An: 2013

A început şcoala

de

Îmi vine în minte expresia lui Ion Creangă: „Nu ştiu alţii cum sunt dar eu…” am fost la deschiderea anului şcolar la Timotei şi mi-am dat seama că am îmbătrânit „comunist”. Mi-au revenit în minte momentele în care stăteam încolonaţi la distanţa de un braţ faţă de cel din faţă, pe clase, la intrarea în şcoală, cântam imnul, pe vremea aia „Trei culori” după care, pe clase intram pe rând în şcoală. Era un fel de disciplină militară. Cânt îţi stătea directoarea în faţă din respect aproape îngheţai, cântam imnul odată cu profesorul din faţa noastră şi puţini erau cei care nu îl ştiau.

Am prins ulterior şi puţin din vremurile actuale în care intra care şi cum venea, imnul se cânta mai rar iar ordinea şi disciplina nu mai erau aşa de cerute dar ce am văzut ieri tot m-a surprins.

Curtea şcolii plină, sute de copii şi părinţi şi un zumzet infernal. Camere de filmat si aparate de fotografiat cât la nunta vedetelor, cam o tonă de flori şi multe multe emoţii. Când a început doamna director să vorbească la microfon mă aşteptam să se diminueze şi să dispară zgomotul dar nu s-a întâmplat asta. Părinţii şi copiii îşi vedeau fiecare de discuţiile lor  mai departe. Nici apelurile la linişte nu au rezolvat nimic. Mă gândeam cât de penibil trebuie să te simţi să vorbeşti unei mulţimi de oameni şi aceştia pur şi simplu să te ignore.

Citește mai mult

Partea frumoasă

de

De-a lungul timpului multe persoane am cunoscut dar şi mai multe am întâlnit. Unele din aceste persoane au fost prietenoase şi mi-au făcut o impresie bună, altele însă, au foste etichetate de mine ca fiind „rele” pentru că fie erau foarte închise, fie aveau severitate şi împietrire pe chip sau îmi făcuseră ceva rău, neplăcut. Totuşi în privinţa multor oameni m-am înşelat judecând după aparenţe.

Oamenii cu care ne întâlnim sunt etichetaţi de noi în buni sau răi după ceea ce există în viaţa noastră de până la momentul întâlnirii. Dacă de exemplu persoana seamănă cu cineva care ne este antipatic vom proiecta şi spre acea persoană antipatia pe care o avem pentru cel cunoscut trecând într-o relaţie defensivă sau chiar în una de apărare. Dacă acea persoană seamănă cu cineva care ne este drag va beneficia de un plus de încredere şi de valoare din partea noastră.

Orice om are partea sa frumoasă, iar dacă unii nu o văd, nu înseamnă că nu există.

Îmi amintesc despre o povestire cu tâlc: Un om şedea pe prispa casei sale la intrarea în sat când un călător tânăr se opreşte în dreptul lui şi îl întreabă: – Bade, cum sunt oamenii pe aici prin satul acesta, buni sau răi? Eu vreau să mă mul într-un sat cu oameni buni. La care omul după un moment de cugetare îi răspunde: – Dar cei din satul din care vii cum erau? – Păi acolo erau oameni răi, invidioşi, avari, lacomi şi fără dragoste. De aia vreau să mă mut. Atunci localnicul i-a răspuns: – Apoi aşa vor fi şi pe aici dragul meu.

Citește mai mult

Doamnele

de

Uneori îl mustram pe Timotei pentru faptul că învăţătoarei sale îi spunea Maria şi nu „Doamna” şi el nu prea înţelegea de ce? De unde şi până unde termenul de „Doamna” ei bine astăzi mă voi explica.

„Doamnele” despre care vă scriu astăzi sunt de multă vreme pe lista mea de oameni cărora le mulţumesc şi lista asta se găseşte aici. De când am păşit prima dată în clasa I-a am ştiut că învăţătoare îmi va fi „Doamna”. Prenumele nu conta foarte tare pe vremea aceea. Învăţătoarele erau „Doamna ta” sau „Doamna mea” în discuţiile dintre elevi. În clasa I-a „Doamna Lina” avea să ne primească şi să ne „descebălească” în ale scrisului şi cititului şi primul contact cu „Doamna” avea să fie amprenta care va rămâne pentru totdeauna în viaţa mea.

O femeie slabă, brunetă şi arsă de soare, înaltă de ne uitam la dumneaei mereu dând capul pe spate. Îşi ţinea întotdeauna spatele drept şi ne cerea şi nouă asta. Doamna Lina era cea care avea să mă înveţe să ţin corect stiloul în mână, cea care avea să îmi poarte mâna ca bastonaşele şi literele să curgă uniform şi regulat. Tot ea avea să ne înveţe tot felul de vrăji cu beţişoare, boabe sau nasturi care acum se adunau, acum se scădeau. Mai mult, Doamna Lina era aceea care ne încuraja dar care ne şi jordănea când făceam prostii.

Citește mai mult

Abuzurile sexuale si ritualice în căsnicie

de

Ştiu că titlul va duce pe mulţi cu gândul spre satanism unde abuzurile ritualice sunt foarte folosite şi au un rol foarte important în actele de cult, dar nu la aceasta vreau să mă refer, deşi sunt convins că orice formă de abuz are în sine o doză de „rău” de „malefic”.

Căsnicia creştină este supusă de la înfiinţarea ei presiunilor exterioare de distrugere şi modalităţile de distrugere sunt foarte variate. Una din cele mai folosite căi pentru distrugerea căsniciilor creştine este sexualitatea. De fapt, din cazurile consiliate de mine până acum peste 80% din cupluri au probleme şi la capitolul sexualitate. Şi de acolo sunt atacate. Bineînţeles că nu doar aici au probleme familiile dar pe lângă altele este prezentă şi disfuncţionalitatea la nivel sexual.

