Lună: ianuarie 2014

Cu faza lungă pe drumul credinţei

de

Vorbeam ieri despre anumite fapte din viaţa noastră pe care noi le identificăm ca fiind „duhovniceşti” sunt atât de „strălucitoare” încât „la soare ne putem uita, dar la ele ba” şi de modul în care poate apărea orbirea cu lucruri spirituale şi acum vreau să continuăm analizarea acestor aspecte şi cum ne afectează ele pe drumul credinţei.

Se ştie că şoferii noaptea (acum şi ziua se pare) au obligaţia să aprindă farurile. Asta ajută în dublu sens, şoferul vede drumul şi indicatoarele şi poate rula noaptea cu viteză bună şi în acelaşi timp, alţi participanţi la trafic îi observă în timp util şi se pot poziţiona corect faţă de acea maşină. În mod normal regula spune că mergi cu faza lungă când nu eşti decât tu pe drum, cum apare cineva în faţă cum eşti obligat să foloseşti „luminile de întâlnire” ca să nu afectezi privirea celuilalt şofer şi acesta să fie încurcat de „xenoanele tale”. Respectarea acestei reguli face ca traficul să se desfăşoare bine, şoferii să conducă mai destresaţi şi fiecare să ajungă acasă nestânjenit de „dotările” altora.

Citește mai mult

Când credinţa te orbeşte

de

Trăirea vieţii creştine aşa cum o cere Scriptura  a fost şi va rămâne un lucru care ne va da mari bătăi de cap din cauza firii pământeşti care se opune trăirii în conformitate cu noile standarde ale omului spiritual. Noi oamenii am vrea ca după convertire să ne putem schimba faptele integral şi din acel moment să putem declara fără rezerve că „facem fapte vrednice de pocăinţă”. Se pare însă că nu e deloc aşa pentru că Scriptura avertizează pe „cine stă în picioare să ia seama să nu cadă” arătând ca exemplu oamenii din poporul Israel care aparent erau victorioşi dar cârtirea le-a adus şerpii veninoşi. Ei toţi erau în voia lui Dumnezeu din punct de vedere al urmării traseului, erau plecaţi din Egipt, dar aveau probleme la capitolul mulţumire şi cârtire.

Adeseori neoprotestanţii critică orbirea unor culte tradiţionale şi invers. Ne considerăm unii mai buni văzători decât alţii dar pericolul umblării „cu faza lungă” e mare. O maşină care merge în noapte cu faza lungă va produce lumină înaintea sa, o lumină vizibilă, intensă dar în acelaşi timp va fi aproape invizibilă, ea va fi mereu în spatele luminilor, cine vine din faţă cu siguranţă nu o vede iar cine vine din spate mai mult de poziţii nu va putea observa. În plan spiritual tot cam aşa este, unii umblă cu faza lungă sperând că pot să arate greşelile din viaţa altora în timp ce ale lor să treacă neobservate. Pun atâta lumină „spirituală” în faţa lor încât orice pată de pe altcineva va fi „corect evidenţiată” iar ale lor care sunt mult mai mari şi mai urâte vor rămâne undeva în spatele luminilor.  Aste e o tehnică pe care o realizăm mai mult involuntar, inconştient ca metodă de conservare.

Citește mai mult

Credinţă plătită sau cum se mai pot scoate bani în numele lui Dumnezeu

de

Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Matei 21:12-13  

Unul din marile adevăruri care pot fi afirmate cu privire la religii, fără a cere dovezi, pentru că ele există deja, este implicaţia majoră financiară. Adică, orice religie are o anumită politică cu privire la bani şi multe, cele mai multe din religii pretind o parte din banii credincioşilor. Forma sub care îi pretind teoretic ar ţine de poruncile primite de la liderii religioşi care le-au înfiinţat, creştinii de exemplu spun că Dumnezeu a poruncit asta însă ce se întâmplă de la poruncile existente până la realitate e foarte diferit.

Banii şi sistemele religioase au fost mereu subiect de dispută efervescentă. În zilele din urmă tot mai mult parcă se discută despre banii care merg spre unele religii din România din bugetul statului şi provoacă mare furie în unii oameni. Apoi un alt subiect abordat e cel al fondurilor care se strâng de către biserici şi nu sunt impozitate deşi bisericile (unele din ele) beneficiază de salarizare de stat şi alte fonduri care vin din buzunarul cetăţenilor. Cu siguranţă situaţia se va schimba în perioada următoare cu toată influenţa pe care o au unele biserici tradiţionale. Oamenii se vor opune unor astfel de manevre.

