Amețeala de la sfârșitul lumii

de

După cum știți, în ultimul timp, în ultimii 15 ani, mai bine zis, a venit sfârșitul lumii de mai multe ori, sau trebuia să vină. Cel mai mare dintre ele trebuia să fie la trecerea dintre 1999 și 2000, dar nu a mai venit. Însă se pare că a dat tonul pentru multe alte sfârșituri, așa de multe că nu mi le pot aminti pe toate acum. Oamenii s-au agitat la fiecare din ele și cei ce susțineau teoria sfârșitului, erau siguri că așa va fi.

Acum s-au îndesit tare, anul acesta dacă îmi amintesc bine au fost deja trei. Ultimele două fiind în septembrie cu asteroidul și altul cu luna de sânge. Acum se mai preconizează unul, cu bătălia Armaghedonului, bazat pe recentele mișcări de trupe ruse spre orient. Doar că în ăsta nou, intră deja și nume grele. Mulți pastori și vorbitori cu renume dau credit acestei idei și mă văd nevoit să îmi pun niște semne de întrebare, pentru a îmi putea păstra totuși calmul indiferent de ce se întâmplă acum în lume.

Citește mai mult

Când te bați cu dracii pe degeaba

de

La modul cel mai sincer, cred că a scoate draci, e o treabă extrem de grea și nu poate fi făcută de oricine. Necesită o putere care vine din Dumnezeu, pentru că o împărăție nu poate fi dezbinată împotriva ei. Puțini oameni cunosc dispuși și în stare să ajute semenii în viața cărora sunt prezente duhuri necurate. Există însă și mulți oameni care pretind a avea aceste abilități, dar nu acționează în nici un fel.

Una din „piesele de rezistență” ale unor evanghelizări moderne, este tocmai manifestarea de putere spirituală, prin efectuarea sau mărturisirea de vindecări, eliberări și proorocii. Evanghelizările devin un fel de concurs de arătat mușchii spirituali, pentru a momi pe oamenii slabi la a fi puternici. Când vorbim de „skandembergul” dintre neoprotestanți, iar vom vedea strălucind aceste manifestări de putere, prin exemple sau mărturii. Sunt oameni în stare să facă astfel de lucrări mari. Sunt oameni care pot alunga demoni, sunt oameni care pot face minuni și care proorocesc adevărul și totuși este posibil ca aceste „lucrări” să fie zadarnice.

Citește mai mult

N-am cu ce mă, n-am cu ce

de

Una din cele mai dese „munci” în lucrarea de consiliere este aceea de a dezarma omul de scuze și stereotipuri care îl împiedică la acțiune. Consider că nu este nimeni așa de distrus, încât să nu mai poată face nimic, să nu mai poată face un pas, înainta un metru, gândi cinci minute sau să dea un telefon. Totuși, adesea vorbesc cu oameni care sunt convinși că, nereușita lor în viață se datorează locului în care s-au născut, părinților, familiei, școlii etc. Admit că acestea pot influenţa, unele din ele deloc neglijabile, dar niciuna din ele nu trebuie să ne închidă în neputință.

Unul din oamenii cu dependență de alcool venit la consiliere, încerca să își motiveze starea sa de neputință de a realiza ceva în viață și cumva, prin asta să îmi demonstreze cât de îndreptățit este să bea și că e mai degrabă vrednic de compasiune. „Stai să îți zice eu viața mea, să vezi cum rămâi mut și nu mai zici matale nimic. N-am cu ce mă, n-am cu ce…” și-a început clientul meu motivarea, trecând prin toate necazurile vieții, cu un dramatism demn de turnat filme. Poate spuneți că e un caz singular, dar nu este. Este mai la extreme și de aia mă folosesc de exemplul lui la început.

Citește mai mult

Nemulțumit de fizicul meu

de

”De ce am starea asta? De ce m-au cuprins depresiile? Păi nu vedeți cum arăt? Sunt gras, dizgraţios, fetele nu se uită la mine deloc, în afară de cazul în care fac glume pe seama mea. Sunt izolat, singur, fără prieteni și nu am nici o șansă să scap de asta. Dumnezeu m-a pedepsit pentru răul pe care l-am făcut cred!”

