An: 2013

Suntem responsabili de sănătatea noastră

de

De data asta chiar vă scrie un repetent, în cel mai fericit caz un corigent. Multe maxime sunt scrise pe tema sănătăţii dar una din cele mai des rostite este cea în care se spune că e mai uşor să previi decât să vindeci. O ştiam şi eu de ţânc dar nu a avut prea mare însemnătate, pentru că altă vorbă deşteaptă m-a afectat. Aceea spunea: „Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.” Am crezut că dacă muncesc şi sunt credincios, Dumnezeu se va ocupa de sănătatea mea, l-am făcut pe Dumnezeu responsabil pentru lipsa mea de înţelepciune. Am fost nevoit să accept că responsabilitatea pentru sănătatea mea îmi aparţine.

Zilele trecute am tot umblat pe la medici şi am tot auzit oameni vorbind, pe oamenii bolnavi, toţi dădeau vina pe sistemul de sănătate, pe doctori, pe companiile care produc mâncare, pe marile lanţuri de magazine şi pe Dumnezeu. Ca şi mine, niciunul din ei nu avea vreo vină pentru deteriorarea stării lor de sănătate. Tot alţii erau vinovaţi. Şi vreau să spun că unii din oameni o încurcaseră rău de tot, eu eram sănătos pe lângă ei, aveau ciroză, cancer la plămâni etc. Totuşi fiecare dintre ei au ştiut toată viaţa că tutunul nu este bun pentru plămâni, au ştiut toată viaţa lor că alcoolul nu le face bine, doar că acum, când s-au îmbolnăvit, nemernicii care produc ţigările şi alcoolul erau vinovaţi. Bineînţeles că ăia au vina lor dar nici ei nici sistemul de sănătate nu sunt obligatorii, noi ne ducem spre ele.

Citește mai mult

Suntem responsabili pentru relaţiile pe care le avem

de

„Spune-mi ce prieteni ai, ca să îţi spun cine eşti” sau varianta cealaltă „Spune-mi cine eşti ca să-ţi spun care îţi sunt prietenii” Sunt maxime destul de des auzite de noi şi izvorâte din realitatea vieţii. Relaţiile pe care le avem ne formează ca oameni, ne influenţează viaţa pe pământul acesta dar şi pentru eternitate. Dacă ne însoţim cu oameni răi vom deveni răi, dacă ne însoţim cu oameni buni avem şanse mari să devenim asemenea.

Când eram doar un „ţânc” părinţii îmi făcuseră o listă cu copiii cu care nu trebuia să fiu văzut. Nu ştiu cât de corectă era faza, dar dorinţa lor era ca eu să nu mă însoţesc cu copii care să mă „strice” şi pe mine. Cum eram văzut cu cei de pe listă cum eram adus „la judecata poporului” cum îi plăcea mamei să zică. Şi dăi morală, şi dăi până „îmi băgam minţile în cap”. Ei voiau cu tot dinadinsul ca acei copii să nu mă tragă în stilul lor de viaţă şi în valorile lor. Bineînţeles că eram supărat, ăia erau cei mai jucăuşi copii, cei mai nonconformişti, cei mai atrăgători parteneri de joacă, ştiau multe jocuri (că doar cu asta se ocupau cam toată ziua), făceau multe prostii şi erau plini de viaţă , aşa că eram supărat de interdicţia primită. Acum, când şi eu am copii, văd cât de mult  contează care sunt prietenii copilului meu, nu aş dori ca el „să se înhăiteze” cu din ăştia „care bat pietrele prin oraş”. Vreau ca el să crească frumos şi pentru asta sunt nevoit să-i pun ceva bariere în relaţii, să-l opresc de la unele şi să-l încurajez la altele.

