Ioana e una din tinerele care a avut nevoie de consiliere. Problemele sale păreau că sufocă viaţa şi nimic din jurul ei nu mai poate fi redresat. Acneea îi dădea mari bătăi de cap. Cu băieţii nu era în stare să lege relaţii, loc de muncă nici nu visa la cât era de emotivă. A făcut rost de ultimele puteri şi de ultima fărâmitură de curaj şi a scris un email în care a solicitat ajutorul. Mesajul ei începea aşa „Pentru mine viaţa nu are nimic bun. Sunt condamnată la eşec, nu reuşesc să-mi împlinesc nici o dorinţă cu toate că nu doresc lucruri senzaţionale. Vreau doar să trăiesc normal dar Dumnezeu mi se opune…” Mesajul ei era mai lung şi îl putem pune lejer în categoria „cântecelor de lebădă”. Ioana abandonase viaţa, era într-o formă de suicid, dar nu al trupului ci al voinţei, al speranţei, al credinţei.
Acest caz nu este singular deloc, din păcate, mulţi oameni abandonează visele, abandonează viaţa, abandonează idealurile şi dorinţele din cauza eşecurilor repetate, a educării proaste primite sau din cauză că cei din jur le-au tăiat aripile. Mulţi tineri în zilele noastre nu mai trăiesc ei ci lasă sistemul să trăiască în ei. Nu au curajul să fie diferiţi ca să nu se facă de râs. Se conformează stilului de viaţă actual şi fac ceea ce face toată lumea, negăsind nici o satisfacţie în acţiunile lor. Mai mult, mulţi soţi şi multe soţii ajung în punctul de a nu mai face nimic, ajung să trăiască un divorţ emoţional, sentimental, spiritual şi trăiesc o viaţă de chin în căsnicie din cauză că nu mai au puterea sau voinţa să se apuce de reparat relaţia.
