An: 2013

Imixtiuni în treburile interne

de

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Geneza 2:24  

În lumea politică şi administrativă actuală există legi scrise dar şi legi nescrise care reglementează stilul de viaţă şi funcţionarea diferitelor entităţi. Fie că e vorba de o ţară, un grup de ţări, un parlament, prefecturi, primărie, diferite departamente sau o simplă familie au la bază seturi de reguli scrise sau nu care le guvernează şi pe care cei din interior şi exterior trebuie să le respecte.

De exemplu dacă cineva dintr-o ţară îşi „dă cu părerea” sau acţionează într-un alt stat deşi nu a fost mandatat pentru asta este foarte repede acuzat de imixtiune în treburile interne. Atâta vreme cât nu este o relaţie de subordonare sau parteneriat între cele două state acest „sport” va avea drept consecinţă riposta statului vizat.

Dacă merge cineva de la primărie să dea ordine la ANAF, poate să fie şi primarul, riscă să fie scos de pază afară de mânuţă şi lăsat lângă uşă iar dacă insistă se poate trezi cu poliţia pe cap. Dacă cineva de la biserica ortodoxă merge să „aşeze lucrurile” în una reformată sau catolică riscă acelaşi „tratament” pentru că nu are treabă acolo.

În  toate aceste cazuri vizitele sunt permise cu anumite acorduri respectate dar amestecarea în treburile interne nu. Poate li se va părea vizitatorilor că ei  ştiu mai bine cum trebuie făcut, poate au idei bune însă nu au voie să se amestece  decât în urma unui acord prealabil şi în anumite condiţii.

Ei bine cam aşa stă treaba cu familia. Orice „ajutor” venit de la părinţi, prieteni, rude, surori, fraţi, pseudo specialişti se numeşte imixtiune în treburile interne şi nu este recomandată decât în baza unor acorduri interne şi apoi externe. E posibil ca „sfătuitorii” să fie bine intenţionaţi dar neexistând un acord intern şi extern de colaborare pot face din bine rău foarte uşor.

Citește mai mult

A venit vacanţa, ce ne facem…

de

Deşi sunt părinte nu se poate să uit sentimentul deosebit şi „aroma” ultimelor zile de şcoală şi a primelor zile de vacanţă. S-au estompat cumva mai „în spate” însă sentimentele acelea mă încearcă de fiecare dată când elevii iau vacanţă. Era o mare veselie pe strada unde locuiam. Copiii mişunau în toate direcţiile iar seara… seara era „furnicar” toţi ţâncii, care nu trebuiau să se mai culce devreme, erau pe afară şi era o hărmălaie extraordinară.

Celor mai mulţi le veneau şi „întăriri” ba verişori ba fraţi de pe la şcoli sau diferite rude. Când „ne încingeam” la joacă apăi să te ţii. Săracii vecini… pentru noi nu conta prea tare că ei trebuie să se trezească la 4 sau 5 pentru a merge la muncă, la noi era distracţie, voie bună şi copchilărie.

Citește mai mult

O nouă religie

de

Nu putem ignora evoluţia prin care trece societatea în care trăim, nu putem spune că nu ne afectează această evoluţie fie că ne referim la tehnică, sisteme, valori sau credinţe. Dacă înainte era suficient să spui unui om: „Există Dumnezeu” astăzi o asemenea afirmaţie va stârni mai degrabă zâmbete compătimitoare sau cel mult îngăduitoare însoţite de priviri de milă.

Nu mai este de multă vreme îndeajuns să afirmi existenţa lui Dumnezeu, până şi credincioşilor le trebuie mai mult decât atât. Avem nevoie de prezentări multimedia, grafice, avem nevoie de dovezi din ce în ce mai… palpabile pentru a crede. Parcă nu mai este atât de simplu ca înainte. Abundenţa de informaţie de care dispunem ne face să fim sceptici în a crede până şi adevărurile fundamentale.

