Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2
Era dimineaţă, eram pe peronul gării din Mediaş, peronul „mustea” de elevi care mergeau la şcoala din Târnava. Unii îi mai spun şi „academia din Proştea”. Multe fete şi mulţi băieţi care aşteptau trenul şi conversau în acelaşi timp. Despre conversaţii poate altă dată dar mi-a atras atenţia felul lor de a se purta. Băieţii se puteau toţi încadra la categoria „şmecheraşi” iar fetele la categoria vedete TV. Machiaje aproape la perfecţiune, tocuri din alea de se poartă doar pe sticlă, accesorii şi poşetuţe imitaţie de branduri importante, gesturile toate copiate de la vedetele preferate, părul vopsit de la 16 ani şi desigur, aere de vedete. Caiete sau cărţi nu aveau cum încăpea în minusculele poşete, acolo nu era loc decât pentru telefonul cu un hectar de ecran şi poate un pachet de batistuţe.
De la imaginea asta am rămas toată ziua cu gândul la cât de mult ne influenţează televiziunea viaţa în rău. Acolo pe peron erau nişte copii care şi-au cam ratat startul în viaţă, nu mă refer la toţi ci la majoritatea dintre ei, dar per ansamblu situaţia e mult mai dramatică. Uitatul la TV nu se împacă nici cu munca nici cu învăţatul. Modelele de la TV nu inspiră nici dorinţă de afirmare prin performanţă, nici poftă de muncă. Privitul la TV paralizează şi cel mai mic vlăstar de creativitate, dorinţă de învăţare sau de muncă şi în acelaşi timp deformează pentru totdeauna vieţile celor ce îi acordă timp.