Multă vreme am crezut că lenea spirituală e acea lene care te apucă fix înainte de a merge la biserică atunci când este program sau acea plictiseală care te apucă când vreun predicator bate câmpii și nu găsește nicicum finalul predicii. La fel puneam în cârca lenii spirituale lipsa Bibliei sau a cărții de cântări.
Cu timpul am fost nevoit să accept că trebuie să redefinesc lenea spirituală și la fel să accept că de fapt mersul la biserică poate fi un simptom al lenii spirituale. Lenea spirituală de fapt este acea stare de a nu te deranja deloc în privința spiritualității. A lua doar de-a gata fără să cercetezi, a beneficia de efortul altora fără să te pui pe cercetat, a crede teoriile părinților spirituali fără să le verifici, a alege voit să mergi pe un drum pe care te duc alții dar despre care nu știi personal de unde vine și unde duce.