Cu siguranţă una din întrebările aflate pe buzele a mii de oameni e aceasta: De ce Doamne? Alții, mai curajoși au alta: Unde este Dumnezeu, dacă există? Nu ai cum să nu te întrebi, când vezi o așa de mare suferință și durere. Îți țâșnește pur și simplu de pe buze. Oameni arși de vii, oameni care arată îngrozitor cu pielea arsă, cu ochii arși, oameni pe care îi așteaptă suferințe cumplite și care în viața lor nu le va mai trece șocul și urmele. Pe bună dreptate se întreabă unde era Dumnezeu? Aveau nevoie de El atunci, îl implorau să facă o minune. Și acum, mii de oameni din țară Îl roagă asta. În dimineața asta numai pentru ei m-am rugat. E nevoie de Dumnezeu, de intervenţia Sa.
An: 2015
Ai angajații pe care îi meriți
Tu când vorbești despre angajații tăi cam ce spui? Ai cuvinte de apreciere, de mulțumire, îți produc bucurie când te gândești la ei, îi simți ca pe o echipă? Dacă e așa, felicitări. Ești un șef grozav, cu angajați grozavi. Îmi e teamă însă că nu e tocmai așa. Marea majoritatea a „șefilor” români, inclusiv a „şefilor” creștini, pocăiți mai exact, nu sunt mulțumiți de angajații lor, nu investesc în relația cu aceștia, nici în formarea lor ca oameni și ca profesioniști. Tu în ce categorie te afli?
Citește te rog rândurile următoare. Nu le scriu ușor pentru că am fost și eu angajat și s-ar putea crede că scriu din cauza unor resentimente. Nu e așa. Am depăşit orice astfel de fază și voi refuza să fac pe alții, fie ei și șefi, responsabili pentru situația mea sau pentru eșecurile mele. Scriu aceste rânduri pentru că văd și știu cât de mult poate fi îmbunătățită relația patron-angajat. Vreau, îmi doresc mult ca patronii credincioși să se diferențieze net față de cei necredincioși și în aceeași măsură îmi doresc, angajați credincioși care să se diferențieze clar de cei necredincioși.
Vei lucra în cea mai bună firmă
Data trecută scriam despre cât de bună e pentru tine firma în care lucrezi și am încercat să nu fiu sarcastic, dar usturător a fost, nu ai cum altfel. Azi vreau să vorbesc despre cei care au evoluat, sunt mai buni, vor mai mult. Cum nu e greșit să te mulțumești cu ce ai, așa nu e greșit nici să îți dorești să evoluezi în permanență și să progresezi. Atenție, extremele, în ambele cazuri sunt foarte periculoase. Așadar, azi voi scrie despre firma la care vei lucra. De fapt, mai exact, voi scrie despre cât de important este ca la un moment dat să faci și pași riscanți și pentru asta voi folosi detalii din viața mea personală. Nu pentru că am făcut cele mai bune alegeri ci pentru că acest caz îl cunosc cel mai bine.
Lucrezi în cea mai bună firmă
Stai, nu da încă. Vreau să reformulez. Știai că tu la momentul acesta lucrezi în cea mai bună și potrivită firmă pentru tine? Pur și simplu ți se potrivește ca o mănușă, e făcută parcă pentru tine și nu spun lucrul acesta cu sarcasm sau răutate. Oricât de nemulțumit ai fi de acea firmă, trebuie să realizezi că ești acolo, întrucât e cel mai bun loc de muncă la ora actuală pentru tine.
Poate zici, stai, tu știi cât trag eu, tu știi ce salar mic primesc, tu știi cum se poartă șeful? Nu știu, dar tot cred că e cel mai bun loc de muncă pentru tine. Dacă nu era așa, erai deja în altă firmă. Faptul că ești acolo încă, e o dovadă că ți se potrivește. Nu critica acea firmă, pe șefii tăi, colegii sau patronii. Critica nu îți aduce nimic bun nici ție, nici lor, nici firmei. Dacă critici, doar te umpli de venin și acreală, ți se duce și ficatul și stomacul și poate și capul. Te vei duce la scârbici, nu la servici și asta te va distruge.
