Frumuseţea vieţii eliberate de păcat

de

Păcatul a fost şi va rămâne marea problemă a rasei umane până când Dumnezeu va veni să condamne definitiv şi să închidă pentru eternitate Răul. Cel mai adesea păcatul este comparat cu lepra în Scriptură şi în vremea biblică lepra era una din afecţiunile de care se temeau foarte tare oamenii din poporul Israel şi nu numai. Primiseră instrucţiuni clare despre cum să procedeze cu un lepros, având în vedere factorul foarte contagios şi netratabil al bolii.

Dacă ar fi să privim ca amatori, nu ca medici, la asemănările dintre această boală şi păcat vom vedea de ce s-a ales această comparare. Lepra pornea de la pete mici, aproape neobservabile, numite „pată albă” sau „pată roşiatică” la început. Practic puteau uşor trece neobservate o vreme şi de persoana bolnavă şi de cei din jur. Apoi petele erau mai multe sau mai grave şi deveneau vizibile şi porunca era ca imediat ce erau observate să meargă la evaluare la preot. Nu era de joacă, era grav, trebuiau să ştie clar dacă e lepră sau nu şi implicit să acţioneze în consecinţă. Dacă preotul considera că e lepră se declanşa acea procedură de izolare din mediul social apoi chiar excluderea. Leprosul ajungea să aibă tot mai multe pete, tot mai mari, se extindea pe o mare parte din corp, se deforma efectiv zona afectată, devenea greoi la mişcare, în cele din urmă îi cădeau bucăţi din el, rămânea cu părţi din corp lipsă şi murea hidos de-a dreptul. Le era interzis contactul social cu oamenii sănătoşi, trebuiau să se anunţe de la distanţă că sunt leproşi.

Citește mai mult

La foc cu munca de o viaţă

de

Acum 3 ani cu aproximaţie discutam cu un cunoscut care îşi construise casă. A stat ceva vreme „pe afară” a strâns bănuţi şi a trimis în ţară. Acasă soţia sa cu copiii trăgeau din greu şi se înfrânau de la multe, numai să deţină şi ei căsuţa lor şi să nu mai stea cu chirie sau pe la socri. Vremea a trecut, bănuţii s-au adunat, casa a început să se ivească, a găsit un model de casă tare cochetă undeva pe internet şi au pus în aplicare planul pe un pământ pe care îl cumpăraseră cu banii de la nuntă şi care era mai izolat de localitate şi cumva le oferea intimitatea pe care şi-o doreau.

A durat cam 5 ani să se poată muta în ea dar nu au apucat, când totul era aproape gata şi casa prindea forma visată au primit somaţie să dărâme clădirea şi să  aducă terenul în starea iniţială întrucât nu aveau autorizaţie de construcţie, era o zonă unde nu se emiteau autorizaţii pentru că făcea parte din planul construirii unui drum important. Au bănuit ei că nu e în regulă să construiască acolo, dar mereu au mizat că pot lua autorizaţia dacă e cazul ulterior. Au încercat, au chemat arhitect care le-a desenat planul după ceea ce ei construiseră, s-au dus la primărie, au apelat la cunoştinţe de mare rang care lucrau pe la prefectură, etc. Degeaba, ordinul era clar, au pierdut şi la tribunal şi au trimis o firmă care le-a demolat tot.

Citește mai mult

Cu faza lungă pe drumul credinţei

de

Vorbeam ieri despre anumite fapte din viaţa noastră pe care noi le identificăm ca fiind „duhovniceşti” sunt atât de „strălucitoare” încât „la soare ne putem uita, dar la ele ba” şi de modul în care poate apărea orbirea cu lucruri spirituale şi acum vreau să continuăm analizarea acestor aspecte şi cum ne afectează ele pe drumul credinţei.

Se ştie că şoferii noaptea (acum şi ziua se pare) au obligaţia să aprindă farurile. Asta ajută în dublu sens, şoferul vede drumul şi indicatoarele şi poate rula noaptea cu viteză bună şi în acelaşi timp, alţi participanţi la trafic îi observă în timp util şi se pot poziţiona corect faţă de acea maşină. În mod normal regula spune că mergi cu faza lungă când nu eşti decât tu pe drum, cum apare cineva în faţă cum eşti obligat să foloseşti „luminile de întâlnire” ca să nu afectezi privirea celuilalt şofer şi acesta să fie încurcat de „xenoanele tale”. Respectarea acestei reguli face ca traficul să se desfăşoare bine, şoferii să conducă mai destresaţi şi fiecare să ajungă acasă nestânjenit de „dotările” altora.