Citește mai mult

Valoarea unei ciorbe

de

Dacă mergem în oraş undeva la un restaurant să mâncăm şi dorim să comandăm  o ciorbă de legume vom vedea că e printre cele mai ieftine mâncăruri din meniul restaurantului. E aşa de ieftină că şi copiii care stau la cerşit cărucioarele de la supermarket şi-o permit şi chiar vor ceva mai bun. Dacă întrebăm o gospodină vom afla că e una din cele mai ieftine „zame” care se poate face. E nevoie de apă, ceva legume sare şi ceva pricepere de bucătăreasă şi ai în oală o bunătate de mâncare dar fără costuri mari. De fapt ţăranii din România, cel puţin în zona Moldovei unde am copilărit, aveau ca meniu principal ciorba de legume, cea de fasole, de cartofi, de lobodă sau alte „buruieni”, erau aproape la orice mâncare prezente pentru că nu necesita nici o preparare specială şi oricine şi-o putea permite. Apropo, ciorbe şi borşuri ca în Moldova nu am mâncat încă nicăieri în altă parte. Ieftine dar „buni di tăt”

Cu toate acestea, o ciorbă de legume capătă în Scriptură la un moment dat o valoare imensă, o valoare asemănătoare vieţii unui om. Esau era aşa de flămând şi „rupt de oboseală” încât la un moment dat îşi vinde dreptul de întâi născut fratelui său pentru o „ciorbă roşiatică”. Omul acesta, în momentul de extenuare şi foame pe care le are face gesturi şi ia decizii extreme. Vede o farfurie de ciorbă mai de valoare decât binecuvântările care îl aşteptau. Nu se gândeşte mai degrabă să-şi facă şi el ceva de mâncare, nu se gândeşte să-şi prăjească 2 ouă, nu concepe să mai aştepte până să-şi gătească şi el ceva. Ia decizia să cedeze dreptul de întâi născut pentru o farfurie de ciorbă, după care doarme liniştit apoi continuă viaţa ca şi cum nimic grav nu ar fi avut loc.

Citește mai mult

Ziua bună de dimineaţă se cunoaşte

de

Una din marile mele dorinţe este ca de dimineaţa să încep ziua bine, în forţă, proaspăt. O asemenea zi de regulă este plăcută şi activităţile pe care mi le propun reuşesc. Când reuşesc să pornesc bine ziua, rareori se întâmplă să îmi meargă prost şi îmi plac tare zilele în care reuşesc să fiu eficient, să-mi duc la îndeplinire sarcinile acelei zile iar seara să pot să privesc în urmă la lucrul bine făcut.

Dozarea corespunzătoare a sarcinilor de peste zi e esenţială pentru a duce la bun sfârşit munca de peste zi. Aşa că unele activităţi sunt prioritare, altele sunt lăsate mai „în coadă” fie pentru că au nevoie de mai puţină energie, fie că nu sunt aşa de importante şi se pot amâna. Cele cu adevărat importante şi urgente sunt întotdeauna în capul listei.

Seara, în funcţie de activităţile zilei, fie rămâne puţină energie pentru ultimele puncte din agendă fie acestea sunt amânate pentru altă zi. Aşa se face că unele lucruri sunt făcute cu ultimele puteri sau tot sunt amânate. De regulă, acele lucruri le consider neimportante sau mai bine zis, insuficient de importante pentru a le pune mai în faţă pe listă. În acest fel, încerc încă de dimineaţă să-mi încep ziua bine pentru a putea să termin ceea ce e cu adevărat prioritar pentru mine.

Citește mai mult

Se cade să înşele un om pe Dumnezeu?

de

Tot în contextul meditărilor despre viaţă şi bani pe care le-am scris zilele trecute aici (I, II, III, IV, V, VI) gândul meu se duce la ceea ce Dumnezeu vorbeşte poporului Israel prin Maleahi, când, cumva, sunt zgâlţâiţi bine să se trezească şi sunt învăţaţi cum să procedeze ca să capete binecuvântări. Îi întreabă Dumnezeu direct şi fără ocolişuri  „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dumnezeu condamnă starea de infidelitate spirituală şi orientarea firească, neloialitatea faţă de El. Cei din acea vreme dar şi noi astăzi trebuiau să ştie că Dumnezeu nu suportă nici un fel de idolatrie nici faţă de chipuri cioplite, nici faţă de oameni, nici faţă de stări, sentimente, poziţii, bunuri etc. El condamnă cu fermitate şi se opune dacă altceva îi ia locul.

De multe ori m-am întrebat şi am auzit de foarte multe ori pe alţii întrebându-se: Da de ce Doamne pe mine nu mă binecuvintezi? Cartea lui Maleahi e menită să ne dea un răspuns complex. Unul din aspecte este că îl înşelăm pe Dumnezeu. Da, noi pocăiţii de foarte multe ori îi suntem necredincioşi. În vremea poporului Israel în acest context era vorba despre bani (în versetul citat) dar astăzi oare despre ce este vorba? Nu cumva are legătură şi starea de azi cu banii? Să privim puţin spre asta.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.