Meditări

De ce ne plictisim?

de

Plictiseala e o caracteristică foarte des întâlnită în secolul 21, foarte mulţi oameni se plictisesc, foarte mulţi copii se plictisesc la şcoală, la biserică, acasă etc. Nu mai avem răbdare să mergem 3 ore cu trenul dacă nu avem tot felul de device-uri cu noi. 3 ore de stat la biserică par tinerilor şi copiilor ani, orele de şcoală li se par imens de lungi în comparaţie cu cât de scurte li se par orele de la calculator. Soţii se plictisesc în relaţii cu acelaşi partener după un timp şi simt nevoia să adauge ceva „condimente” sau de schimbarea acestuia. Ne plictisim cu acelaşi loc de muncă multă vreme, ne plictisim cu aceeaşi casă sau maşină multă vreme, ne schimbăm telefonul cât de des se poate etc. Oamenii se plictisesc şi se plictisesc tare de tot.

În realitate timpul curge constant de când e lumea deci orele nu sunt mai lungi (deşi mie mi se pare că sunt scurtate tare). Şcoala e tot aşa de când e lumea poate s-au adăugat multe elemenete menite să facă atractivă şcoala nu să o facă plictisitoare, biserica a devenit mai „seducătoare” prin programe, scene, trupe, instrumente, proiecţie etc. Locurile de muncă sunt şi ele mult actualizate, în căsnicie au apărut elemente noi şi moderne etc. de fapt toate aspectele menţionate au suferit ajustări care ar trebui teoretic să elimine plictiseala nu să o instaleze, totuşi oamenii se plictisesc din ce în ce mai tare.

Ce se întâmplă?

Citește mai mult

Crizele sunt bune sau rele?

de

  M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu! Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău ce Sfânt. Iona 2:6-7

De obicei, în cele mai multe cazuri crizele sunt percepute doar ca ceva negativ, ceva care nu este de dorit. Crizele sunt un fel de sperietori cu care trimiţi ţări întregi, familii sau persoane în panică. Citeam în copilărie o carte despre un negustor şiret care cumpăra vite de prin sate. Ca să le obţină repede şi ieftin avea o strategie. Înainte cu o săptămână două de a ajunge acolo declanşa o criză imaginară. Zvonea cumva că vitele din acea regiune sunt toate bolnave sau predispuse la o boală gravă. Lăsa oamenii să se frământe şi să se agite după care apărea ca şi cumpărător şi bineînţeles că cerea un preţ mic de tot. Cam aşa e cu criza financiară în care ne aflăm. Există aşa numiţii „băieţi deştepţi” care o generează pentru a face profit.

Citește mai mult

Mai mult decât înfrânarea de la păcat

de

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Galateni 5:22 – 23

Multă vreme am crezut că o luptă înverşunată cu păcatul şi pornirile firii este cheia pentru o viaţă de credinţă „de succes” şi se pare că nu doar eu am crezut asta ci mulţi oameni. În plus există mulţi care chiar acum cred asta. Ca un bun creştin ce mă doream a fi, am pus frână la tot ce mi s-a părut a veni din fire şi am încercat să nu îi dau ascultare, se părea că reuşisem, eram oarecum în control.

Problema majoră era că nu reuşeam la toate acestea să adaug un strop de bucurie, totul era stresant ca atunci când păzeşti caprele. Când crezi că ai adus-o la loc pe una descoperi că altele două au plecat din cârd. Era muncă titanică aşa că am zis: Trebuie să devin mai eficient. Dar cum? De la biserică se predica doar că trebuie să nu ascultăm de fire şi să nu îi împlinim poftele. Am citit, am căutat până la o discuţie pe care am avut-o cu preotul Teofil Părăian care foarte simplu mi-a spus pe vremea aceea: „Caută mai sus pe firul apei.” Acesta a fost factorul declanşator pentru mine. Era vorba despre principiul „cauză – efect” aşa că am început introspecţia.