Toate problemele în căsnicie pornesc de la păcat şi de la o relaţie slabă sau inexistentă cu Dumnezeu apoi de la lipsa de informare şi de la egoism. O familie în care Dumnezeu nu este prezent sau în care soţii nu îl experimentează zilnic este predispusă atacurilor foarte puternice si viclene ale celui care vrea să o distrugă. Spun viclene şi puternice pentru că mulţi sunt înşelaţi că au o familie puternică, că au mulţi copii, dar în realitate lovitura mare a venit sau va veni, prin generaţiile următoare. Ignoranţa, neştiinţa şi falsa evlavie cumulate cu egoismul sunt capabile de mii de forme de dragoste falsă. Mulţi soţi iubesc egoist crezând că au o dragoste reală. Dragostea reală se vede exclusiv prin fapte nu prin declaraţii.

Citește mai mult

Violenţa domestică. Ce poate face o femeie abuzată

de

Din păcate mult prea des am auzit întrebarea aceasta de la femei creştine. Există „case” în care violenţa e mod de viaţă. Fie că este vorba de violenţă fizică, psihică sau de altă natură. Multe femei trăiesc în violenţă pentru că au un soţ abuziv dar şi pentru că habar nu au ce este de făcut în asemenea situaţii sau pentru că sunt îndoctrinate greşit cu privire la relaţiile familiale.

Reacţia noastră naturală, pusă în noi de Dumnezeu, este ca atunci când ne atingem de un obiect fierbinte să retragem mâna imediat. Asta se întâmplă aproape automat, nu trebuie să te gândeşti jumătate de oră dacă e bine sau nu să ţii mâna n locul în care te va răni grav. Dumnezeu a pus în noi capacitatea asta de a ne feri de situaţiile periculoase pentru a ne proteja. La fel se întâmplă şi dacă alunecăm şi suntem în pericol să cădem de undeva, ne prindem cu toată puterea de ceva care ne-ar putea ţine. În felul acesta ne protejăm şi asta e o lege divină pusă în noi.

Dacă e să vorbim de alt gen de pericole mai puţin iminente tot cam aşa reacţionăm. Un om conştient şi echilibrat dacă ştie că fumatul îi face rău va renunţa la ţigară, chiar dacă pentru unii este foarte greu totuşi vor face eforturi să renunţe. Dacă ştie că un anumit gen de mâncare îi face rău inimii bolnave atunci cel responsabil va renunţa la acele grăsimi de care tot vorbeşte doctorul doar să protejeze cât mai mult inima. Ce se întâmplă însă în cazul relaţiilor pline de violenţă din familiile multor persoane?

Citește mai mult

Nevasta să se teamă de bărbat

de

Aseară la Radio Samariteanul la emisiunea pe care o fac în fiecare miercuri „Căsătoria merită” am abordat tema foarte sensibilă a violenţei domestice şi impactul acesteia, dar mai ales ce se întâmplă în casele creştinilor la acest capitol şi cumva sunt conectat încă la subiect şi mintea încă descoperă idei noi cu privire la asta. Se pare că tema a stârnit interes că intervenţiile au fost multe, unele echilibrate, altele mai „violente” pe acest subiect.

Poporul român, pentru că nu am studiat la alţii, de multă vreme are plantată în mentalitate această superioritate a bărbatului în faţa femeii şi mai are plantat în mentalitate conceptul că femeia (a se citi şi soţia) trebuie „să ştie de frică” ei bine aceste „concepte” nu au ocolit deloc familiile creştine tradiţionale şi nici pe cele neoprotestante. Nu de puţine ori am văzut violenţa între soţi pe stradă, în tren şi chiar la biserică, ca să nu mai vorbesc de arătarea ei în cazurile pe care le-am consiliat. Această violenţă nu vizează doar abuzul fizic ci şi pe cel psihic, spiritual, sexual sau verbal.

Citește mai mult

Mă faci de ruşine mă…

de

„…nu mai pot scoate capul în lume, mă discută lumea în biserică, vorbeşte toată strada. Ce n-ai avut tu? Ce ţi-a lipsit în casa mea? De ce ne pedepseşti în halul ăsta? Chiar nu ţi-e milă de noi? Şi… tăcere… Adolescentul nu ridica privirea din pământ, era dus undeva departe cu gândurile şi se chinuia să-şi pună frâu lacrimilor dar nu reuşea. Într-un târziu, cu glas tremurat a spus:

Nu am cu voi nimic. Nu vreau să vă fac una ca asta. Vreau doar să trăiesc altfel decât trăiţi voi. După care iar hohote de plâns ale părinţilor şi aceleaşi argumente: Nu te gândeşti că ne vorbeşte lumea, că nu mai putem scoate capul din casă, că ne distrugi? Nu ţi-e milă de mamă-ta care s-a chinuit să te nască şi să te crească? Nu ţi-e milă de mine că am muncit ca un rob toată viaţa ca să aveţi tot ce vă trebuie?”

E o parte aproximativă a unui dialog pe care l-am notat în urma unei şedinţe de consiliere acum doi ani. Mama şi tata împreună cu fiul lor de 17 ani discutau cam în felul acesta în cabinet. Cazul nu e deloc singular şi e dramatic pentru oricare părinte ca să-şi vadă copilul că „o ia pe căi greşite” greşite aici însemnând altele decât cele dorite de părinţi.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.