Lună: octombrie 2013

Cine decide?

de

Una din marile preocupări ale oamenilor chiar de la puţină vreme după  creare este aceea de  a căpăta dreptul de a decide. Primul păcat al omenirii a fost legat tot de acest aspect, voiau să cunoască binele şi răul tocmai din acest motiv. De-a lungul timpului multe războaie s-au dat pentru ca oamenii să capete dreptul de a decide. Uneori acest drept a fost numit libertate, alteori democraţie şi opusul acestei stări s-a numit asuprire, robie sau dictatură.

Atât de mult sânge s-a vărsat în numele libertăţii de a decide, atâtea capete au căzut, atâţia oameni au murit încât ar fi imposibil de cuantificat, dar un lucru e sigur, oamenii au dorit să decidă, au dorit şi doresc să decidă cu privire la viaţa şi soarta lor, au dorit să-şi ia viaţa în propriile mâini pentru a decide singuri ce vor să facă cu ea.

Astăzi situaţia nu e tare diferită doar că gradul de libertate aparentă a crescut. Multe ţări pot spune că sunt libere şi mulţi oameni au libertatea de a decide (tot aparent) şi culmea e că acolo unde nu există această liberare se oferă careva să o aducă cu forţa. Aşa se face că unele ţări le obligă pe altele „la libertate” şi ajung în războaie crunte şi grele de dragul acestei libertăţi.

Citește mai mult

Da vino domnule să te facem sănătos, nu înţelegi?

de

Vorbeam ieri despre sistemul de sănătate şi despre faptul că nu cred în scopurile declarate ale firmelor de medicamente şi ale sistemelor din domeniu. Ca o completare, ieri în drum spre Sibiu, culmea, tot la medici, în căşti mi-a fost dat să aud de zeci de ori până la Sibiu reclame la medicamente pe posturile de radio. Fiecare dintre ele promiteau să te scape de ceva, fiecare promiteau să te facă să te simţi mai bine, fiecare promiteau să-ţi ia durerea şi să-ţi lungească viaţa. Reclamele mi s-au părut de-a dreptul abuzive. Erau un fel de „Da vino domnule să te facem sănătos, nu înţelegi?” În plus aveau multe minciuni cum ar fi: cel mai bun, cea mai bună soluţie, efect garantat.

De fapt… merităm pe undeva robia companiilor din domeniu, dacă tot nu suntem atenţi cu limitele noastre, cu sănătatea noastră, dacă tot nu vrem să respectăm principiile Creatorului, regulile de funcţionare pe care Acesta le-a pus în noi ajungem să credem minciuni şi să ne lăsăm robiţi de sisteme indiferent de domeniul lor. Ei se bucură de stilul nostru de viaţă incorect, dereglat, cu excese. Ei din asta fac profit. Oare de ce suntem atât de nesocotiţi?

Citește mai mult

Cât costă sănătatea?

de

În aceste zile am fost  „forţat” să iau contact cu sistemul de sănătate şi implicit să meditez la ce înseamnă sănătatea astăzi. Deşi nu îmi este deloc străin spitalul şi medicamentele, de prea puţine ori am meditat serios la ce implică sănătatea şi sistemele de sănătate ale lumii şi rău am făcut. Suntem educaţi ca atunci când avem o problemă să fugim la „sistem” să cerem ajutor ca fiind singura entitate care ne poate ajuta. Nu luăm în calcul alte variante, nu gândim prea mult înainte, nu medităm pur şi simplu mergem „în sistem”. Deşi risc să vă par „conspiraţionist” vă rog să mă lăsaţi să vă spun că nu am încredere în acest „sistem de sănătate” indiferent de ţara despre care vorbim. O să mă şi explic de ce şi unde.

Scriptura îi îndeamnă pe copiii lui Dumnezeu în repetate instanţe la cumpătare în Noul Testament iar în Vechiul Testament îi constrânge la anumite norme de igienă, hrană sănătoasă şi odihnă. Bineînţeles că oamenii s-au cam dezis (cel puţin o parte din ei) de legile Vechiului Testament negându-le deşi Hristos venise să împlinească legea nu să o desfiinţeze. Asta e un alt subiect şi nu e scopul meditării mele de azi. Important este că Dumnezeu a dorit ca noi să fim sănătoşi, odihniţi şi curaţi şi pentru că habar nu aveam cum să facem asta a rânduit unele legi şi porunci care nu lăsau omul să facă excese sau să ia contact cu ce îl putea îmbolnăvi. Odată cu harul oamenii au îndepărtat complet legile considerându-le rele deşi Domnul Isus însuşi le împlinise şi El este modelul nostru. Ce vreau să spun?

Citește mai mult

De suprafaţă

de

Mă uitam la ce mai zic unii pe internet, pe facebook în special şi am rămas cu oarece gust amar. Nu pentru că sunt mai bun, ci pentru interesul crescut de a vorbi degeaba, de a spune nimic, de scrie fără rost, de a pune doar hăhăieli, de a comenta superficial, aiurea, fără scop, fără rost. Nu ştiu cât de profund gândeşte fiecare din noi dar din intervenţiile unora vezi doar vopsea, un strat subţire de vopsea sub care… nimic.

Superficialitatea pentru mine e ca o ploaie rece toamna când e frig. Nu poate decât să te lase rece, şi mai rece decât erai. Mai mult superficialitatea a devenit un fel de boală, o afecţiune gravă a timpurilor în care trăim. Deşi avem parte de foarte multă informaţie şi educare, parcă devenim tot mai superficiali. Cineva are de câştigat din asta dar cu siguranţă nu superficialul şi nici semenul său.

