An: 2013

Singurătatea la bătrâneţe

de

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţei; când mi se duc puterile, nu mă părăsi! Psalmi 71:9

Unul din cele mai „de speriat” aspecte ale bătrâneţii este singurătatea iar dacă mai şi asociem singurătatea cu neputinţa şi cu boala cu siguranţă bătrâneţea îi v-a speria pe cei mai mulţi dintre oameni. Situaţia se pare că este mult mai dramatică la cei care au copii decât la cei care nu au şi singurătatea este greu de dus în cele mai multe cazuri. Puţini „bătrâni” reuşesc să se „debaraseze” de singurătate sau să o trăiască frumos.

Este de fapt un ciclu al vieţii. La finalul acestei vieţi experimentăm senzaţia de inutilitate mai mult decât oricând şi dacă se întâmplă să nu avem la ce privi în urmă singurătatea poate deveni ucigaşul nostru. Alfred Adler susţine că omul trebuie „să lase ceva în urmă” ca să fie împlinit. E nevoie ca să se vadă un impact social al trecerii noastre pe acest pământ. Vorba românească cum că trebuie să săpăm o fântână, să plantăm un pom şi să facem un copil vine să confirme teoriile psihologilor cu privire la importanţa socială a „trecerii” noastre pe pământul acesta.

Citește mai mult

Singurătatea spirituală

de

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Matei 27:46

Vrem sau nu vrem Dumnezeu ne-a creat şi ca fiinţe spirituale şi acel „i-a suflat în nări suflare de viaţă” ne face ca toată viaţa (dar şi după aceea) şi simţim nevoia părtăşiei şi legăturii cu El. Mulţi oameni nu înţeleg de ce se simt singuri când au toate condiţiile să nu fie, de ce se simt abandonaţi când au familia alături, de ce au senzaţia că mai trebuie ceva atunci când au de toate şi puţini realizează că au nevoie de relaţie cu Dumnezeu.

Singurătatea spirituală are măcar două variante majore.

Prima e singurătatea celor care nu îl cunosc pe Dumnezeu. Aici e vorba de oamenii care nu au auzit niciodată despre Dumnezeu, despre dragostea Sa, despre jertfa mântuitoare şi de nevoia omului de a interacţiona cu El. Acei  oameni se simt singuri în profunzimea fiinţei lor şi nu îşi explică acea singurătate.

Dar tot la această categorie se încadrează şi cei care au auzit despre Dumnezeu şi refuză o relaţie cu El, refuză să creadă fie din cauza urii fie din cauza indiferenţei sau a nepăsării. Astfel de oameni simt singurătatea dar nici nu prea au curajul să o declare. Îndrăznesc să afirm că din punct de vedere spiritual omul va fi însoţit mereu de cineva, nu poate să fie singur, singur. Ori Dumnezeu ori o altă prezenţă îl va însoţi.

În realitate singurătatea asta simţită de oamenii care nu îl au pe Dumnezeu în viaţa lor e cât se poate de reală pentru că am fost creaţi cu nevoia unei astfel de relaţii. Eclesiastul 3:11 spune:  Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Am fost programaţi dacă vreţi cu „gândul veşniciei” de aceea se explică şi de ce unii oameni discută despre un Dumnezeu şi chiar caută un dumnezeu iar dacă nu îl găsesc îşi fac unul. Exemplul poporului Israel în pustie e grăitor în acest sens, exemplul popoarelor din vremea bibilică e suficient ca să nu mai spunem setea cu care oamenii cred în tot felul de zeităţi, horoscoape şi superstiţii şi astăzi. Toate pornesc de la singurătatea spirituală pe care o resimt.

Citește mai mult

Singurătatea în doi – continuare

de

 Se pare că subiectul a stârnit interes chiar şi „Like-urile” de pe facebook au crescut cu 30% într-o singură zi iar mesajele primite confirmă problemele pe care le avem cu singurătatea. Singurătatea în doi e cumva „cireaşa de pe tort la capitolul singurătate.

