar eu ci şi alţii au mai păţit ca şi mine la capitolul acesta. Deşi îl numim pe Dumnezeu Tată se întâmplă adesea să picăm, să cădem la teste aparent simple pe care trebuia să le trecem de multă vreme. Diriginta lui Timotei la şedinţa cu părinţii aseară ne spunea: „Atenţie la exerciţiile uşoare din teze, acolo greşesc cei mai mulţi elevi”. Aş îndrăzni să extind avertismentul şi spre viaţa spirituală, pentru că adesea la acestea ne împiedicăm.

Uneori luptele sunt dure şi trăirea în sfinţenie implică efort susţinut şi înfrânare, dar vin şi momente când „fluierăm pe cale” atunci când toate lucrurile par în regulă, când pare a fi cer senin şi pace, când sunt tentat să mă deconectez şi să „trăiesc viaţa pe pilot automat” mă trezesc că fac plonjoane, mă găsesc  căzut sau trântit. Când mă văd pe jos după o luptă dură, e cumva acceptabil pentru că a fost o luptă şi când e  luptă nu stai în picioare nemişcat şi îi dai cu mâna sau cu gura. Când e luptă e luptă şi asta te pune în diferite situaţii şi poziţii. Dar când lupta e lejeră, când totul pare ok şi atunci cad… mă consum mult.

Nimănui nu cred că îi place „să o ia”. Fiecare din noi am vrea să fim din aceia care suntem stabili, biruitori, credincioşi desăvârşiţi dar în realitate puţini sunt, dacă or fi, din aceia care să nu aibă parte de căderi spirituale. Ce faci atunci? Ce simţi? Ce variante există? Mă întreb adesea pentru că se pare că spiritual, sunt un fel de copil neastâmpărat. Probabil aţi întâlnit copii  din aceia care mereu se caţără prin copaci, mereu caută ceva, mereu umblă, explorează, încearcă, care mai mereu sau julituri pe genunchi sau coate, care se vede că sunt mai curioşi, mai inventivi, mai nonconformişti. Ei bine cam aşa sunt eu. Mai mereu am ceva bube pe coate sau genunchi şi nu se usucă bine rănile că iar fac unele. Lupta mea mare este nu să fiu nonconformist legilor lui Dumnezeu ci celor omeneşti.

Citește mai mult

Buy Nothing Day – Ziua în care nu cumpărăm nimic

de

Dacă aveţi curiozitatea puteţi cerceta că există de ceva vreme o astfel de zi stabilită în anumite calendare. Această „sărbătorire” se doreşte a fi o formă de protest şi de avertizare asupra consumerismului care ne invadează  dar şi o metodă prin care producătorii şi comercianţii abordează problema vânzărilor.

„Sărbătoarea” are loc de obicei în prima sămbătă după ziua recunoştinţei  când de obicei se dă startul neoficial pentru cumpărăturile de crăciun şi anul nou.

Marea deturnare. Buy nothing day a fost sărbătorită pentru prima dată în Vancouver în anul 1992. Din anul 2005 se pare că a trebuit să se bată cu duşmanul ei cel mai mare Black Friday care deşi apare ca termen din 1869 nu însemna ce înseamnă azi. Ambele „sărbători” sunt în următorul weekend după Ziua Recunoştinţei. Ciudate asocieri.

Citește mai mult

Minune grandioasă dar neobservată

de

Nu mă pot abţine, trebuie să vă împărtăşesc asta. E una din minunile mici, infime, neobservate, nesesizate. Una din minunile pe care nu le percepem dar care are loc chiar lângă noi adesea. E una din micile minuni exemplu. E divin ceea ce se aude. Jim Wilson care e compozitor, a înregistrat sunetul unui greier, … Citește mai mult

Minunile lui Dumnezeu pentru mine – II

de

Am scris ieri despre două feluri de minuni făcute de Dumnezeu în viața mea, unele complet supranaturale, alta fiind cea a salvării și transformării mele. Astăzi vreau să scriu despre alte două tipuri de minuni ale lui Dumnezeu, pe care le-am trăit sau le trăiesc încă în viața mea și nu îmi explic cum se pot realiza, pentru că omenește nu prea e posibil.

Minuni făcute prin alţi oameni pentru şi în mine.

În viața mea, de când trăiesc am întâlnit mulți oameni. Fiecare dintre ei m-a transformat într-un fel sau în altul, unii prin răutatea lor, alții prin bunătatea lor, alții prin indiferența lor. Dar au fost și sunt unii oameni care au făcut efectiv minuni în viața mea, oameni care îmi pare că sunt mai mult decât oameni, sunt o combinație între îngeri și oameni. Nu sunt mulți din aceștia, dar am cunoscut și unii din ei mai zboară încă prin viața mea și tot ce ating transformă în miracol.