Așa mi-a răspuns unul din clienții de la consiliere. Astfel de fraze aud destul de des, mai ales de la femei care nu sunt mulțumite de cum arată. Mulți, probabil cei mai mulți oameni au complexe din cauza modului în care arată și asta îi paralizează emoțional și îi aruncă în ghearele nemulțumirii, cârtirii, bârfelii și a deznădejdii făcându-i urâți nu din cauza aspectului, ci din cauza mentalității. Scriu aceste rânduri nu doar în calitate de consilier ci și ca unul care a avut complexe, s-a luptat cu ele și uneori ne mai dăm binețe.

Citește mai mult

Eu nu sunt bun de nimic

de

Nu știu de câte ori ați ajuns pe „fundul prăpastiei”, acolo unde totul e întunecat, murdar și unde lanțurile deznădejdii te închid în răceala lor, unde întunericul, disperarea și însingurarea sunt la ele acasă, acolo unde sentimentul eșecului zboară în stoluri, ca liliecii în peșterile în care locuiesc. Există astfel de locuri și uneori oamenii ajung, sau cad, confruntându-se cu zeci de gânduri negative care dau târcoale insistent și caută să intre în mintea lui. Dacă lanțurile deznădejdii reușesc să te lege, greu mai scapi de acolo de unul singur, de aceea vreau să scriu aceste rânduri pentru cei care sunt într-o asemenea stare sau pe aproape. Orice vorbă de încurajare poate ajuta în astfel de momente.

Citește mai mult

Doamne, unde Te duci?

de

La un moment dat, spre sfârșitul lucrării sale pe pământ, Mântuitorul îi ia pe ucenici să îi sfătuiască și să îi încurajeze. Una din preocupările Sale era să îi învețe să se iubească ca frații, pentru că El, Cel care îi unea și motiva, avea să plece. În tot acest cadru, al sfătuirii în vederea despărțirii, Petru vine cu o întrebare delicată, dar care ne apare și nouă de multe ori: Doamne, unde Te duci? Această întrebare e destul de comună, pentru că, după câteva versete, Scriptura ne relatează că și Toma o adresează: Doamne, nu știm unde te duci; cum putem să știm calea într-acolo?

Noi, care avem întreg tabloul zugrăvit în Scriptură, știm unde a mers Mântuitorul și nu despre asta vreau să scriu, ci despre momentele în care suntem tentați să credem că „s-a dus” sau că suntem singuri. Vreau să surprind momentele acelea de deznădejde, când întrebăm disperați „Unde ești Doamne? De ce îngădui asta?”

Citește mai mult

Rod pentru Domnul

de

Ieri, lucrând „cot la cot” cu Ana, soția mea, ne-am apucat la discuție, că gura tot stătea de pomană, despre rodire și modul în care noi credincioșii o înțelegem. Recunosc că scânteia a dat-o altcineva, care ne-a întrebat acum câteva zile „ce fac eu dacă nu am adus nici un rod pentru Domnul?” De aici au curs versete și discuții interesante, despre modul în care credincioșii văd lucrarea de rodire și am observat multe greșeli pe care le facem.

Noi oamenii, credem greșit, că putem convinge un om să îl urmeze pe Dumnezeu și credem că, acesta este rodul care ni se cere. Nu toți, dar vă asigur că cei mai mulți asta cred. Credem că trebuie să ne forțăm, să ne stoarcem ca să vină cineva la biserică și să se boteze, după care ne simțim liniștiți sau chiar mândri că am adus „un rod”. Acum ceva timp, o soră m-a abordat după un mesaj și mi-a declarat cu o apreciere consistentă față de roadele ei că: „Mulțumesc Domnului că i-am putut aduce ca jertfă trei roade.” La momentul acela remarca mi-a trecut fără prea mari emoții pe la urechi, dar acum, am realizat că e un fel de curent prin biserici și că, oamenii cred, că pot convinge pe cineva să îl urmeze pe Hristos. Mai mult, pastorii provoacă și uneori chiar sunt agresivi în asta, oamenii să aducă roade. Îi forțează pe „enoriași” să aducă oameni la evanghelizări, cum că, acei oameni, vor fi roadele lor.

Citește mai mult