Unele persoane dintre cei care au comentat pe facebook susţin că nu ai cum să te simţi singur niciodată atâta vreme cât îl ai pe Dumnezeu. Teoretic e reală constatarea, practic… puţini pot spune că experimentează asta. În realitate Dumnezeu ne-a făcut să avem nevoie de relaţii interumane şi de relaţie cu El, sunt două nevoi care uneori se pot „compensa” une pe alta dar în mod natural trebuie să existe ambele relaţionări.

O femeie care este ignorată în relaţie, care este singură în relaţie „se va refugia” cumva în relaţia cu Dumnezeu „mai de voie, mai de nevoie” şi relaţia cu Dumnezeu poate deveni compensatorie relaţiei care îi lipseşte dar asta nu înseamnă că este ceea ce Dumnezeu a intenţionat.

Citește mai mult

Singurătatea în doi

de

Deşi unul din scopurile declarate ale căsătoriei este scăparea de singurătate totuşi pentru unele persoane singurătatea de după căsătorie „ustură” mult mai tare decât cea dinainte de căsătorie. Adevărul este că persoanele care s-au căsătorit ca să nu mai fie singure descoperă după căsătorie un nivel superior al singurătăţii. Acest nivel e mai dureros pentru că ai avut aşteptarea şi scopul de a nu fi singur şi totuşi eşti, apoi pentru că oamenii cred că tu nu mai eşti singur ci eşti „cuplat” şi nici atât nu se mai apropie de tine şi e mai dureros pentru că în singurătatea ta trebuie să îi alini şi celuilalt singurătatea.

Există din păcate multe persoane, cam toate cele care s-au căsătorit ca să scape de singurătate, care după căsătorie realizează că nu au rezolvat o problemă căsătorindu-se ci au complicat-o mai tare. Pentru a ne căsători, cred eu, trebuie să fim maturi şi fizic şi psihic şi spiritual. Prea adesea se întâmplă ca fetele să se căsătorească „cu păpuşa în braţe! Sau mai grav „în braţe la mama” iar bărbaţii să se căsătorească tot infantili şi tot de poala mamei. În cazurile astea situaţia poate deveni dramatică şi singurătatea poate ajunge aproape de … perfecţiune.

Citește mai mult

Singurătatea la vremea relaţiilor – II

de

Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite….. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face. 1 Corinteni 7:36

Ei bine, dacă credeaţi că chestia cu căsătoria e o problemă modernă vă înşelaţi. Problema cu vârsta căsătoriei e veche şi primii creştini se pare că aveau nevoie de lămuriri în acest aspect iar Pavel vine cu lămuriri pentru ei, …. şi pentru noi.

La vremea aceea era ruşinos pentru o femeie să fie necăsătorită datorită culturii în care trăiau nu datorită principiilor divine. Oamenilor li se aprindeau beculeţele de alarmă şi era ruşine mai ales pentru părinţi că nu şi-au măritat fata. Cultura lor socială cerea asta. Ei bine cred că ne asemănăm oarecum în mentalitate cu ceea ce era atunci. Mulţi oameni văd o ruşine sau un mare ghinion sau un mare necaz când privesc la o persoană necăsătorită şi acestea aproape se dublează din cauza dozei consistente de compătimire dacă acea persoană este o femeie.

Citește mai mult

Singurătatea la vremea relaţiilor – I

de

Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Eclesiastul 4:8

Deşi cred că oamenii  sunt făcuţi să se relaţioneze la alţii la modul general dar şi la modul intim, apropiat cred totuşi că nici în acest context singurătatea nu este o dramă dar poate fi făcută dramatică.

Vremea relaţiilor pentru om este de la naştere până la moarte dar vine o vreme a relaţiilor intime (nu sexuale) când omul, fie bărbat, fie femeie, caută o altfel de relaţie cu cineva care să îl completeze, să îl întregească. Această căutare este făcută în funcţie de personalitatea acelui om şi în funcţie de aşteptările sale. De cele mai multe ori persoana căutată trebuie să aducă în viaţa căutătorului „acel ceva” care îi lipseşte acestuia fie că este declarat scopul acesta fie că nu, fie că este conştient căutătorul fie că nu. În acest context este posibil ca unii oameni să nu găsească niciodată pe cel/cea care să se potrivească perfect formei trasate de el/ea.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.