Suntem fascinanţi noi oamenii. Aşa de uşor ne trece viaţa şi habar nu avem de ce nu putem muşca din ea să o savurăm şi să o trăim. Din păcate multe frumuseţi ale vieţii, deşi ne sunt accesibile, le ratăm grosolan. Deşi ne sunt oferite le amânăm până le pierdem. Deşi sunt tentante şi chiar sub nasul nostru, ne uităm la ele de salivăm, apoi ne pare rău de ele.
Când suntem mici ne dorim să fim mari, când ajungem mari ne-am dori să dăm timpul înapoi. Când suntem tineri, ne dorim să facem bani şi apoi să ne permitem să iubim, să ne căsătorim. Când ne dăm seama că era bine să ne fi căsătorit şi începem să căutăm realizăm că am devenit foarte pretenţioşi şi scorţoşi. Nu facem copii la tinereţe ca să putem face carieră, apoi vrem să facem copiii dar nu mai putem. Sacrificăm sănătatea ca să facem bani apoi sacrificăm banii ca să ne însănătoşim. Sacrificăm relaţiile pentru carieră sau bani ca mai apoi să cumpărăm cu ei oameni pentru că avem nevoie de relaţii. Suntem nerăbdători să trăim viitorul ca mai apoi să tânjim după trecutul irosit aiurea. Când suntem în putere lăsăm preocuparea pentru suflet pentru bătrâneţe ca la bătrâneţe să regretăm că nu ne-am apropiat de Dumnezeu mai devreme (dacă mai apucăm să regretăm în viaţa aceasta).