Ziua bună de dimineaţă se cunoaşte

de

Una din marile mele dorinţe este ca de dimineaţa să încep ziua bine, în forţă, proaspăt. O asemenea zi de regulă este plăcută şi activităţile pe care mi le propun reuşesc. Când reuşesc să pornesc bine ziua, rareori se întâmplă să îmi meargă prost şi îmi plac tare zilele în care reuşesc să fiu eficient, să-mi duc la îndeplinire sarcinile acelei zile iar seara să pot să privesc în urmă la lucrul bine făcut.

Dozarea corespunzătoare a sarcinilor de peste zi e esenţială pentru a duce la bun sfârşit munca de peste zi. Aşa că unele activităţi sunt prioritare, altele sunt lăsate mai „în coadă” fie pentru că au nevoie de mai puţină energie, fie că nu sunt aşa de importante şi se pot amâna. Cele cu adevărat importante şi urgente sunt întotdeauna în capul listei.

Seara, în funcţie de activităţile zilei, fie rămâne puţină energie pentru ultimele puncte din agendă fie acestea sunt amânate pentru altă zi. Aşa se face că unele lucruri sunt făcute cu ultimele puteri sau tot sunt amânate. De regulă, acele lucruri le consider neimportante sau mai bine zis, insuficient de importante pentru a le pune mai în faţă pe listă. În acest fel, încerc încă de dimineaţă să-mi încep ziua bine pentru a putea să termin ceea ce e cu adevărat prioritar pentru mine.

Citește mai mult

Se cade să înşele un om pe Dumnezeu?

de

Tot în contextul meditărilor despre viaţă şi bani pe care le-am scris zilele trecute aici (I, II, III, IV, V, VI) gândul meu se duce la ceea ce Dumnezeu vorbeşte poporului Israel prin Maleahi, când, cumva, sunt zgâlţâiţi bine să se trezească şi sunt învăţaţi cum să procedeze ca să capete binecuvântări. Îi întreabă Dumnezeu direct şi fără ocolişuri  „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dumnezeu condamnă starea de infidelitate spirituală şi orientarea firească, neloialitatea faţă de El. Cei din acea vreme dar şi noi astăzi trebuiau să ştie că Dumnezeu nu suportă nici un fel de idolatrie nici faţă de chipuri cioplite, nici faţă de oameni, nici faţă de stări, sentimente, poziţii, bunuri etc. El condamnă cu fermitate şi se opune dacă altceva îi ia locul.

De multe ori m-am întrebat şi am auzit de foarte multe ori pe alţii întrebându-se: Da de ce Doamne pe mine nu mă binecuvintezi? Cartea lui Maleahi e menită să ne dea un răspuns complex. Unul din aspecte este că îl înşelăm pe Dumnezeu. Da, noi pocăiţii de foarte multe ori îi suntem necredincioşi. În vremea poporului Israel în acest context era vorba despre bani (în versetul citat) dar astăzi oare despre ce este vorba? Nu cumva are legătură şi starea de azi cu banii? Să privim puţin spre asta.

Citește mai mult

Cu ultimele puteri spre biserică…

de

Scriam ieri de starea de extenuare şi oboseală cu care ajungem la biserică şi despre plictiseala şi moleşeala care ne ispitesc în momentele multe în care ajungem cu bateriile pe zero la biserică. Unii evlavioşi ar putea spune că merg la biserică „să se încarce cu energie” da nu găsesc biblică o asemenea deducţie. Pentru mine mai degrabă e un consum mare de energie. Cel puţin „bucatele tari” necesită energie, conectare, atenţie, implicare, participare. Nicăieri nu se recomandă ca la şcoală să-ţi trimiţi copilul extenuat.

Aşadar de multe ori ajungem la locaşurile de închinare extenuaţi, ne chinuim efectiv să zâmbim din politeţe şi să păstrăm aparenţele, întindem mâini obosite către cei de lângă noi şi nu dorim decât să fim lăsaţi în pace cu gândurile şi oboseala noastră. Normal că omul obosit nu mai are chef de vorbăraie, nu mai cântă cu gura până la urechi, nici nu mai aude rugile vecinului ca să spună amin, nu se poate concentra le ele iar despre predică… e mult prea mult, deja vrea acasă, deja consideră că a făcut destul, deja vrea înţelegere de la Dumnezeu şi apreciere pentru „puţinul” pe care l-a făcut totuşi. La final, ca şi la început, ne mai animă mişcare, schimbarea poziţiei dar în plus mai are efect şi gândul: „În sfârşit o să ajung acasă să mă odihnesc, să mă relaxez, să dorm.”

