Să ierţi fără motiv

de

Vi s-a spus vreodată că v-aţi supărat degeaba sau fără motiv? Sunt aproape sigur că măcar odată vi s-a întâmplat. Mai mult sunt unele persoane care se pare că se supără adesea fără motiv sau cu alte cuvinte din cauze imaginare, închipuite deci ireale. Supărarea fără motiv e destul de întâlnită şi nu o singură dată am citit şi am auzit despre oameni care s-au supărat dintr-o bănuială doar. Unii parcă sunt făcuşi pentru supărări, găsesc motive de supărare în orice discuţie sau acţiune. Aşadar există multe supărări fără motiv.

Astăzi totuşi aş vrea să scriu despre iertarea fără motov. Adică să ierţi chiar dacă nu ţi se cere iertare. Voi sumariza doar ceea ce scriptura ne spune dar nu pentru că nu este important ci pentru că ştim deja teoria foarte bine şi mă voi strădui să vă conving că iertarea „pe degeaba” e foarte profitabilă.

Citește mai mult

Am dorinţa să fac binele

de

Mulţi dintre voi cunoaşteţi pasajul din Romani 7 bine şi nu vă este străin. Mai mult, unii îl cunoaştem din viaţa reală nu din teorii, predici sau cursuri. Eu personal mă ciocnesc de realitatea acestui pasaj mai mereu. Sunt tipul de om pentru care trăirea vieţii de credinţă nu e uşoară. Pentru mine e o permanentă luptă şi mereu e nevoie de durere pe această cale. Bătălia permentă e o realitate a vieţii mele de credinţă şi uneori, de cele mai multe ori e istovotoare.

Că avem dorinţa să facem binele nu e de discutat. Orice om care chiar L-a cunoscut pe Dumnezeu are în el o dorinţă permanentă de a fi ca El, are chemare irezistibilă spre a face binele, spre a fi curat, desăvârşit. Este în noi o sete spre dumnezeire, o sete spre desăvârşire. Cu alte cuvinte este o dorinţă de a face binele. Cu toate acestea uneori găsesc imposibilă facerea binelui, alte ori o găsesc foarte foarte grea, alte ori mă ciocnesc de o plăcere mare faţă de anumite păcate care nu poate fi învinsă uşor dar există şi situaţii mai „lejere”.

Citește mai mult

E de vânzare frăţiorul?

de

Eram doar un ţânc şi aveam un frăţior mai mic cu aproape doi ani decât mine la care ţineam mult. Totuşi, una din întrebările chinuitoare pentru mine pe acea vreme, venită de la tot felul de rudenii sau vecini sau colegi de ale părinţilor era asta: „Măi, da mi-l vinzi mie pe frăţiorul tău?” sau „Cât să-ţi dau pe frăţiorul tău ca să mi-l laşi mie?” sau „Cât costă frăţiorul tău?” Eu ştiam una şi bună: „Nu e de vânzare nene” şi uneori deveneam chiar obraznic când oamenii insistau,  fiind nevoiţi ai mei să mă urechească. Dar mă durea când auzeam expresia asta.

Tot atât de tare mă doare si azi aspectul acesta al vânzării de fraţi care nu mai este ca înainte o joacă, ci o treabă reală şi profitabilă. Astăzi unii sunt vânduţi la cerere pe sume foarte mari, alţii sunt vânduţi din proprie iniţiativă pe sume derizorii iar unii sunt pur şi simplu oferiţi ca să se scape de ei. Vânzarea de fraţi e unul din păcatele crunte care mă răscolesc profund în fiinţa mea şi nu de puţine ori mă revoltă.

Citește mai mult

Sculptorii de statui III

de

Timpul a trecut şi Călătorul avea deja aproape 10 ani de când sculpta. Dana nu mai era copila aia de 17 ani ci o femeie in toată firea, dar tot atât de zăpăcită şi prost văzută din cauză că refuza să construiască o statuie iar Bunicul murise de câteva zile. Moartea bunicului avea să fie un moment de turnură pentru Călătorul nostru din cauza unui fel de ritual ciudat în privinţa statuilor.

În faţa sicriului bunicului toţi sculptorii erau bucuroşi dar toţi erau cu pelerinele pe ei. Statuile lor de afară toate zâmbeau şi doar Dana plângea. Ceilalţi se uitau dezaprobator la ea pentru că face asta şi iarăşi a fost condamnată şi acuzată dar ea îl plângea în hohote pe cel care o ocrotise şi o acceptase totuşi aşa, fără statuie, aşa neconformă acelui loc. Inima ei se frângea de dor după Bunicul care plecase de numai trei zile.