Citește mai mult

Privire în trecutul nostru

de

Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri… Psalmi 77:5

Adesea când ajung cu clienţii care vin la consiliere la punctul în care e nevoie să privească în trecut le apar semne evidente de îndoială şi nemulţumire iar unii chiar o exprimă. Ei afirmă că nu ar fi normal să „dezgropăm mortul”. La fel şi oamenii cu care ocazional stau de vorbă despre instrumente sau metode de consiliere şi cărora le explic că fără o vindecare a evenimetelor trecutului nu este cu putinţă o vindecare sănătoasă. Unii devin chiar ostili când aud de necesitatea unui asemenea demers (care oricum nu poate fi făcut decât cu acordul clientului) argumentul lor forte fiind acela că „Dumnezeu când vindecă nu face procedee sau cercetări, El vindecă şi gata” afirmaţie cu care nu prea sunt de acord.

De altfel cei care reacţionează aşa la o astfel de fază a terapiei trădează prin reacţia lor o stare de fapt, asta spune despre ei că au lucruri nerezolvate sau răni care încă sunt inflamate. Asta face ca „privirea în trecut” să devină neapărat necesară. Nu e foarte plăcut să retrăieşti evenimentele trecutului, amintirea lor provoacă reacţii de tot felul unele din ele fiind dramatice. Toată durerea unui eveniment din trecut poate fi retrăită la un asemenea demers, ştiu din experienţele colegilor asta dar şi din experienţele mele. Îmi amintesc despre o clientă care la momentul în care a trebuit să fie confruntată cu realitatea abuzului din trecut a făcut un acces de furie aşa de mare încât m-a speriat şi pe mine apoi a ajuns până în punctul în care i s-a declanşat o stare de vomă severă. Am avut cazuri în care durerea trecutului era aşa de mare încât plânsul pacientului devenea deja ţipăt. Ambele cazuri şi multe altele au avut o vindecare corectă şi acum sunt eliberaţi de Dumnezeu şi vindecaţi, nu au putut avea parte de asta până nu au fost confruntaţi cu trecutul.

Citește mai mult

Înfometare sufletească

de

„De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.” Nicolae Steinhardt

Priveam ieri pur şi simplu la feţele oamenilor de pe stradă. Rămăsesem blocat câteva minute pe chipurile celor care treceau pe lângă mine. Citeam pe feţele lor, ale celor mai mulţi dintre ei, resemnare, durere, abandon, tristeţe. Fiecare mergea cu gândurile lui triste şi cu frământările minţii sale. Am citit atâta singurătate şi izolare că m-am speriat. Mi-am adus imediat aminte de vorbele lui Nicolae Steinhardt scrise în Jurnalul fericirii „De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.”

Mă duce gândul la o întâmplare similară în Biblie. Domnul Isus stă lângă o fântână unde apare o femeie căreia „îi citeşte trecutul” şi îi citeşte golul din inimă şi durerea şi lipsa de sens. Nu ştiu ce exprima faţa acelei femei dar cu siguranţă o foame disperată de iubire exista în viaţa ei de vreme ce a schimbat atâţia bărbaţi. La fel ca mulţi oameni azi care trec din căsnicie în căsnicie căutând iubire.

Citește mai mult

Înnoirea minţii – eveniment sau proces

de

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2 

Discuţiile despre modul în care noi ca şi credincioşi abandonăm vechiul mod de viaţă sunt inevitabile în cercurile mele de discuţii. De fapt oricine este cercetat de Duhul lui Dumnezeu îşi pune astfel de întrebări şi caută răspunsuri, e cât se poate de normal. E adevărat că de prea multe ori punem poveri inutile pe spatele celor care vor să se apropie de Dumnezeu devenind un fel de paznici la poarta raiului.

Era o vreme care nu cred că a apus, când oamenilor li se cerea dacă vor să vină la Dumnezeu renunţarea la toate viciile şi dacă nu renunţau la tutun sau alcool, dacă nu purtau batic şi fuste până în pământ nu erau primiţi. Întrebări despre ce cred şi de ce cred se puneau doar generalist. Exista într-un  fel pretenţia ca oamenii să se schimbe brusc în tot comportamentul lor la convertire.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.