Citește mai mult

Obosiţi – Suntem aşa de extenuaţi, trişti şi supăraţi…

de

Duminica ce a trecut, în timp ce aşteptam pitit bine după amvon să vină rândul predicii, scanam cu privirea mica parte care se mai vedea din sală şi priveam, când oamenii care ocupau locurile acelea, când la cei din cor şi am văzut, ca de multe ori în alte dăţi, mulţi oameni trişti şi epuizaţi, efectiv extenuaţi. M-am uitat apoi spre mine şi nu m-am văzut departe şi au început gândurile. Bineînţeles că nu-mi permiteam înainte de predică să-mi las mintea să se decupleze, aşa că am pus cu greu frână şi am continuat aseară şi în dimineaţa asta.

Privesc întotdeauna oamenii şi pe mine dincolo de expresia feţei, dincolo de fard, riduri, păr cărunt, decolteu, forme, cravată, costum, maşină sau vorbe. Privesc de regulă ceva mai departe de ce izbeşte ochiul, mi-a dat Dumnezeu darul acesta de a pătrunde măcar puţin dincolo de ce vrea omul să arate şi în acest fel sunt mai greu de convins de vorbe sau aspect sau forme. În plus oricât de bine s-ar ascunde omul, oricât de mult s-ar strădui să păstreze anumite aparenţe, la un moment dat lasă garda jos şi îl poţi surprinde în felul lui normal de a fi. La mulţi dintre noi, dincolo de strădania de a fi „fericiţi” sau „bucuroşi” la biserică se vede epuizare, extenuare, oboseală, tristeţe.

Citește mai mult

Viaţa în rate – Adevăratele datorii – Rata a patra

de

Probabil că fiecare om care are rate la bancă ar putea scrie propriile sale poveşti şi întâmplări, fiecare are motivaţiile sale, fiecare ar putea documenta cum a luat o decizie bună sau cum că nu avea încotro sau cum planifică el să termine mai repede cu acele datorii. Oricum, un om echilibrat nu se va simţi confortabil cu o datorie, va încerca să o achite cât de repede se poate şi asta e normal. Şi Scriptura ne îndeamnă să ne ferim de datorii „să nu datoraţi nimănui nimic”. Bineînţeles că există şi excepţii, am întâlnit oameni care contractează credite fără a avea intenţia să le ramburseze,  însă asemenea situaţii se încadrează la infracţiuni chiar dacă acei oameni au senzaţia că deja au destul „ticăloşii de bancheri” şi că ar face o faptă de bravură prin asta.

Una peste alta datoriile sunt luate preponderent pentru confort dar crează disconfort şi de regulă este bine să fim foarte atenţi la cât, cum şi de ce ne îndatorăm. Cei mai mulţi „rataţi” realizează după câţiva ani de rate că puteau calcula altfel suma de care aveau nevoie. Nu sunt absurd, ştiu că uneori pentru „a da înainte” e nevoie de împrumut dar vă rog fiţi foarte atenţi pentru că ratele la bănci sau magazine vă lasă cu rate neplătite la viaţă.

Citește mai mult

Viaţa în rate – Totul dar nimic – Rata a treia

de

Una din caracteristicile noastre ale „rataţilor” este că avem ceea ce ne dorim dar în acelaşi timp nu avem nimic. Când cumperi pe rate un telefon de exemplu el nu este al tău, el este al lor, va deveni al tău doar când termini de plătit,  numai că atunci când va fi al tău, va fi moral depăşit, asta va duce la un sentiment de inutilitate şi dorinţa de a avea ceva nou, bun şi al tău lucru la care o rată ţi-ar fi de mare folos. Aşa se face că se produce un cerc vicios.

Dacă vorbim de o casă în schimb, lucrurile se complică. La casă faci şi acte speciale prin care ţi se interzice orice înstrăinare sau modificare a locuinţei fără acceptul băncii. În condiţiile acestea nu prea te mai poţi numi proprietar. Poate o treci la nume şi eşti proprietar după 30 de ani, dacă ajută bunul Dumnezeu, dar taman când ai reuşit faza asta te pomeneşti că trebuie să o laşi de moştenire feciorului sau fetei şi tot nu te poţi numi proprietar. Dar fata sau feciorul cu siguranţă nu vor fi de acord cu casa ta, vor vrea modernizarea ei şi utilarea modernă aşa că vor intra în rate pentru 10 – 15 ani ca să-i schimbe acoperişul, mobilierul şi câte nu mai au ei în planuri.

Citește mai mult