Meditări

Revenirea la simplitate

de

Nu ştiu câţi dintre noi am putea spune că viaţa nu e complexă. Cei mai mulţi putem identifica multe lucruri care ne alcătuiesc traiul şi viaţa, multe activităţi, maşinării, concepte, ideologii, valori etc care ne complică din ce în ce mai mult fiecare secundă trăită. Viaţa actuală e foarte complicată şi mai ales e complicată în cele mai multe cazuri inutil.

Dacă privim la momentele de început ale omenirii vedem clar modul simplu în care Dumnezeu a făcut să funcţioneze omul. Fără maşinării, case, serviciu, concepte, religii, legi, reguli (cu excepţia uneia) fără armată, poliţie, planuri, carduri, şcoală etc. Erau doar ei, Adam şi Eva, creaţi de Dumnezeu aşezaţi în grădina Edenului, goi, fără zorzoane şi paltoane şi totuşi fericiţi, împliniţi, bucuroşi, hrăniţi şi mai ales împăcaţi cu Dumnezeu. De, El, Dumnezeu, făcuse totul simplu pentru oameni şi simplitatea le aducea atâta împlinire şi fericire. Dumnezeu se întâlnea cu ei dimineaţa, nu ştiu cât stătea cu ei la vorbă dar un timp limitat desigur pentru că îl vedem căutându-i iar dimineaţa în răcoarea zilei. Ce vrei mai mult?

Citește mai mult

Stimularea simulării

de

Cel puţin pentru noi românii, sărbătorile sunt un timp al contrastelor pronunţate. Una este românul în zilele obişnuite şi aproape la polul opus îl găsim la sărbători, indiferent care ar fi acestea. Când e sărbătoare românul se străduieşte să simuleze în două aspecte majore. Unul este simularea unui trai îmbelşugat si bogat iar celălalt este simularea unei credinţe mai mari decât în realitate.

De departe cea mai mare sau poate singura sărbătoare poruncită în Noul Testament e serbarea morţii şi învierii Domnului Isus. Îndrăznesc să consider Paştele singura sărbătoare poruncită a creştinătăţii dar nu în varianta sa anuală ci în cea poruncită de Domnul Isus în expresia „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Consider că de fiecare dată când suntem în faţa acestui act al cinei sărbătorim Paştele. Totuşi, să admitem că Paştele acesta anual e o sărbătoare poruncită şi că e bine să îl serbăm luând modelul evreilor care au poruncite multe sărbători anuale pe care trebuie să le serbeze. Ce face „creştinismul” din paşte nu pare a fi deloc spiritual ci mai degrabă ritualic şi uneori mistic.

Citește mai mult

Care e parfumul primăverii?

de

Joia trecută când am ieşit de la lucru am avut poarte de un moment de retrăire a senzaţiilor din copilărie. Undeva în zona gării cineva făcuse curat prin grădină şi a dat foc la resturile de vegetaţie uscată iar acel fum s-a împrăştiat în toată zona şi mi-a adus aminte de copilărie. Curăţenia de primăvară era obligatorie la noi în sat şi mai ales partea cu aranjat iarba din faţa proprietăţilor, văruitul copacilor, al ţăruşilor de pe marginea drumului, al capetelor de pod arderea vegetaţiei uscate etc.

Primăvara era un timp al curăţeniei şi sătenii de la noi erau preocupaţi de a se ridica toţi la un nivel înalt, pentru că era un fel de mândrie să ţii pasul cu ăl mai gospodar din sat. Asta făcea ca indiferent cum arăta casa măcar var proaspăt să primească. Uneori varul se dădea chiar dacă era riscul să pice o bucată de perete. Aşa se făcea că de la mic la mare oamenii ieşeau la făcut curat în sat. Întotdeauna mi-a plăcut cum arăta şi cum mirosea satul imediat după marea curăţenie dar niciodată nu mi-a plăcut starea sufletească  a oamenilor la sărbătoarea de Paşte.

Citește mai mult

Floarea roşie cu tulpină verde

de

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit, iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început. Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o sa facem un desen”.

“Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze.