Ești în biserica în care meriți să fii – II
După scrierea de ieri, am avut reacții previzibile, dar nu publice, de aceea continui să scriu azi pe această temă, întrucât sunt de specificat și alte amănunte interesante referitor la „a fi sau a nu fi” și la „a sta sau a nu sta” într-un loc pe care îl critici și în care nu mai vezi aproape nimic bun, în cazul de azi, a sta sau a nu sta într-o biserică despre care ai cea mai proastă părere. Specific din start că, nu evaluez bisericile, ci fac provocarea vouă, oamenilor, membrilor lor să vă evaluați.
Scriem ieri că a sta într-o biserică despre care ani de zile ai o părere critică e mai nesănătos decât a pleca din ea. Starea aceea acidă distruge tot cu timpul, erodează, macină, topește umanitatea, sfântul și chiar bunul simț în unele cazuri. Eu nu îmi explic logic, de ce unii rămân în unele biserici și stau în acid toată viața lor? Cum poți să te urăști atât de mult, încât să stai într-un mediu toxic, pe care îl știi și chiar îl declari toxic? Ai o părere așa de proastă despre biserica în care mergi și totuși rămâi acolo și mergi în continuare. Aici nu e vorba de o cerință a lui Dumnezeu de rămânere, e vorba de aspecte personale.
Ești în biserica în care meriți să fii – I
Știu că va fi o scriere dură asta de azi și că mulți vor fi supărați, dar totuși o voi scrie. O voi scrie pentru că aud prea des critici despre firme, biserici, țară și lume. Prea adesea ne trezim criticând, trăind în amărăciune și nemulțumire și sorbind otravă în fiecare zi. Otravă pentru noi, familiile noastre și copiii noștri. Nemulțumirea e una din cele mai paralizante dintre otrăvuri și va afecta generațiile viitoare. Astăzi despre biserica locală.
Trebuie să precizez clar că, nu mă refer în această scriere la Mireasa lui Hristos. Când folosesc termenul de biserică, scris cu litere mici, mă refer la organizații religioase internaționale, naționale sau locale, mă refer la locaşuri de cult. Cred că este greșită numirea unui locaș de cult „biserică”, întrucât această formulare aduce atingere termenului original. Veți spune că termenul e folosit de Pavel de atâtea ori, ca să facă referire la o organizație locală dar totuși, cred că e cel puțin forțat să folosim acest termen pentru organizații religioase de astăzi, întrucât am intra în conflicte serioase dacă am încerca să identificăm, care din aceste organizații or fi biserici și care nu. Care cult poate numi organizațiile locale biserici și care nu? Și cei care funcționează ca misiuni sau asociații sau doar cei recunoscuți de stat? Ce autoritate are statul să dea statutul de Biserică? Așa că, nu vreau să mergem în derivă. Voi considera că termenul de Biserică, nu aparţine niciunui locaș de închinare, ci Miresei lui Hristos, formată de toți cei răscumpărați de el de pe fața pământului.
Cine te trimite?
Scriam zilele trecute că noi, avem de împlinit o menire, suntem încă pe acest pământ din cauză că prin noi Dumnezeu vrea să-şi arate dragostea şi altor oameni. Nu am fost luaţi încă acasă pentru că avem o sarcină de dus la capăt şi ni se cere să trăim o viaţă mărturisitoare, nu atât prin vorbe cât mai ales prin fapte. Şi nu mă refer la fapte mici, mă refer la lucrări mare, uriaşe, suntem chemaţi să ne exercităm puterea spirituală, nu pentru a face demonstraţii ci pentru a iubi ca Mântuitorul. Asta face parte din desăvârșirea noastră spirituală spre care tindem. Oare de ce ne este teamă să iubim ca El.
Eram elev prin clasa a noua, când a avut loc un incident între un coleg din clasa mea şi unul din clasa a unsprezecea. A venit unul din profesori şi eu eram pe hol cu acel coleg încercând să îl ajut. A aflat cam care a fost situaţia şi m-a trimis să îl chem pe acel bătăuş la dânsul, dar mă temeam să o fac. Era cu doi ani mai mare şi era bătăuşul şcolii, mă rog, unul din ei. Am refuzat de câteva ori, dar profesorul a zbierat la mine să mă duc. Am plecat dar m-am întors cu o minciună „nu vrea să vină”. Îmi era așa teamă și acest profesor nu mă putea apăra, el venea prin acel corp de școală o singură dată în săptămână. Mi-a fost teamă, din cauză că cel care mă trimetea nu avea nici o autoritate.