Citește mai mult

Suntem responsabili pentru ceea ce credem

de

Dacă spunem unui copil că afară în întuneric nu are voie să iasă pentru că acolo există un „baubau” avem toate şansele să ne creadă şi să ne asculte. Dacă spunem asta unui adult şi ne crede înseamnă că are probleme grave şi poate fi lejer subiect de glume pentru toată viaţa. Copiii au un sistem de valori şi credinţe iar adulţii au unul „maturizat” şi ajustat de călătoria prin viaţă, de experienţe, interacţiuni, oameni influenţi, eşecuri sau reuşite etc. Important este că odată cu creşterea nu mai credem în lucrurile fără suport, în lucrurile fără bază solidă ci în cele reale, palpabile sau vizibile.

Multe veşti şi zvonuri ajung la urechile noastre şi noi decidem dacă le credem sau nu. Pentru că odată crezute luăm anumite decizii în consecinţă. Un exemplu este cel cu prezicerile sfârşitului lumii. Diferite voci, care de care mai credibile, au prezis în zilele noastre sfârşitul lumii. Unele persoane au crezut şi au acţionat pentru a se pune la adăpost, a face provizii (dovada e numărul mare de buncăre vândute în acea perioadă în SUA) alţii nu au crezut şi şi-au văzut mai departe de viaţa lor. Se pare că, cel puţin deocamdată, cei care au crezut într-un sfârşit al lumii anunţat s-au înşelat însă ştim că acesta va exista. Important este dacă luăm vreo atitudine în legătură cu acesta.

Citește mai mult

Suntem responsabili de faptele noastre

de

Ca şi copil am fost adesea avertizat cu privire la faptele pe care le fac, ca nu cumva acestea să atragă asupra mea repercusiuni negative. Părinţii şi bunicii îmi spuneau aproape la toate faptele consecinţele şi îmi cereau să mă feresc de cele rele. Bineînţeles că nu am fost eu un sfinţişor dar asta m-a ţinut departe de multe necazuri în care intrau alţi copii şi alţi tineri. Pot zice că cele considerate atunci „majore” nu le-am încălcat din dragoste sau teamă de părinţi, din respect pentru Dumnezeu şi din respect pentru oameni. Aşa se face că niciodată nu am fumat, chiar dacă o dată am fost prins culegând „chiştoace”, se nimerise la prima încercare să fiu văzut de bunicul meu. Ce a urmat… îmi roşeşte şi acum faţa dar îmi zvâcnesc şi degetele. A fost singura dată în care „m-a altoit bunicu”. Aşa se face că niciodată nu m-am îmbătat, că nu am avut nici o aventură sexuală, că nu am venit niciodată bătut acasă sau vreun copil cu capul spart de mine. Aşa a făcut Dumnezeu ca să fiu păzit de astea dar principiul a fost acesta. Am fost responsabilizat de consecinţele faptelor mele.

Nu toţi copiii cu care am crescut au fost la fel. Unii… erau „focul lui Dumnezeu” cum zicea bunica. Deşi primeau acelaşi „set de instrucţiuni” la unii „prindea” la alţii nu. Dumnezeu ştie de ce om fi atât de diferiţi, dar îi apreciam tare pe cei care aveau curajul să facă şi trăsnăi. Îi vedeam curajoşi, nonconformişti şi mari cuceritori de fete. Unul din cei cu care am crescut îmi amintesc că a ajuns să aibă de a face şi cu poliţia. Păi când ajungeai pe vremea aia să ai poliţia la poartă, să vină nenea poliţaiul să „te întrebe de sănătate,  aveai porţia de bătaie şi morală asigurată pe o perioadă bună de vreme. Totuşi unii oameni nu sunt conştienţi de responsabilitatea pentru faptele lor.

Citește mai mult

Suntem responsabili pentru sentimentele pe care le avem

de

Mihai e un bărbat căsătorit, are un copil şi se înţelege bine cu soţia sa. Au aproape 30 de ani si 6 ani de când sunt căsătoriţi. A venit la consiliere nu pentru că nu merge ceva bine în relaţie, ci pentru că s-a îndrăgostit de o colegă simpatică. Îşi iubeşte soţia  şi o apreciază mult dar îi plac sentimentele acestea pe care le are pentru colega sa şi ar vrea să găsească o soluţie ca nimeni să nu sufere. Are chiar întrebări în legătură cu poligamia şi de ce e aceasta interzisă. Sentimentele sale susţine că sunt la fel de intense pentru ambele femei.