Dar profesoara a zis: “Așteptați! Nu începeți încă!”. Și au așteptat pâna când i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți. “Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde. “Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile lui. Florile lui erau mai frumoase decât floarea profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Citește mai mult

Cum poate aprecierea să schimbe oameni

de

Una din cele mai frecvente întrebări pe care o primesc în şedinţele de consiliere este: „Cum pot să îl schimb pe soţul/soţia mea?” Mulţi, foarte mulţi s-au căsătorit cu gândul destul de păgubos că îl pot schimba pe celălalt după căsătorie şi puţini, foarte puţini au reuşit să facă asta. Dorinţa de a îl schimba pe celălalt este de altfel destul de problematică întrucât de foarte multe ori în spatele ei se află doza personală de egoism. În definitiv celălalt are dreptul să fie cum vrea şi orice schimbare trebuie să înceapă de la noi. Căsătoria odată oficializată presupune acceptarea celuilalt aşa cum este, deci nu pot fi impuse condiţii noi pe parcurs decât cu acceptul ambelor părţi.

Să credem că oamenii nu se schimbă după căsătorie e utopic, problema e că ei nu se schimbă cum am vrea noi, nu că nu se schimbă. Totuşi, sunt cazuri în care soţul sau soţia ar vrea prin viaţa sa să influenţeze în bine pe partenerul care, fie se poartă necuviincios, fie are probleme cu alcoolul sau alte patimi, fie e leneş, inactiv în relaţie, neimplicat în educarea copiilor sau câte şi mai câte variante pot fi. Ei bine, una din cele mai eficiente metode este cea a aprecierii.

Citește mai mult

Ai parte de încercări? E posibil să fie de la dragoste.

de

Am avut cu Timotei o discuţie zilele trecute referitoare la o pedeapsă pe care „o are de ispăşit” care e valabilă până la vacanţa de vară. Printre discuţiile noastre s-a ridicat naturala întrebare: „De ce spui că mă iubeşti dacă mă faci să sufăr?” Am meditat puţin, apoi i-am dat exemplul oii căreia păstorul i-a rupt piciorul (pe care o să o povestesc altădată aici) dar discuţia lui m-a proiectat pe mine într-o meditare privitoare la mine şi dragostea lui Dumnezeu.

De multe ori am gândit că necazul din viaţa mea e o lipsă a intervenţiei divine, o abandonare a mea de către Dumnezeu, o pedepsire a lui Dumnezeu şi de puţine ori mi-a trecut prin minte că ar putea fi o dovadă a dragostei sale pentru mine. De obicei, la fel ca Timotei, fiul meu, am considerat că suferinţa nu are de a face cu dragostea şi că atunci când iubeşti pe cineva nu îl poţi face să sufere. Totuşi, puţina mea experienţă de părinte mă ajută să înţeleg şi relaţia mea cu Dumnezeu altfel.

Citește mai mult

Aşteptările şi suferinţa neîmplinirii lor

de

A avea aşteptări este una din cele mai riscante manevre pe care o putem face în relaţia cu oamenii. Nu o singură dată s-a întâmplat să îmi fac speranţe, să plănuiesc, să cred, să sper şi să fiu dezamăgit. De fapt, e un exerciţiu aproape permanent al vieţii. Dezamăgirile vin aşa de repede şi speranţele sunt aşa uşor distruse încât uneori îmi este teamă să mai sper ceva. Ce ciudată e inima asta omenească. Surâde o idee, apare într-o lumină favorabilă, apare o mică dorinţă de a ajunge la ceva sau undeva apoi construieşte planuri şi strategii. Bineînţeles că eu fiind mai romantic/fantezist sper mai mult decât trebuie şi deci dezamăgirea e pe măsură. În acest context stau şi mă întreb dacă este corect ca să mai avem aşteptări.

De obicei când cineva ne dă de înţeles sau când ni se pare un context favorabil unei acţiuni, mintea noastră ne cam scapă din realitate spre imaginaţie. De exemplu: Un tânăr necăsătorit la o întâlnire de tineret vede o fată drăguţă să aceasta este amabilă cu el şi chiar „îi scapă” un zâmbet. Automat mintea lui va procesa informaţiile ca fiind favorabile şi va face planuri vizualizând puţin din viitor. Uneori semnalele acestea puţine îl trimite cu imaginaţia până în ziua nunţii. Manevra este riscantă întrucât nu te poţi baza doar pe atât ca să faci planuri mari şi riscă tânărul nostru „să sufere din dragoste” fără să fi fost vreodată dragoste.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.