După ce au făcut înmormântarea Călătorul a fost tare tentat să îşi scoată mantaua invizibilă dar privirile celor din jur l-au ars. Nu se cădea să strice dispoziţia celorlalţi prin asta. A mers totuşi până acasă conducând-o şi pe Dana.

Citește mai mult

Sculptorii de statui II

de

După un moment de aşteptare, apare un bătrânel căruia îi dădeai 300 de ani. Era foarte slab dar era şi destul de ciudat. Era ca un copil îmbătrânit. Parcă se blocase undeva la începutul adolescenţei şi aşa îmbătrânise. S-a apropiat de pat, a dat bineţe şi verifica ceea ce nepoata sa făcuse călătorului.

  • De unde vii tinere?
  • Dinspre pustiu, am umblat ani întregi pe acolo, iar acum sunt extenuat, obosit şi rănit.
  • Şi de ce nu ai venit mai devreme aici, că doar zgomotul de daltă străbate până hăt departe, se aude mai ales duminica până la mari depărtări.
  • Păi eram destul de slăbit şi în plus bătaia voastră de daltă se aude înfricoşător de la depărtare.
  • Păcat că nu ai venit mai devreme. Acum deja ai fi avut şi tu ceva construit deja. Dar nu e problemă, te vei învăţa de la noi cum să sculptezi şi dacă eşti sârguincios poţi face o treabă tare frumoasă.

    Citește mai mult

Sculptorii de statui I

de

Când el a ajuns în sat era spre dimineaţă. Era obosit, flămând, cu buzele uscate şi crăpate de vântul pustiului, faţa trasă şi uscată, hainele erau aproape rupte şi avea şi multe răni pe trup. Tot ce dorea era o gură de mâncare şi un pat pe care să doarmă. Voia, dacă se putea şi puţin pansament pentru rănile sale şi atât. Nu avea alte aşteptări şi pentru că aşteptările sale nu erau mari, avea şi speranţă că cineva îi va ajuta. Aşa că, exact când începea să răsară soarele omul nostru pătrundea în sat.

Avea să observe că era un sat destul de ciudat. În întuneric nu se văzuse bine şi de aceea aşteptase soarele. În întuneric tot ce se vedea erau nişte forme uriaşe în faţa fiecărei case ca nişte umbre mari. Acum, când a răsărit soarele a observat că nu era nimic de temut. Totul era măiestrie. Toate umbrele hidoase zărite de el erau de fapt sculpturi imense care în bătaia soarelui luceau care de care mai frumos. Sculpturile acelea erau de diferite feluri dar frumuseţea lor era ceva ce se ducea spre desăvârşire. Privea uimit mulţimea de sculpturi care de care mai deosebite şi mai frumoase. Aproape toate simbolizau oameni. Cei mai mulţi din oameni sculptaţi erau sobri, dar erau destui şi bucuroşi, cu mâinile în sus, unii dansau, alţii lucrau dar în general sculpturile erau oameni. Nu mică i-a fost mirarea când avea să descopere că aproape tot satul era plin de sculptori, până şi copiii erau învăţaţi de la vârste fragede să ţină dalta în mână şi să meşterească cu mare artă la statuia pe care voiau să o construiască.

Citește mai mult

Frumuseţea din interior

de

Frumuseţea a fost apreciată întotdeauna şi dacă vorbim de oameni, cei frumoşi au cules multe laude şi beneficii. O femeie frumoasă va fi ţinta privirilor celor din jur, deopotrivă şi a femeilor şi a bărbaţilor. De fapt, pe baza aspectului se decid multe în viaţa aceasta. La angajare, aspectul exterior este clar unul din elementele după care se face trierea, mai ales când e vorba de femei. În anturaj este iarăşi unul din criteriile după care o persoana va fi căutată de mulţi sau ignorată. Copiii se laudă la şcoală cu mămicile lor iar mămicile cu copiii lor. Frumuseţea este râvnită, dorită şi apreciată.

Situaţia asta face pe multe femei dar şi pe mulţi bărbaţi să ajusteze în plus cât de mult se poate frumuseţea lor. Asta face ca anumite companii să înregistreze venituri uriaşe. Fie că vorbim de bijuterii, farduri, accesorii pentru păr, vopsele de păr, creme de ten, operaţii estetice, tratamente speciale, solar, haine frumoase sau chiar meditaţii orientale vedem că au un succes mare bazat pe dorinţa oamenilor de  fi frumoşi. În Mediaş de exemplu in ultimii 3 ani s-au deschis foarte multe saloane de frumuseţe unde, culmea, e coadă mai mereu şi iarăşi culmea, femeile au concurenţă directă cu bărbaţii la programări.

Citește mai mult