Citește mai mult

De câte ori ai încercat?

de

Uneori bătăliile vieţii sunt grele şi suntem puşi adesea în faţa alegerilor. Trebuie să alegem între a continua sau a renunţa. Trebuie să alegem între bine şi rău, trebuie să alegem între urmarea faptelor bune deja pregătite sau renunţarea la împlinirea lor. Pe acest pământ este mult mai natural, mai firesc să faci răul şi facerea binelui implică costuri mult mai mari.

Zilele trecute încercam să discut cu Timo despre importanţa perseverenţei pentru a performa. El este unul din copiii cu potenţial şi care e competitiv din fire (nu ca tatăsu) doar că ar vrea ca victoriile să vină foarte repede şi discutam despre asta cu el încercând să-i întipăresc bine în minte că performanţa vine ca urmare a muncii şi antrenamentului şi că orice variantă ocolitoare, e incorectă faţă de alţi concurenţi. În discuţiile cu el mi-am amintit de Doamna Ştefănescu (după cum vă mai scriam aici „pe vremea mea” toţi profesorii erau domni sau doamne şi nici în ruptul capului nu îndrăzneai să le spui altfel).

Doamna Ştefănescu era profa noastră de matematică din generală. Era o fiinţă tare blajină şi caldă, dar la mate trebuia să ştii carte altfel din 5 nu ieşeai. La teme asta era politica ei, trebuia să scrii chiar dacă nu ştii. Când întreba de teme trebuia, chiar dacă nu ai ajuns la rezultatul corect, să faci dovada că măcar ai încercat şi trebuia să deţii măcar două încercări care să fie logice. Unii colegi aruncau nişte cifre aiurite în coada exerciţiului ca să facă dovada că au încercat, acelea nu erau valide. Doamnei Ştefănescu trebuia să-i spui de unde te-ai încurcat, ea avea nevoie de dovada că ai încercat, altfel era bai.

Citește mai mult

O bomboană

de

Uneori ne străduim din toată fiinţa să facem lucruri bune sau frumoase pentru cei din jurul nostru şi am vrea să îi impresionăm prin ceea ce le oferim. Se pare că în ultima vreme ceea ce oferim este din ce în ce mai scump şi se fixează tot mai mult conceptul că trebuie să oferim lucruri scumpe celor din jurul nostru pentru a fi valide, pentru a fi primite, pentru a fi apreciate. Consumerismul ne dictează să cumpărăm mult, să folosim cutii şi pungi pompoase, colorate, mari. Ne obligă cumva să aplicăm politica sa în toate domeniile.

Aseară la biserică am avut parte de un altfel de cadou. Unul din acelea care s-au potrivit perfect, fără ajustări la locul şi timpul acela. Eram foarte slăbit din cauza problemelor de sănătate din ultima perioadă şi mă grăbeam să verific toate cablurile, microfoanele, proiectorul pentru programul de seară din biserică. Eram dus în gândurile mele şi când veneam din faţa de unde am verificat să fie totul în regulă, cineva din bancă mi-a întins mâna, când am întins-o şi eu mi-a strecurat în palmă două bomboane. Nu am primit niciodată în biserică bomboane dar… nu am refuzat. Le-am pus undeva în faţa computerului din studio şi am uitat de ele.

Citește mai mult

Măcar un zâmbet

de

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Matei 7:12

Îmi amintesc o povestioară citită cu ceva vreme în urmă în care un bătrânel stătea pe prispa casei sale din capătul satului liniştit în care îşi trăia viaţa. Era mulţumit de roade, de oamenii din sat, de linişte, de hărnicia, de bunătatea celor din jur, privea în zare şi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate astea. Lângă el apare un om mai tânăr, obosit, încruntat şi îi dă bineţe. Printre primele propoziţii străinul îl întreabă cum sunt oamenii locului, că el caută un loc în care să se aşeze. Bătrânul, înţelept şi precaut, îi întoarce întrebarea: „Dar acolo de unde vii tu, cum erau?”.” Acolo oamenii erau răi, meschini, mincinoşi, invidioşi, mândri, leneşi şi câte şi mai câte, că doar de aia am plecat.” Bătrânul cugetă câteva clipe şi îi răspunse: „Să ştii că şi pe aici tot aşa vor fi oamenii”.

Cât de adevărată este această istorisire… şi cât de multe putem face pentru a îmbunătăţi situaţia în jurul nostru. Uneori avem la dispoziţie resurse uriaşe pentru a îmbunătăţi comunitatea în care trăim, şi nu mă refer aici la finanţe, putere, resurse materiale, mă refer la gesturi simple şi care nu se lasă fără efect, care ar putea transforma întreaga comunitate sau grupul din care facem parte. Din păcate, de prea multe ori aportul nostru a fost unul negativ. De obicei ieşim din casă deja agitaţi că am întârziat, deja supăraţi că trebuie să mergem la muncă pe o zi ploioasă, ne agităm că e trafic greu sau pentru că trenul sau autobuzul întârzie, ne uităm urât la cel care ne taie calea, la cel ce ne ia faţa când se urcă în autobuz, la cel ce pune biletul la compostat înaintea noastră, la şoferul care poate ne-a stropit, la cel care vorbeşte mai zgomotos la telefon, la tinerii care râd prea tare etc. Aşa se face că până ajungem în colectiv suntem gata plictisiţi, morocănoşi, sensibili, arţăgoşi şi să ferească Dumnezeu să ne atingă careva …

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.