robie – File din jurnal

Robiile eliberaților

16/10/201613/07/2016 de Teofil Gavril

Am mai scris despre elefanții de circ și înainte. E vorba de acele animale imense cu puteri mari care execută docil multe manevre amuzante și idioate, deși nu sunt legate sau închise decât în mintea lor. Limitele care le sunt impuse în „pruncie” se scriu așa de bine în mintea lor încât la maturitate, când pot cu ușurință să strice toată „șandramaua” circarilor stau cuminți și docile ca aceștia să le folosească spre amuzamentul mulțimii.

Asemănarea cu noi oamenii este mare. Și noi ajungem să ne naștem în captivitate, în captivitatea păcatului din care singuri nu ne putem elibera și deci îi facem voia acestei firi păcătoase, trăim în conformitate cu instrucțiunile primite de la „circar” executând idioțenii de nedescris, multe din ele periculoase pentru viața, sănătatea și relațiile noastre și neavând nici o perspectivă de mai bine nici după moarte. Circarul își bate efectiv joc de cei născuți în robie fără să îi pese de riscurile la care îi supune. Asta face din noi victime fără șanse de a se răscula.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Dă tot ce e mai bun din tine (I)

13/01/201512/01/2015 de Teofil Gavril

Au apărut o grămadă de cursuri de dezvoltare personală, de antreprenoriat, de vorbire în public, de management personal, de seducție, motivaţionale, NLP și altele care ne promit eficiență maximă și randament maxim cu privire la capacitățile noastre. În principiu, sunt un om care vreau să fiu eficient, vreau să fiu bun în domeniul în care activez și astfel de anunțuri mă cam ispitesc așa că ”am stat în loc să meditez” dacă urmez sau nu. Pentru asta mi-am pus câteva întrebări: Trebuie să dau tot ce e mai bun din mine? Cui trebuie să dau tot ce e mai bun din mine? Când trebuie să dau ce e mai bun din mine? În ce scop trebuie să dau tot ce e mai bun din mine?

Una din ”modele” actuale prin multinaționale sunt tocmai cursurile pe care trebuie să le urmeze angajații pentru eficientizare, pentru clădirea unei echipe puternice și pentru dedicarea față de firmă. În acest scop se desfășoară unele cursuri strict profesionale dar și unele care țin de motivare personală, de crearea unui mediu plăcut la serviciu și de legarea tot mai tare de locul de muncă. Unele firme se ocupă chiar și de partea de recreere a angajaților plătindu-le concediile total sau parţial, altele se ocupă și de copiii angajaților prin diferite cadouri, premii, bonuri de creșă, transport, plată bonă și altele. Toate, cu scopul final de a scoate tot ce e mai bun din omul respectiv. Angajații pot cădea ușor în asemenea capcane. Ce să mai spui în fața unei astfel de ”generozități nemărginite”? Nu e de spus nimic, e cazul să își arate mulțumirea prin și mai multă muncă și productivitate.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Condamnaţi să consumăm?

29/11/201329/11/2013 de Teofil Gavril

Da, am mai scris, scriu şi acum şi voi mai scrie despre consumism, pentru că ne afectează viaţa din temelii. Ne loveşte fără milă în umanitate, ne fură viaţa, ne încarcerează între gratiile căruciorului de cumpărături şi pericolul e mare, pericolul de a fi condamnaţi să consumăm.

Scriptura abordează problema principial, dar si direct, prin referirea la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de bani (care sunt sufletul comerţului). Ne spune Dumnezeu că, iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor şi că în vremurile din urmă oamenii vor cădea în plasa aceasta. Mai mult, ni se spune că iubirea de bani va chinui pe oameni: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Dar cred că unul din cele mai semnificative adevăruri ale acestui verset este modul în care consumismul atacă la credinţă.

Personal, fără studii, observ o mişcare interesantă. Înainte oamenii iubeau banii şi îi strângeau. Şi „adunarea de comori” era şi ea atenţionată de Dumnezeu. Oricum, oamenii cumpărau mai puţin şi strângeau mai mult. Acum însă văd un alt trend. Se munceşte mult şi se cheltuieşte tot. Oamenilor, indiferent dacă au salariu mediu sau minim, dar şi unii cu salarii mari, se trezesc adesea că s-au terminat banii înainte de următorul salar.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Cine decide?

24/10/201324/10/2013 de Teofil Gavril

Una din marile preocupări ale oamenilor chiar de la puţină vreme după creare este aceea de a căpăta dreptul de a decide. Primul păcat al omenirii a fost legat tot de acest aspect, voiau să cunoască binele şi răul tocmai din acest motiv. De-a lungul timpului multe războaie s-au dat pentru ca oamenii să capete dreptul de a decide. Uneori acest drept a fost numit libertate, alteori democraţie şi opusul acestei stări s-a numit asuprire, robie sau dictatură.

Atât de mult sânge s-a vărsat în numele libertăţii de a decide, atâtea capete au căzut, atâţia oameni au murit încât ar fi imposibil de cuantificat, dar un lucru e sigur, oamenii au dorit să decidă, au dorit şi doresc să decidă cu privire la viaţa şi soarta lor, au dorit să-şi ia viaţa în propriile mâini pentru a decide singuri ce vor să facă cu ea.

Astăzi situaţia nu e tare diferită doar că gradul de libertate aparentă a crescut. Multe ţări pot spune că sunt libere şi mulţi oameni au libertatea de a decide (tot aparent) şi culmea e că acolo unde nu există această liberare se oferă careva să o aducă cu forţa. Aşa se face că unele ţări le obligă pe altele „la libertate” şi ajung în războaie crunte şi grele de dragul acestei libertăţi.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Cu ţigara-n vârf de munte

25/08/201324/08/2013 de Teofil Gavril

Zilele trecute a trebuit să mă minunez de multe lucruri şi voi scrie despre asta cât de curând. Deşi am încercat să iau tot ce e bun din experienţa asta a călătoriei prin munţi şi pot spune că am fost încărcat cu prospeţime, există şi lucruri pe care nu le-am putut trece cu vederea şi pe care nu le înţeleg sau nu vreau să le înţeleg, unul din ele e cel despre care scriu acum.

De la aşteptare la telecabină (şi am stat cam două ore şi jumătate) am remarcat o familie de oameni care îmi păreau interesanţi. Din frânturile de discuţii pe care le-am surprins mi-au cîştigat simpatia. Erau oameni deosebiţi, echilibraţi, culţi. Ambii erau fumători din câte se vedea, dar erau simpatici. Când am urcat în telecabină am fost în aceeaşi tură deci am ajuns sus împreună. I-am urmărit la coborâre cu privirea şi am fost plăcut impresionat să îi aud admirând frumuseţea peisajului şi curăţia şi prospeţimea aerului după care la doar câteva secunde, cu mâini aproape tremurânde au început să îşi scoată ţigările, tremurau din cauza aerului rece şi curat, din cauza peisajului superb, din cauza altitudinii dar şi din cauza țigărilor. Trăgeau cu o poftă teribilă din ţigarete grăbindu-se parcă să aducă la normalul lor grandoarea căreia erau expuşi.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.