ianuarie 2013 – Pagina 3 – File din jurnal

La început, Creştinismul a fost o părtăşie de oameni care se adunau în jurul lui Cristos. Apoi a ajuns în Grecia, unde a devenit o Filozofie… După aceea s-a întins până la Roma, unde s-a transformat într-o Instituţie… Mai apoi, de-a lungul secolelor, în Europa, a devenit o Cultură. În final, în America, s-a făcut … Citește mai mult

Biserica – locul relației

23/01/2013 de Teofil Gavril

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. Efeseni 4:16

Nu putem vorbi sespre o comunitate fără a vorbi despre relații care sunt esența oricărei grupări. În momentul în care o comunitate sau un grup nu mai are relații acesta încetează să mai fie. Ei bine și biserica locală face parte dintr-o asemenea comunitate sau entitate. Modelul desăvârșit este dat de Dumnezeu în trinitate unde vorbim de o relaționare extraordinară care are ca bază dragostea, ascultarea, respectul, închinarea.

De altfel biserica este văzută de Pavel ca un trup, trup în care toate organele funcționează, relaționează și își aduc aportul fiind conectați unii cu alții și în același timp fiind dirijați, călăuziți de același gând cum e dorința sa din Epistola către Filipeni: faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. În Efeseni 4:16 spune: Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Citește mai mult

Biserica – locul vindecării

22/01/2013 de Teofil Gavril

Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întorcere.” Luca 10:33-35

Mă întreb uneori dacă biserica locală mai este acel loc în care oamenii răniți să găsească mângâiere și alinare pentru rănile lor. Oamenii salvați de Hristos vin în Biserică sau sunt aduși, cu răni pe ei, vin cu traume, vin cu obiceiuri, vin cu tot ce au experimentat o viață întreagă până la convertire și biserica ar trebui să fie mediul prielnic pentru vindecarea lor.

Mulți vor spune că Hristos îi vindecă și accept asta dar vindecarea vine în cele mai multe cazuri prin noi oamenii. Un om cu relații frânte va avea nevoie de relații sănătoase, un om cu vicii și patimi va avea nevoie de oameni care trăiesc în curăție lângă el, un bărbat care se luptă cu homosexualitatea va avea nevoie de bărbați care trăiesc o viață curată și o dragoste curată în anturajul lor, oamenii care au patima curviei trebuie să găsească în biserică anturajul unor oameni care iubesc ca Hristos, cine are patimă cu alcoolul are nevoie în biserică de oameni echilibrați și cu dragoste, un adolescent rebel are nevoie de anturajul și părtășia unor tineri care au un duh învățabil și tot așa.

Citește mai mult

Biserica – locul în care primim putere

21/01/201321/01/2013 de Teofil Gavril

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Fapte 2:1-4

Cei care l-au urmat pe Domnul Isus și au fost martori la răstignirea învierea și înălțarea Sa erau împreună și Fapte 1:14 spune că: Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. După ce au trecut prin situații dramatice și furtuni năprasnice pentru că cel în care credeau, pe care îl urmau și în care sperau fusese răstignit acum, după ce se înălțase la cer ei erau uniți, mai uniți ca niciodată și mai ales erau gata de lucrare.

Citește mai mult

Biserica – așteptări

20/01/2013 de Teofil Gavril

Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. Nu Sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. 1 Impărați 5:11-12

Am încheiat o săptămână cu meditații privind slujirea în jurnalul meu de călătorie de anul acesta. Urmează o altă provocare ca temă de meditare: Biserica.

Gândul îmi fuge la Naaman cel care a fost vindecat de lepră. Când a venit la omul lui Dumnezeu se aștepta să fie tratat într-un anumit fel și chiar verbalizează asta și este consemnat el începe cu: Eu credeam că…. ei bine datorită faptului că nu s-a întâmplat ce credea el era să plece acasă cu lepra pe el dacă nu interveneau slujitorii lui.

De multe ori procedăm la fel, pentru că avem anumite așteptări când venim la Casa lui Dumnezeu se întâmplă să plecăm acasă cu aceleași probleme sau cu altele în plus. Avem așteptări greșite de multe ori când venim la biserică fie că sunt cu privire la preot sau păstor, cu privire la cor, cu privire la ceilalti membri, cu privire la programul copiilor sau al tinerilor cu privire la desfăsurarea programului din ziua aceea etc. Problema e că putem pleca acasă mai răi decât am venit spune scriptura, dacă nu luăm aminte și nu ne analizăm.

Citește mai mult

Ești robot sau ești om?

19/02/201319/01/2013 de Teofil Gavril

dr. Andrei Pătrâncă

În urmă cu ceva vreme, am fost șocat să constat, după publicarea unei reflecții, o reacție disproporționată sosită din partea unui coleg de breaslă. Individul, ateu, era deranjat că am făcut referire, într-o expunere publică, la rolul curativ pe care-l are in depresie credința. Violența lui era îmbrăcată într-o haină aparent desăvârșită a cunoașterii. Băiatul ăsta cunoștea toate studiile din lume în materie de psihiatrie, iar, din toate, scotea întotdeauna din context acele citate care îi susțineau punctul de vedere. Eu m-am retras din discuție și mi-am limitat considerabil interacțiunea cu grupul în cauză. Am urmărit însă postările lui ulterioare, pe alte subiecte, la fel de virulente și de ofensatoare, la adresa altor colegi și pe alte teme, de astă dată. Pe cât de hipertrofiat era intelectual, pe atât de retardat era afectiv.

De curând, am citit cartea unui psihanalist american, în care acesta declara că ai săi prieteni l-au abordat pentru a-i spune: ”-Am vrea să te avem pe tine, cel real, printre noi”. Nu e exact exprimarea din carte, fabulez pe alocuri, după cum am obiceiul, dar încerc să redau ideea centrală. La remarca prietenilor săi, a intrat imediat în defensivă: ”-Cum, tocmai eu, care am fost întotdeauna alături de voi?” Cu înțelepciunea specifică unei nații mai înclinate spre psihologie decât altele, prietenii i-au răspuns: ”-Ai fost cu știința ta, cu înțelepciunea ta, dar nu ai fost cu inima ta!” Analist ce era și sincer cu el însuși, cum se vrea a fi orice terapeut, a trebuit să recunoască: ”-Inteligența mea era, de fapt, un mecanism de apărare. De teama respingerii, le-am dăruit oamenilor doar mintea mea, nu și prezența mea afectivă. Și am făcut-o pentru că, arătându-mă așa cum îmi e inima, sunt vulnerabil, mă expun. Atunci când greșesc în știință, mă pot apăra, documentându-mă. Nu știu astăzi ceva, stai puțin, pun mâna pe carte și mâine voi fi invincibil! Dar de simțămintele mele, nu mă pot apăra!”

Citește mai mult