Predicatorii şi preoţii se străduiesc eroic să ne convingă să credem, să ne convingă că se merită să credem, dar mulţi dintre noi vrem dovezi tangibile imediate. Unii ar vrea ca Dumnezeu sau sfinţii să deţină conturi pe facebook şi să pună poze şi filmuleţe cu cerul dar mi-e teamă că nici aşa nu ar crede.

Citește mai mult

Să trăiţi

de

„…îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”

Ieri la Agârbiciu mi-a zburat gândul pentru câteva secunde la acest aspect, în timpul de rugăciune din biserică. Fiecare dintre noi ne străduim să trăim şi să arătăm că trăim dar tot mai puţini oameni trăiesc. Desigur că mă gândesc şi la partea spirituală a vieţii dar cel mai mult mă gândesc acum la partea ei firească, naturală, fizică. Tot mai puţini oameni trăiesc.

Mediul social şi educaţia primită, sistemele de valori şi convingerile ne fac să murim faţă de noi şi să trăim pentru alţii, pentru social, pentru faimă, pentru familie, pentru religii, pentru nimicuri uneori… A început să fie o artă să trăieşti. A început să fie nevoie de instruire, formare, dezvoltare ca să trăim, ca să ştim să trăim. E nevoie de drame ale vieţii ca să ştim că avem o viaţă.

Lucrurile frumoase, simple, necomplicate, curate, proaspete trec pe lângă noi ducând cu ele simplitatea şi prospeţimea unei vieţi liniştite. Sau… noi trecem pe lângă ele?

Citește mai mult

Salvaţi homosexualii şi lesbienele

de

Aşa a vorbit Domnul oştirilor: Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. Zaharia 7:9

Nu am nici cea mai mică intenţie de a supăra pe cineva, nici de a ataca, ci mă gândesc în cel mai serios mod că este nevoie să facem ceva pentru salvarea homosexualilor şi a lesbienelor. Au nevoie disperată de ajutorul nostru, de suportul nostru, de dragoste autentică şi curată, de susţinere la nivel social şi politic. Fără implicarea noastră sunt condamnaţi pentru totdeauna.

Se tot discută despre noua formă a Constituţiei României şi de sintagma care să clarifice din cine este formată o familie, cine se poate căsători. Deşi cea mai mare parte a oamenilor, dacă ar fi să voteze, ar vota împotriva legalizării căsătoriilor între homosexuali, „ajustarea” va fi făcută în detrimentul homosexualilor, lesbienelor şi heterosexualilor, adică va fi acceptată căsătoria lor. Şi aceasta pentru că nu contează mai deloc ce spunem noi, iar dacă ar conta, pe cei mai mulţi care sunt împotrivă îi vor determina să stea acasă, aruncând mizerie asupra întregii Constituţii, determinând lehamitea oamenilor.

Citește mai mult

Singurătatea în moarte şi veşnicie

de

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Matei 7:23

Am ajuns cu meditările mele personale la singurătatea finală de pe acest pământ şi la cea eternă. Sunt ambele de-a dreptul înfricoşătoare. Oricât de tare ar fi un om dacă ajunge singur în faţa morţii trăieşte ultimele clipe în agonie şi teroare. Nu contează câţi copii ai lângă tine, nici numărul de nepoţi, nici soţia sau soţul, nici avuţiile sau banii dacă nu ai pe Dumnezeu cu tine la momentul trecerii în eternitate este de-a dreptul dramatic şi e doar începutul dramei. Ultima şi cea mai mare traumă care nu se va mai termina niciodată.

Puţini oameni nu ar avea emoţii în faţa morţii dar cei care îl au pe Dumnezeu şi îl ştiu prezent în viaţa lor au speranţă, aşteptare a unei vieţi mai bune, au inima împăcată pe când cei care sunt singuri în faţa morţii vor începe drama existenţei lor o dramă care nu va apune niciodată…

Citește mai mult

Blidul de lemn

de

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii ii erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie manca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mana după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe faţa de masţ. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până-ntr-o zi când…

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.