Lună: august 2015

Fiecare să dea ce va putea – V

de

Am pornit scrierea aceasta, de la convingerea că trebuie să ne asemănăm mai mult cu Mântuitorul și această convingere, s-a întărit și mai mult. Trecerea de la un stil de viață egoist la unul altruist, numai Hristos o poate face pentru că e cumva… inumană, cerească. Noua natură face oamenii așa de diferiți față de înainte, încât pot fi lesne considerați nebuni sau proști, într-o lume în care confortul personal, plăcerea personală, averea personală și alte lucruri care implică strângere, sunt normale.

Să ajungi să nu consideri nimic al tău de drept e o mare realizare și eliberare, pe care oamenii nu o înțeleg. Oricum, puțini oameni ajung la aceasta stare și de obicei, ajung acolo în urma unui faliment personal, când pot lua contact cu o astfel de viață. Uneori Dumnezeu ne trece prin lipsă, tocmai pentru a vedea și cealaltă variantă posibilă. De la naștere ne luptăm cu strânsul, cu egoismul, cu „al meu”, cu „vreau”, cu „mie” și alte noțiuni care ne fundamentează filosofia de viață. Nu suntem capabili să analizăm obiectiv și cealaltă variantă și nici să o aplicăm. Acesta este motivul pentru care uneori trecem prin lipsuri.

Citește mai mult

Fiecare să dea ce va putea – IV

de

Așa cum am promis, azi vorbim despre frumusețea dărniciei, de fapt aș reformula, frumusețea dărniciei corecte. Nimeni nu va putea înțelege frumusețea dărniciei, decât dacă dăruiește cu inima, dacă învață să dăruiască acolo unde trebuie și când trebuie și care renunță la dezinteres și la mândrie. Nu vei vedea frumusețea dărniciei dacă vezi dărnicia ca pe o taxă, dacă dai un procent bisericii. Frumusețea dărniciei se vede în toată splendoarea sa când copiem modelul lui Hristos.

Oricât aș încerca să vă fac o poză acestei frumuseți, nu voi reuși, dar ce pot face e să vă sugerez câteva situații în care să o puteți observa voi direct și sunt convins că vi se va întipări în minte o asemenea imagine. Imaginea e complet aleatorie, precum părul proaspăt spălat și ciufulit de la șters, al femeii iubite, care întotdeauna va arăta bine 🙂

Citește mai mult

Fiecare să dea ce va putea – III

de

Cui să dăm banii sau dărniciile noastre? Unii ar spune că bisericii locale și e o sugestie bună, dar hai să aruncăm o privire mai în profunzime.

În primul rând, trebuie să demontăm o mentalitate păguboasă, practicată dar neverbalizată sau scrisă. Dărnicia nu e un impozit către Dumnezeu și nici biserica locală nu e casieria Sa. Mulți percep dărnicia, ca fiind un impozit, o taxă, o contribuție pe care le-o cere Dumnezeu. NU, Dumnezeu nu are nevoie de taxe, ci de inima care să învețe că e mai ferice să dai, decât să primești. El nu „stă în banii noștri” oricât de puțini sau mulți ar fi ei. Biserica locală nu are calitatea de casier al cerului, deși poate fi cea mai bună modalitate, prin care noi să ne arătăm generozitatea în unele situații. Ne e mult mai ușor să aducem la biserică o parte din câștigul nostru, decât să cerem noi lumină, să observăm, să trimitem ceva unor oameni care au nevoie. La biserică sigur știu „ăia” cui să îi dea.

Citește mai mult

Fiecare să dea ce va putea – II

de

A da, este una din lecțiile elementare pe care trebuie să le învățăm fiecare din noi pentru a putea experimenta asemănarea cu Hristos. A da, trebuie să devină noua noastră natură și cu cât ne hotărâm mai repede să trăim pentru cer, cu atât vom fi scutiți de mai multe necazuri și suferințe. A da, este despre credința în Isus Hristos, este despre încredințarea că viața noastră aici, pe pământ, e doar un preambul al vieții veșnice.

