După cum știți, susțin și chiar insist pe necesitatea implicării creștinilor în viața socială. Indiferent de confesiunea din care fac parte creștinii, trebuie să se implice în comunitate, acolo unde pot face fapte bune. Trebuie să fie în noi dorința asta permanentă, de a fi precum Mântuitorul, de a „vâna fapte bune” dacă vreți.
Azi vă dau un pont. Azi, în 5 minute, puteți face o „mega faptă bună”. Hai să vă zic despre ce este vorba.
„Dar la început nu a fost așa” spune domnul Isus celor ce întrebă în privința divorțului. Îndrăznesc să spun și în privința nopții. La început nu pentru păcat și rușine a fost creată. Intenţia lui Dumnezeu a fost ca și prin noapte oamenii să fie binecuvântați. Satan însă, a pervertit ceea ce înseamnă noapte, prin faptul că a făcut din întuneric mantaua sa.
Noaptea poate fi o mare binecuvântare și dacă vom înțelege asta, vom avea multă împlinire și satisfacție. Dacă vom folosi noaptea, așa cum a destinat-o Dumnezeu să fie, atunci vom culege roadele binecuvântării sale.
Noaptea a fost făcută pentru frumusețe. Puține lucruri sunt mai plăcute ca admirarea cerului înstelat, undeva în mijlocul naturii, departe de forfota orașelor. Să stai undeva pe iarbă și să îți sune în urechi cântec de greier și privighetoare și să admiri imensitatea cerului și milioanele de stele. Noaptea e frumoasă așa cum a creat-o Dumnezeu și frumusețea ei a inspirat poeți, scriitori, pictori, scenariști și multe, multe cupluri de îndrăgostiți.
Mă uit cu interes la frământarea mare provocată de oamenii care vin dinspre Siria, spre Europa. Am rezerve în a îi numi imigranți, pentru că, din relatările de presă, se pare că nu vin cu atitudine de om care cere sprijin, ci cu atitudine de stăpân pe situație. Nu generalizez dar din ce difuzează mass-media asta se vede.
Va fi o mare provocare pentru creștini, însăși decizia asupra poziției celei mai bune de adoptat, ca să nu mai zic de dificultatea interacţionării cu ei. Criza imigranților, are în ea și pericol și multe oportunități. Pentru a profita de aceste oportunități, mă refer aici la a arăta mila lui Hristos, trebuie să înțelegem despre oamenii aceștia două lucruri majore. Primul e că nu au ce pierde și celălalt e că nu e vina lor că s-a întâmplat asta.
Când eram copilandru, părinții mei erau foarte prudenți cu ceea ce se întâmpla cu mine după lăsarea serii. Nu am fost limitat ca și copil prea tare, dar când era seară, aveam voie cel mult pe tăpșanul din fața casei, nu se admitea să te știe retras undeva izolat cu careva, mai ales când eram la vârsta adolescenței. Nu doar ai mei erau așa, toţi erau prudenți cu flăcăii sau fetele lor. Când eram mici, eram păziți în felul acesta de pericole de un anumit fel, când ne măream, eram păziți de pericolul unor relații „alunecoase” și alte pericole specifice vârstei. În plus, datorită muncilor de la țară, nu puteam sta peste o anumită oră, nu aveam cum, dimineața nu exista milă pentru noi, așa că, seara „închinam steagul”, cu tot cheful nostru de joacă.
E ora zero, noaptea, miezul nopții adică. Pe străzi se domolește oarecum forfota și umbletul. Terasele încă au clienţi, dar sunt puțini. În case însă, oamenii stau în fața televizorului sau calculatorului. Geamurile caselor „vorbesc” despre ce se face la un moment dat în casă și lumina aia albăstruie, care își modifică mereu intensitatea, anunță că acolo oamenii nu dorm. Mulți tineri și adolescenți, uneori și copii, sunt treji la miezul nopții. Adulții… mulți din ei adorm pe canapea în faţa unui televizor. Facebook-ul, dacă ai nefericita inspirație să lași notificările pornite pe un telefon, te „bâzâie” toată noaptea. Se observă clar o activitate extraordinară pe timpul nopții. Nu, nu e vorba de cei ce lucrează tura a treia, din ăia puțini mai sunt. E vorba de oameni care nu mai au somn, sau care nu mai sunt lăsați să doarmă noaptea.
Unii vor spune: Ce ai domnule cu ei? Dacă nu vor să doarmă, e problema lor! Așa este, dar nu am ceva cu cineva, vreau doar să meditez la o schimbare a situației, față de ceea ce Dumnezeu a rânduit și eventual să pot surprinde efectele unei astfel de vieți.
Una din cele mai turbulente perioade în viața unui om este adolescența. De regulă, când auzi cuvântul adolescență te gândești la 15 ani. EI bine, azi 3 septembrie, noi împlinim 15 ani de la căsătorie și cred că intrăm în perioada de adolescență 🙂 îndrăgostiri, pasiuni, freamăt, doruri, planuri, ocheade, urmărire în taină cu coada ochiului, atingeri ”neintenționate”, visare, admirat stele, simțit vântul, ascultat pâraiele, privit cerul și altele. (asta a spus visătorul din mine care nu se dă dusului nici acum)
Ana, soția mea care se pare că devine mai frumoasă pe zi ce trece, reușește să mă țină îndrăgostit tot timpul. E mai fascinantă ca niciodată și mai ”de dorit”. Reușește fără emoții, să stârnească încă în mine pasiuni adolescentine și sentimente tulburătoare. Pe de altă parte, ne-am maturizat mult. Nu aș putea spune că am rămas „înțepeniți” la starea de acum 15 ani. Timpul, munca, durerile, stresul și cursul vieții au lăsat urme adânci în amândoi și nu mai suntem aceiași, nici nu am putea să rămânem așa.
„Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte. Nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă. Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip. Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele!”
Iată câteva frânturi de versete, care se găsesc toate în Noul Testament, unele rostite de însuși Domnul Isus Hristos, altele robii săi, care vorbesc despre necesitatea unui creștinism ancorat bine în realitate. Toate sunt avertismente în privința probabilității ca noi creștinii să fim înșelați în convingerile noastre, pe baza deformării realității. Toate avertizează că, eu și tu, putem crede altceva decât realitatea. Și pentru că sunt așa de multe, trag concluzia că se dorește cu ardoare ca noi, creștinii, să fim înșelați să devenim din credincioși, creduli. (am mai scris aici despre credulitate)