Se face apel, la a se citi versurile melodiilor lansate la colectiv, și ale altor melodii, incriminate de unele voci azi, inclusiv de mine. Mi s-a reproșat că sunt superficial când spun că acolo, în acel loc, a fost o dimensiune spirituală, considerând comentatorii că, doar un om spălat pe creier crede asta. Se dorește luciditate, rațiune în analiza acestor piese, mai ales a versurilor și versurile devenind „dovada supremă” că acele melodii nu aveau nimic anormal sau spiritual în ele. Că nu e vorba de duhuri sau satanism deloc.
An: 2015
Mini Ghid de schimbare a României
Dacă mă întrebați despre dorința mea ca România să se schimbe, administrația centrală și locală să se schimbe, funcționarii publici să se schimbe, poliția, situația din educație și sănătate și orice alt sector al administrației acestei țări, voi spune clar: Da vreau să se schimbe. Îmi doresc o Românie mai frumoasă, mai curată cu oameni cinstiți, corecți, respectuoși, dedicați, pasionați, implicați și credincioși.
Creştinism sau Isusism?
De obicei nu preiau scrierile altora, nu de deștept ce sunt, ci din cauză că nu e sportul meu preferat. Citesc mulți bloggeri din România și mai ales din sfera creștină, dar nu republic pur și simplu textele lor. Azi vreau să fac o excepție. E un text care trebuie publicat, mai ales azi. E vorba de textul domnlui Marius Cruceru din cursul de partisitcă. Sursa e chiar blogul domnului Marius Cruceru
Cred că România se va schimba
Nu pot ocoli subiectul fierbinte din aceste zile. Ce se întâmplă în țară este fără precedent, iar rezultatul încă este incert. Mulți se bucură, dar habar nu au pentru ce. Alții se bucură pentru că știu ce vor și văd acel deziderat tot mai aproape. Alții se bucură doar pentru că e revoltă. Unii se bucură că se va schimba ceva, nu știu ce se va schimba nici ei, dar se bucură. Alții se bucură că va fi mai bine economic, e posibil să aibă dreptate, am mai scris despre asta. Eu am bucurie dar foarte rezervată și moderată. Și firea mea „dă să se bucure” dar fiind rațional, nu știu dacă are încă pentru ce. Știu, iar se vor înfuria unii, dar deocamdată e ceață, măcar pentru mine care nu pot separa viața spirituală de cea trăită, fizică. Deocamdată revolta seamănă mai mult a răscoală decât a revoluție, cum bine observa cineva recent, situația se va schimba dacă vor apărea soluții concrete și dacă se vor propune nume pentru realizarea lor.
În țară e revoltă
Deși mă hotărâsem să mă rup oarecum de subiectul fierbinte acum în țară, întrucât nu am simpatii politice și nu susţin nici un partid politic sau om politic, mă văd nevoit să scriu continuarea seriei pornite. Ultima dată scriam meditarea „trăiești în țara pe care o meriți” și acum văd mii de oameni dorindu-și o altă țară. Despre asta vorbeam în acea meditare, este diferența dintre complăcere și acțiune.
Trebuie să recunosc că nu îmi este clar ce va ieși în urma acestor acțiuni. Trebuie iar să recunosc că am mai văzut acțiuni stradale, unele mai reușite, altele mai nereușite și trebuie să recunosc că mă tem de politizarea acțiunilor. Sunt oameni care vor avea abilitatea „să deturneze” aceste proteste pentru ei. Iar mă mai tem că nu vom reuși să facem rost de lideri autentici, nu e totul să dispară corupții, e nevoie de oameni integri in locul lor și nu știu dacă avem oameni integri dispuși să facă sacrificiul de a fi lideri, întrucât termenul de „om politic” în România a fost pervertit.
Examenul dragostei – PICAT
Mă doare rău să scriu aceste rânduri, e trist și jalnic, în ce mod am putut pica examenul dragostei. Prin articolul scris de mine în care vorbeam de consecințele păcatului asupra nației noastre, am primit multe mesaje. Pe de o parte oameni care mă considerau nebun că fac legătură între acel accident și spiritualitate, pe de altă parte am rămas șocat la văzul unor comentarii ale „credincioșilor” pline de ură, venin și bucuria răzbunării. Sunt șocat dacă asta e adevărata față a oamenilor religioși. Sunt nevoit să accept că am picat examenul dragostei.
Una este să vezi starea de păcat și să avertizezi oamenii și alta este să vezi mesaje „așa au meritat”, „i-a trăsnit Dumnezeu”, „Dumnezeu i-a ars” și alte idei pline de ură.
Trăiești în țara pe care o meriți
Acest articol face parte din seria pe care am început-o, despre ceea ce merităm. Suprapunerea cu incidentele din București e o coincidență și știu că va părea unora o scriere răutăcioasă. Acum oamenii care se tem de Dumnezeu au devenit „intoleranți”, „hateri”, „fanatici” în ochii majorității. Niciodată nu a fost altfel. Când spui păcatului pe nume devii ținta bătăilor de joc.
Spuneam că trăiești în ţara pe care o meriți și eu la fel. Ne-am învățat ca nație să criticăm tot ce mișcă, de la guvernanți, parlamentari, președinte până la femeia de serviciu care spală buda la școala din satul Pocreaca. Toată lumea e vinovată de ceva, toată lumea e vinovată de prostul mers al lucrurilor, doar noi nu avem vină, sau dacă avem, e cea mai mică dintre toate și e motivată de vina celorlalți. Ne ocupăm prea mult timp cu găsirea vinei altora și prea puțin timp cu acțiunea noastră. Ni se duce viața privind la TV sau pe net vânătoarea de vinovați, care nu ne aduce nimic mai bun, doar satisfacția diabolică că a fost unul prins, închis, asta ne dă satisfacție. Satisfacție ar trebui să ne dea când eu și tu ne facem partea. Degeaba îl prinde pe un hoț dacă altul îi ia locul.