Și moartea vorbește despre asta, plecăm fără nimic de aici. Exemplul lui Alexandru Macedon e o lecție pentru fiecare credincios, a fost pus în sicriu dar cu mâinile  goale, în afara acestuia, să se vadă că un împărat care a cucerit aproape toată lumea, a plecat de pe pământ cu… nimic. Ne chinuim toată viața să adunăm pentru noi, pentru copiii noștri, și plecăm cu nimic.

Citește mai mult

Fiecare să dea ce va putea – I

de

Tema dărniciei, a fost și va rămâne sensibilă în viața credincioșilor, pentru că, din păcate, trăim o lume a egoismului și a materialismului. Cei mai mulți văd în dărnicie o pierdere personală și nu o binecuvântare sau un câștig. Cel mai mare idol al timpurilor noastre este probabil Mamona, urmat de sex. Sau, cum spune Scriptura, reunindu-le, cel mai mare idol al timpurilor noastre este pântecele. Multă lume se închină lui, unii au și reprezentarea lui în fața ochilor, alții nu.

Să vorbești de dărnicie în biserici e destul de riscant și puțini păstori riscă să predice „la ei acasă” despre asta. De regulă, pentru astfel de predici, e invitat un alt păstor. Omul spune imediat ce își aude păstorul vorbind de bani: „Ăsta vrea mărire de salariu!” Așa se face că, predicând în diaspora despre dărnicie la o biserică, m-a auzit cineva de la altă biserică și m-a rugat, dacă pot, să spun și la ei predica aceea. A fost dezamăgit, nu rostesc aceeași predică de două ori.

Citește mai mult

Da ce-o să zică lumea?

de

Una din întrebările „la ordinea zilei” pe vremea copilăriei, adolescenței și tinereții mele timpurii este asta: „Da ce-o să zică lumea?” Recent m-am întâlnit cu oameni dragi mie, cu care am copilărit și ne-am amuzat zdravăn pe această temă. Făceam ce făceam și iar ne repetam unii altora întrebarea: „Da ce-o să zică lumea?” așa că mi-a intrat în radare termenul, m-a proiectat în trecut și am retrăit elemente din copilărie, dar am și putut să observ efectul acelor formări, în viața mea de adult.

Mare parte a vieții mele, nici măcar nu m-am gândit să fac ceva, ce ar face lumea să vorbească (negativ). În sat la noi nimeni nu avea curajul „să intre în gura lumii”. Pentru aproape toți „gura lumii” era mai de temut decât Dumnezeu, chiar și pentru pocăiți. Și ei se temeau mai tare de gura lumii, decât de Dumnezeu, dacă punem la evaluare de câte ori spuneau: „Ce o să zică Dumnezeu?” și de câte ori spuneau: „Da ce-o să zică lumea?” Așadar, cea mai mare parte a vieții mele, am trăit încercând să mulțumesc „lumea” ca să nu supăr părinții. La sat, dacă intrai în gura lumii, prima întrebare automată pe care o auzeai din gâtlejul urât mirositor al acesteia era: „Da ăsta al cui e?”

Citește mai mult

În căutarea extazului spiritual

de

Nu, nu scriu azi despre religii orientale sau nemaiauzite. Azi vreau să scriu, așa cum obișnuiesc, despre mine, despre tine și despre cei de lângă noi. Vreau să scriu despre oameni cunoscuți și apropiați, nu despre triburi îndepărtate, pentru că spiritualitatea este unul din aspectele noastre comune.

Ieri scriam despre o substanță minune numită SOMA și despre căutarea febrilă a omenirii a acelei substanțe. Despre acel ceva, dacă se poate o substanță, o pilulă, care să aducă fericire și bunădispoziție și să alunge orice inconvenient sau stare, opozantă fericirii momentului. Multe încercări s-au făcut și chiar azi se fac. Multe ideologii sau substanțe „înghit” oamenii, printre care și religia. Despre asta vreau să scriu azi.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.