(continuare de aici) Odată ajunsă în criză relaţia maritală devine dureroasă indiferent dacă intenţia este de a o repara sau de a o distruge şi mai tare. Cel puţin unul din soţi suferă într-o asemenea fază, de cele mai multe ori însă, suferinţa este de ambele părţi chiar dacă unul din ei pare a fi cauza. Şi dacă tot doare, măcar să doară cu folos, le zic eu la mulţi. Adică dacă tot trebuie să treacă acel cuplu prin durere să existe dorinţa de reparare a relaţiei şi durerea respectivă să aibă un final şi finalul ei să fie o victorie a voii lui Dumnezeu şi a dragostei.
Mulţi soţi sau soţii sunt în postura lui Toma despre care ne amintim azi, în prima duminică după sărbătoarea învierii. Ar vrea să creadă că relaţia lor poate fi şi bună, dar au nevoie să vadă semne palpabile. Nu mai au speranţa învierii relaţiei până nu au dovezi. Pe de altă parte indiferent dacă Toma ar fi crezut sau nu în învierea Domnului Isus, aceasta tot era reală, însă Toma a fost binecuvântat cu unele dovezi palpabile ale învierii dar în căsnicie nu toţi au parte de asemenea dovezi şi trebuie o „cantitate” mare de credinţă. Nu o credinţă în puterea personală sau a partenerului de căsătorie, ci o credinţă în puterea lui Dumnezeu de a repara şi restaura relaţii.
