Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Eclesiastul 9:8 – 10
Continuăm meditarea de ieri în care spuneam de importanţa existenţei unor haine albe şi a undelemnului pe cap pentru a putea trăi clipa, pentru a putea trăi viaţa la maxim, pentru a putea „profita” în sensul bun de toate „bunătăţile” pregătite de Dumnezeu pentru viaţa de pe pământul acesta. Astăzi vom vedea care sunt adevăratele trăiri ale clipei şi aici s-ar putea să fiu subiectiv pentru că fiecare din noi are „plăcerile sale” însă dacă mă ţin aproape de Scriptură nu prea am cum debita prostii.
Prima dată mă voi referi la „abilitatea” noastră extraordinară de a rata clipa, de a nu o trăi. Mă uit în urmă în viaţa mea şi găsesc multe… tone de clipe netrăite, găsesc o porţie considerabilă de viaţă netrăită. Dacă mă uit în prezent la cât trăiesc din viaţa mea mă cam sperii şi îmi e „ciudă” că nu trăiesc fiecare clipă. Îmi pare rău de fiecare clipă în care preocupările mele, obligaţiile asumate, formările trecutului şi inconştienţa nu mă lasă să le trăiesc.