Câteva secrete din spatele lucrării

Nu de puține ori am fost apostrofat, atenționat și chiar mustrat, că aduc în discuție cam des, aspecte ce țin de sexualitatea umană și am hotărât să dau câteva explicații, nu pentru a mă justifica, pentru că eu știu bine la ce sunt chemat, ci pentru a ajuta pe unii să înțeleagă realitatea în care luptăm și amploarea corupției sexuale chiar în rândul neoprotestanților, ca să nu mai vorbim de restul, unde statisticile spun că e mult mai mare și nu doar statisticile, ci și simpla observare a realității.

Corupția sexuală e cea mai utilizată armă de distrugere a familiei astăzi. O armă la care încă nu îi putem citi calibrul, dar putem vedea unele din efecte. Putem vedea pasiunea oamenilor pentru plăcere sexuală, putem vedea crescând infidelitatea maritală, putem vedea tot mai multe cazuri de sex premarital și cum acesta devine o virtute, putem vedea crescând numărul homosexualilor, drepturile și puterea deținută, putem vedea promovarea libertăților sexuale, putem observa diminuarea impactului religiei, dar apare obligarea informării copiilor despre toate variantele de sex existente, în unele țări chiar și sexul cu animale, putem vedea legalizarea căsătoriilor homosexuale și legalizarea adopţiilor de copii de către aceste cupluri, putem vedea promovarea de filme erotice, ca fiind filme de interes larg, putem vedea ușor cum începe să fie condamnată heterosexualitatea, familia tradiţională și fidelitatea și sper să mă înșel, dar cred că vor apărea pe lista bolilor în viitor.

Citește mai mult

Cu Duhul Sfânt, dar împotriva Lui – III

Cu Duhul Sfant dar impotriva lui III

Ca să concluzionăm ce am scris în prima și a doua parte a acestei meditări, voi scrie și azi câteva rânduri pe acest subiect. Tot în calitate de om obișnuit, fără studii teologice de mare calibru. Scriu tot în calitate de slujitor al semenilor, din dragostea pentru aceștia care curge în mine din Hristos.

Îmi amintesc clar că la cursurile de consiliere făcute ultima dată, un capitol era dedicat ”Rolului Duhului Sfânt în consiliere” și poate că abia acum văd mai clar ce importanță avea acel capitol al cursului. Despre asta am mai scris AICI cu ceva vreme în urmă, dar acum cred că e insuficient ce scriam atunci, din cauză că nu am abordat raportarea greșită la Duhul Sfânt a consilierului și a clientului, amănunt care poate schimba situația pe dos. Dacă se întâmplă asta, dacă consilierul sau clientul înțeleg greșit doctrina Duhului Sfânt, ne putem trezi cu o înrăutățire a situației nu cu o îmbunătăţire a acesteia.

Citește mai mult

Cu Duhul Sfânt, dar împotriva Lui – II

Așa cum spuneam ieri, în prima parte a meditării, nu am intenția de a face dezbateri teologice sau doctrinare, ci doar pe cea de a atrage atenția cu privire la niște realități care țin de un minim de precauție. Există curente de învățătură care prind tot mai mult azi și care învață pe oameni ceva greșit, iar învățătura despre Duhul Sfânt e un subiect tare preferat de cei ce caută senzațional și supranatural. Scriu aceste rânduri nu ca un afront adus cuiva, pentru că am convingerea că fiecare e responsabil de ceea ce crede, ci ca pe un semnal de alarmă, un indicator de avertizare, pentru că mă confrunt cu aceste pericole aproape zilnic.

Prin definiție, creștinii trebuie să fie oameni înțelepți, isteți, greu de corupt și prostit. Nu avem voie să fim proști, statutul de Copii de Dumnezeu nu ne permite asta și prezența reală a Duhului Sfânt, nu ne dă voie să fim altfel decât înțelepți.

Revenind la Duhul Sfânt și la învățăturile despre deținerea, botezul, umplerea, plinătatea, semnele deținerii Lui, aș vrea să mai trag câteva semnale de alarmă. Duhul Sfânt este Dumnezeu, este o persoană a trinității, asta înseamnă că nu e cineva mai puțin important, ci e la fel de important, autoritar, sfânt, atotștiutor ca și Celelalte Persoane ale trinității. Mulți cred greșit, inconștient unii, că Duhul Sfânt ar fi ceva inferior, care e pus la dispoziția noastră să îl folosim când avem nevoie și pentru ce avem nevoie. În realitate lucrurile stau altfel. Duhul Sfânt vine în noi la convertire ca să stăpânească, ca să locuiască în templu. El nu vine ca să stea undeva, ca o piesă în trusa de reparații auto, nu vine nici ca o putere latentă, pe care să o activăm când e nevoie, nu vine să ne dea doar o aură în jurul capului ca să arate ce sfinți suntem. Nu vine ca să vorbim în limbi și atât. El când vine stăpânește. Asta ar trebui să ne facă să tremurăm.