Citește mai mult

Minunile lui Dumnezeu pentru mine – I

de

… prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. Fapte 4:16

Minunile lui Dumnezeu sunt motive de divergenţă între religii. Puţine religii au o poziţie similară una cu alta şi puţine religii spun „minune” aceluiaşi aspect. De exemplu pentru unii este minune că de pe o icoană curge apă. Pentru alţii este o minune că „vinul se transformă în sânge”. Minune este considerată şi o vindecare miraculoasă inexplicabilă, dar şi o reuşită a unor intervenţii chirurgicale riscante. Minune este considerat şi un nene cântăreţ de versuri ciudate şi lălăite, dar şi un compozitor sau un dirijor care „fac minuni” prin muzica lor. Dacă mutăm discuţia în plan religios minunile provoacă certuri adesea. Unii nu mai cred deloc în minuni supranaturale, alţii cred dar fac „minune” din lucruri omeneşti, alţii „provoacă minuni” pentru a prosti oamenii şi găsim destul de greu o poziţie echilibrată.

Nu pretind că voi scrie vreo lucrare ştiinţifică sau mai ştiu eu ce descoperire astăzi, ci scrierea mea se datorează minunilor pe care Dumnezeu le face cu mine, mie direct sau prin alţi oameni dar şi despre cele pe care le cunosc îndeaproape, pentru că au fost făcute celor din familia sau casa mea. Mai departe decât mine şi familia mea nu mă duc prea tare, că trebuie cercetare ştiinţifică.

Citește mai mult

Când Satan atacă cu toată furia

de

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti. Efeseni 6:12

Lupta creştinului a fost şi va rămâne mereu un subiect foarte invocat în predici şi mesaje, va fi o temă cu care să ai succes în predici, va fi un subiect de discuţii interminabil. Dar dincolo de aceasta va rămâne greutatea luptei, a unei lupte în care tot mai puţini creştini „se bagă”, a unei lupte în faţa căreia dăm tot mai des bir cu fugiţii. Predicile şi studiile despre lupta spirituală sunt frumoase, motivatoare teoretic dar când Satan chiar îşi înşiră forţele în linie de bătaie împotriva ta sau a familiei tale, predica pare atât de palidă, aşa de ştearsă în comparaţie cu amploarea bătăliei şi cu marea furie cu care atacatorul se năpusteşte aspra ta.

Nu aş putea spune când bătălia e cea mai mare sau când e mai uşoară, dar în viaţa mea văd deja un tipar. Am atacuri de la el când vreau să merg la biserică şi brusc se ivesc alte treburi, alte urgenţe. Am atacuri când vreau să mă rog şi ba sună telefonul, ba vine cineva la mine, ba dă buzz careva, ba claxonează unii pe sub geam. Am atacuri când vreau să citesc Scriptura fie prin gălăgia de pe stradă, fie prin alte incidente menite să mă deconecteze. Toate sunt atacuri viclene, parşive, insistente şi permanente dar acestea nu sunt cele mai mari bătălii pe care le am de dus.

Citește mai mult

Cum a putut face asta?

de

Două persoane discută. Una are o faţă „aproape stupefiată” cealaltă e uimită. Întrebarea care s-a auzit este: „Cum a putut face asta chiar el?”. Atât am auzit în acea discuţie dar în mintea mea imediat au venit amintiri şi cu alte întrebări „din gamă” auzite sau rostite de de mine, cum ar fi: „Îţi vine să crezi că cutare…..?” sau „Ai auzit ce a făcut cutare, îţi spun ca să te rogi pentru el/ea” sau „Uite unde a lovit Satan, îl ştii pe…?” sau „cum poate să cânte când uite ce a făcut?” şi mai sunt şi altele.

Toate aceste întrebări şi nu numai, aparent arată o părere de rău faţă de căderea cuiva, arată pe un evlavios care aparent se roagă sau îl compătimeşte pe aproapele său căzut, arată un om „căruia îi pasă de…” aparent este evlavie, dar la o analiză mai spre interior lucrurile se schimbă.

Este adevărat că păcatele nu sunt pardonabile, nu sunt scuzabile, ceea ce „celălalt” a făcut este într-adevăr o greşeală sau un păcat dar… cel care rosteşte asemenea întrebări, indiferent dacă sunt eu sau eşti tu, arată prin atitudinea sa, că nu este cu nimic mai bun decât înfăptuitorul acelui „oribil păcat”. Fie că e vorba de curvie, strigăt, înjurătură, furt, violenţă, necredinţă, alcool sau de evlavia falsă vorbim tot despre păcate. În primă instanţă eu, care aduc la cunoştinţa altuia „senzaţionala cădere” a aproapelui, par evlavios, în profunzime doar îmi descopăr puţin din interiorul meu care seamănă destul de mult cu al celui care a păcătuit. Scriptura spune că „toţi au păcătuit”.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.