Citește mai mult

Când credinţa te orbeşte

de

Trăirea vieţii creştine aşa cum o cere Scriptura  a fost şi va rămâne un lucru care ne va da mari bătăi de cap din cauza firii pământeşti care se opune trăirii în conformitate cu noile standarde ale omului spiritual. Noi oamenii am vrea ca după convertire să ne putem schimba faptele integral şi din acel moment să putem declara fără rezerve că „facem fapte vrednice de pocăinţă”. Se pare însă că nu e deloc aşa pentru că Scriptura avertizează pe „cine stă în picioare să ia seama să nu cadă” arătând ca exemplu oamenii din poporul Israel care aparent erau victorioşi dar cârtirea le-a adus şerpii veninoşi. Ei toţi erau în voia lui Dumnezeu din punct de vedere al urmării traseului, erau plecaţi din Egipt, dar aveau probleme la capitolul mulţumire şi cârtire.

Adeseori neoprotestanţii critică orbirea unor culte tradiţionale şi invers. Ne considerăm unii mai buni văzători decât alţii dar pericolul umblării „cu faza lungă” e mare. O maşină care merge în noapte cu faza lungă va produce lumină înaintea sa, o lumină vizibilă, intensă dar în acelaşi timp va fi aproape invizibilă, ea va fi mereu în spatele luminilor, cine vine din faţă cu siguranţă nu o vede iar cine vine din spate mai mult de poziţii nu va putea observa. În plan spiritual tot cam aşa este, unii umblă cu faza lungă sperând că pot să arate greşelile din viaţa altora în timp ce ale lor să treacă neobservate. Pun atâta lumină „spirituală” în faţa lor încât orice pată de pe altcineva va fi „corect evidenţiată” iar ale lor care sunt mult mai mari şi mai urâte vor rămâne undeva în spatele luminilor.  Aste e o tehnică pe care o realizăm mai mult involuntar, inconştient ca metodă de conservare.

Citește mai mult

Credinţă plătită sau cum se mai pot scoate bani în numele lui Dumnezeu

de

Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Matei 21:12-13  

Unul din marile adevăruri care pot fi afirmate cu privire la religii, fără a cere dovezi, pentru că ele există deja, este implicaţia majoră financiară. Adică, orice religie are o anumită politică cu privire la bani şi multe, cele mai multe din religii pretind o parte din banii credincioşilor. Forma sub care îi pretind teoretic ar ţine de poruncile primite de la liderii religioşi care le-au înfiinţat, creştinii de exemplu spun că Dumnezeu a poruncit asta însă ce se întâmplă de la poruncile existente până la realitate e foarte diferit.

Banii şi sistemele religioase au fost mereu subiect de dispută efervescentă. În zilele din urmă tot mai mult parcă se discută despre banii care merg spre unele religii din România din bugetul statului şi provoacă mare furie în unii oameni. Apoi un alt subiect abordat e cel al fondurilor care se strâng de către biserici şi nu sunt impozitate deşi bisericile (unele din ele) beneficiază de salarizare de stat şi alte fonduri care vin din buzunarul cetăţenilor. Cu siguranţă situaţia se va schimba în perioada următoare cu toată influenţa pe care o au unele biserici tradiţionale. Oamenii se vor opune unor astfel de manevre.

Citește mai mult

Valoarea unei ciorbe

de

Dacă mergem în oraş undeva la un restaurant să mâncăm şi dorim să comandăm  o ciorbă de legume vom vedea că e printre cele mai ieftine mâncăruri din meniul restaurantului. E aşa de ieftină că şi copiii care stau la cerşit cărucioarele de la supermarket şi-o permit şi chiar vor ceva mai bun. Dacă întrebăm o gospodină vom afla că e una din cele mai ieftine „zame” care se poate face. E nevoie de apă, ceva legume sare şi ceva pricepere de bucătăreasă şi ai în oală o bunătate de mâncare dar fără costuri mari. De fapt ţăranii din România, cel puţin în zona Moldovei unde am copilărit, aveau ca meniu principal ciorba de legume, cea de fasole, de cartofi, de lobodă sau alte „buruieni”, erau aproape la orice mâncare prezente pentru că nu necesita nici o preparare specială şi oricine şi-o putea permite. Apropo, ciorbe şi borşuri ca în Moldova nu am mâncat încă nicăieri în altă parte. Ieftine dar „buni di tăt”

Cu toate acestea, o ciorbă de legume capătă în Scriptură la un moment dat o valoare imensă, o valoare asemănătoare vieţii unui om. Esau era aşa de flămând şi „rupt de oboseală” încât la un moment dat îşi vinde dreptul de întâi născut fratelui său pentru o „ciorbă roşiatică”. Omul acesta, în momentul de extenuare şi foame pe care le are face gesturi şi ia decizii extreme. Vede o farfurie de ciorbă mai de valoare decât binecuvântările care îl aşteptau. Nu se gândeşte mai degrabă să-şi facă şi el ceva de mâncare, nu se gândeşte să-şi prăjească 2 ouă, nu concepe să mai aştepte până să-şi gătească şi el ceva. Ia decizia să cedeze dreptul de întâi născut pentru o farfurie de ciorbă, după care doarme liniştit apoi continuă viaţa ca şi cum nimic grav nu ar fi avut loc.

Citește mai mult