Intru conştient pe un teren sensibil, acela al responsabilităţii pentru ceea ce simţim. Dacă ar fi să calculăm totul după  standardele morale de astăzi ar trebui ca acest bărbat „să facă ce îi spune inima”. Dacă ar fi să urmăm normele morale ale lui Dumnezeu ar trebui să rezolve situaţia repede ca aceasta să nu evolueze. Dacă ar fi să urmăm sfaturile unora dintre psihologii vocali astăzi, ar trebui ca cei trei să negocieze pentru o relaţie reciproc avantajoasă, dacă ar fi să-i credem pe cei cu orientare creştină, omul ar avea nevoie de terapie pentru a depăşi situaţia. Unde este adevărul?

Citește mai mult

Suntem responsabili de ceea ce ascultăm

de

Şi dacă spuneam aici că se vorbeşte mult, înseamnă că se şi ascultă mult, mai puţin decât se vorbeşte, dar se ascultă mult, proporţional. Vremea în care oamenii ascultau din puţine surse s-a dus. Înainte era un singur post de radio şi altul de TV şi cine prindea ceva de pe la vecini era tare, îşi chema şi vecinii. Acum… e greu de numărat câte surse de gălăgie există. Numai să suceşti butonul de la scala radio undeva prin Bucureşti că sunt trei posturi pe milimetru de scală, pe internet sunt disponibile milioane de posturi, de televiziuni ce să mai zic?

Auzul e alta din binecuvântările majore ale lui Dumnezeu pentru oameni. Doar cine şi-a pierdut auzul poate compara realistic ce înseamnă să trăieşti fără el. Copilul nostru cel mare când a fost protezat şi veneam pe stradă prima dată cu aparatele pe urechi, s-a oprit la un moment dat, a ascultat atent şi întreabă: „Tati dar aud ceva atât de frumos, ce se aude?” Am întrebat: „dar ce auzi că nu e nimic deosebit, nu ştiu ce auzi, poate e un dereglaj al aparatelor?”,” Nu, nu e dereglaj e ceva ca o muzică, ca un piuit!” Atunci am auzit şi eu nişte păsări care ciripeau şi mi-au dat lacrimile. Era super încântat că a auzit acele păsări atât de banale pentru mine încât nu le mai percepea urechea mea, le considera parte din zgomotul natural înconjurător. Pentru el erau importante şi s-a oprit să le asculte. Pentru mine… eram deja obişnuit, nu credeam că e ceva ce merită atenţie. Auzul este o mare binecuvântare, ştiu asta nu doar teoretic, ci pentru că am un copil protezat şi se pare că şi cel mic va trebui protezat cât de curând, pentru că operaţia nu a avut efectul aşteptat.

Citește mai mult

Suntem responsabili de ceea ce privim

de

Ochii sunt o mare binecuvântare pe care Dumnezeu a îngăduit-o în viaţa noastră. Să poţi vedea este unul din cele mai mari satisfacţii pe care le putem trăi pe pământul acesta. Doar cine şi-a pierdut vederea ne poate spune o comparaţie despre cât de mare este binecuvântarea de a vedea comparat cu pierderea acestei binecuvântări.

Ochii ne ajută să ne trăim viaţa, să vedem pe unde ne deplasăm, să lucrăm şi să facem toate lucrurile acestea care ţin de existenţă dar tot aceiaşi ochi pot vedea peisaje superbe, cerul, picturi sau fotografii excepţionale, chipul unei persoane dragi sau iubite, chipul unui copilaş, un câmp de flori şi câte alte minunăţii care privindu-le ne face plăcere, ne încarcă cu energie, ne dau o dispoziţie bună, ne tonifică şi ne fac uneori să zicem: Oau! Sau Extraordinar!

CU alte cuvinte Dumnezeu a pregătit pentru noi lucruri extraordinare care pot fi văzute cu ochii noştri. El a creat totul şi uneori o simplă privire asupra măreţiei creaţiei „Ne taie respiraţia!”.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.