Citește mai mult

Cu Duhul Sfânt, dar împotriva Lui – I

super spiritual Duhul Sfant

Vreau să scriu câteva gânduri despre un subiect foarte delicat, cel care privește Duhul Sfânt, care ar trebui să locuiască în noi în fiecare. Nu voi scrie în calitate de specialist, pentru că nu sunt. Voi vorbi ca om simplu, din popor, care vede anumite lucruri și îi sunt descoperite, ca om care vede adesea extreme ale doctrinei despre Duhul Sfânt și care se confruntă cu aceste extreme. Des, mult prea des, văd, aud, simt, folosiri ale Duhului Sfânt ca scuză, diplomă, motive pentru păcat, dovezi când alții nu cred, modalități de împlinire a unor pofte păcătoase și aceste aspecte eu le numesc grozăvii. Avem nevoie de o doctrină sănătoasă asupra acestei chestiuni și mai ales avem nevoie de atenționări urgente, acolo unde păcătuim cel mai des. Ca cei de la protecția muncii care, te obligă  să pui plăcuțe de avertizare oriunde este pericol, deși știi clar că e pericol.

În primul rând Duhul Sfânt este o persoană. Este o persoană a trinității, nu este un steroid pe care îl luăm pentru a crește ”masa musculară spirituală”, nu este un facilitator al ghicirii, nu este o diplomă pe perete, nu este o scuză, nu este obiect, suflare. Duhul Sfânt este o persoană a trinității, este Dumnezeu și are statut de Dumnezeu, nu poate fi separat de trinitate. Să ne păzim de curentele care ne învață altceva.

Citește mai mult

Riscul și oportunitatea de a fi diferit

riscul si oportunitatea de a fi diferit

Multe fapte și atitudini negândite fac oamenii, din dorința de a nu fi considerați diferiți de ceilalți. La adolescenți și tineri, aspectul acesta le poate schimba macazul în viață. Dorința de a fi ca și ceilalți, de a nu fi etichetat cumva, îi face pe tineri să se ia după turmă. Pe ei îi supără tare o poreclă ca ”tocilarul”, ”pocăitul”, ”ochelaristul”, ”uscatul”, și altele. Aceasta e cauza pentru care tinerii intră în ”rândul celor normali” și se apucă de poante, fumat, uitat la pornografie, alcool, sex, chiulit și câte și mai câte. Se pare însă că acest ”normal” are de a face cu răul și nu cu binele.

Pentru un adolescent sau tânăr, riscul de a fi diferit e foarte mare. La vârsta când îți clădești imaginea de sine, când ai cele mai mari tulburări hormonale, când ești cel mai vulnerabil pentru că încă nu știi cine ești, o insultă sau o ironie te poate afecta foarte mult, atât de mult încât ești gata să lași învățăturile sănătoase, morale, și să faci ceva care știi sigur că e rău, doar să fii relevant, acceptat, primit, apreciat. La ei, riscul este foarte mare de aceea părinții trebuie să le fie în primul rând prieteni copiilor.

Citește mai mult

Egoismul ca sursă a nefericirii

egoismul

De când a intrat păcatul în lume, avem de a face cu egoismul. De fapt, el a pornit de la însuși îngerul luminii și a continuat prin Eva și Adam. Lucifer, a voit pentru sine mai mult decât avea, și avea mult, să nu uităm asta. Eva și Adam, au dorit mai mult pentru ei, și aveau mult, toată grădina Edenului. David a dorit mai mult, și avea deja mult ca împărat, așa înțelegem din confruntarea lui Natan. Ahab avea mult și totuși a dorit și via lui Nabot. Exemple sunt multe în Scriptură, de oameni care aveau, dar cărora nu le-a ajuns deși aveau mult.

Vedeți, păcatul egoismului aduce mare nefericire. Nefericește pe cel egoist și nefericește pe cei din jurul său. Se spune că pe fața pământului 90% din resursele existente sunt deținute de 5-6% din oamenii planetei. Restul de 95% din oameni, trebuie să împartă între ei 10% din resurse. De aici și dispute, conflicte, foamete, mizerie, control al populației etc. Egoismul îl face pe un om să condamne lejer la moarte alte mii de oameni. Egoismul face pe unii oameni puternici să intervină militar, să aducă războiul, foametea, moartea în anumite țări, pentru ca ei să câștige. Egoismul face pe unii deținători de companii să provoace boli și epidemii pentru a vinde leacuri. Egoismul face ca unii oameni să arunce mai degrabă resurse, decât să le dea sărmanilor. Lumea e afectată în cele mai înalte nivele ale sale de egoism și despre asta se poate scrie mult, cu dovezi.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.