Care-i treaba ta?

Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10

Îmi amintesc de un incident imediat după angajarea noastră în fabrica în care am lucrat prima dată. Fiecare din noi primisem un loc în care aveam ceva de făcut. Era o fabrică de mobilă şi toţi cei angajaţi am primit o anumită sarcină şi un anumit loc în care trebuia să lucrăm. Aveam colegi care îşi vedeau de treaba lor dar aveam şi colegi care ţopăiau de la maşină la maşină să vadă ei tot, să încerce tot cu convingerea că văzându-le şeful interesul pentru fabrică şi muncă vor fi apreciaţi. Nu a fost să fie aşa. Şeful îi certa de fiecare dată când îi prindea în alt loc decât al lor şi nu înţelegeau de ce.

În una din zile s-au întâmplat două incidente. Unul din ei fiind la o altă maşină decât era instruit să lucreze şi-a retezat trei degete într-o fracţiune de secundă. A început să urle, să ţipe, să sară pe acolo în toate părţile ca să atragă atenţie că a avut un accident. A fost văzut şi i s-a acordat primul ajutor după care a fost dus la spital cu degetele într-o pungă de plastic cu cuburi de gheaţă. În urma sa rămăsesem şocaţi mulţi din noi şi şeful era tare nervos dar avea lacrimi în ochi. I-a fost atrasă atenţia în repetate rânduri să stea la locul său şi să lucreze ce a fost pus să facă nu altceva. El mereu a crezut că e abilitat să facă de toate, că e mare meseriaş şi doar colegii şi şeful nu observă asta şi era pus pe demonstrate. L-a costat foarte mult şi pe el şi secţia toată a avut de suferit.

În aceeaşi zi mai spre 3 un alt incident şi mai grav. La secţia de finisaje, unde se lăcuiau piesele, lucrau şi 4 surdomuţi la şlefuit piesele între straturile de lac. Ăştia niciodată nu se abăteau de la ce erau puşi să facă. Doar că în ziua aia cu cât se apropia ora 3 erau tot mai agitaţi. Trei din ei au ieşit afară să se liniştească dar al patrulea a început să ne scoată şi pe noi. Nu putea vorbi dar tot gesticula şi ne trăgea după el. Au ieşit toţi colegii eu eram ultimul, am luat-o spre ieşire să văd ce vrea omuleţul, ce are de arătat aşa de important sau la ce ne cheamă. Când am ajuns în cadrul uşii a avut loc o explozie care m-a aruncat vreo 5 metri prin cadrul uşii afară. A fost mare învălmăşeală, incendiu, fum, intoxicaţii dar când s-a terminat tot tărăboiul am realizat că surdo-muţii ne-au salvat viaţa. Simţiseră înainte, fuseseră avertizaţi de Dumnezeu cumva, nu ştiu cum dar aveau un alt simţ în plus faţă de noi.

În acea zi am prins o lecţie extraordinară de viaţă. Este foarte important să-ţi vezi de treabă. Este extraordinar de important să-ţi faci treaba ta şi nu pe a altuia. Acest principiu este şi foarte biblic. Biserica este asemănată cu un trup iar credincioşii cu mădularele acestui trup. Fiecare din noi are de adus un aport, o treabă specifică a sa pentru ca întreg angrenajul să funcţioneze bine. Orice schimbare de la postul nostru aduce disfuncţionalităţi în trup.

Din păcate mulţi suntem ca şi acel coleg al meu care umbla de la maşină la maşină în loc să îşi vadă de treaba lui. Munca lui rămânea mereu nefăcută şi cauza întârzieri ale întregului sector. Colegii erau supăraţi şi obosiţi că trebuiau să recupereze ce rămânea nefăcut de el. Era tulburare şi necaz doar pentru că unul din noi nu îşi vedea de treabă. La biserică de multe ori tot aşa este. Pentru că nu îşi ştiu locul său pentru că vor altceva mulţi lasă treaba lor nefăcută şi bruiază pe alţii. Se apucă de cântat cei ce nu au darul acesta doar pentru că e fain să stai la cor sau să cânţi la microfon, se apucă de predicat cine nu are darul acesta doar pentru că ar vrea aceeaşi apreciere ca cei care fac asta. Mulţi cred că sunt universali şi că pot face treaba oricui şi de fapt îi încurcă rău pe cei abilitaţi şi în plus şi treaba lor rămâne nefăcută.

Vă amintiţi de Acan? A mers la bătălie şi a călcat porunca. Unul singur în vreo 30 de mii de bărbaţi. Doar vreo 6 kilograme de bijuterii din câteva tone probabil dar abaterea unui singur om a cauzat mare înfrângere şi descurajare. Acan avea sarcini clare dar nu şi-a văzut de treabă.

De prea multe ori vrem să devenim eroi şi pentru asta facem fapte necugetate. În realitate fiecare poate deveni erou împlinind poate lucrurile banale pe care le are de împlinit. Mă gândesc la colegul nostru mut, dacă nu era acolo mai mult ca sigur eu şi ceilalţi trei care lucram la pistoalele de lăcuit eram morţi, incendiul a pornit de la o pompă de la perdelele de apă deci de la 1 metru din faţa noastră. Mă gândesc biblic la Daniel care doar a continuat să facă ce trebuia să facă, nu a mers să îl evanghelizeze pe Dariu, doar a făcut ce ştia şi era chemat să facă şi consecinţa:

Daniel 6:25  – 27 După aceea împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghiarele leilor!”

Întrebarea care inevitabil apare este: Ştii care e treaba ta? Ştii ce trebuie şi unde trebuie să faci? Dacă da asigură-te că îţi împlineşti menirea. Dacă nu cere Domnului să îţi descopere locul şi aportul care trebuie să îl aduci. Dacă nu ştii cum să ceri asta vom încerca mâine să descoperim care e modul în care putem afla.

Eşti gata să-ţi împlineşti menirea?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.