De toate

O inimă împietrită – I

de

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec. Matei 13:15

Provocare după provocare vine spre inima mea când sunt gata să deschid inima pentru cercetarea lui Dumnezeu. Un alt gând care m-a provocat duminică a fost cel privitor la împietrirea inimii, o boală foarte răspăndită astăzi. Ea nu afectează doar masele largi ci şi pe cei care se numesc creştini sau mai ales pe ei.

Dacă ar fi să ne uităm în Scriptură vedem ambele categorii de oameni cu inima împietrită. Îl găsim la început pe Faraon şi pe egipteni împietrindu-şi inima şi îi găsim şi pe cei din poporul ales la foarte mică distanţă fizică şi temporală de împietrirea acestora făcând la fel. Faraon se împietreşte şi nu îi lasă să plece până când Dumnezeu nu îl zdrobeşte bine, iar cei din poporul Israel după ce doar trecuseră Marea Roşie la mică distanţă de Egipt procedează la fel sau mai bine zis sunt afectaţi de acelaşi virus care le împietreşte inima.

Împietrirea aceasta a inimii evreilor a fost aşa de puternică încât este citată în toată scriptura ulterior şi apare în Noul Testament ca avertizare negativă. E foarte gravă această împietrire şi face că oamenii să se comporte aparent ciudat. Spune Domnul Isus că din cauza aceste împietritri „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.” Poporul ales e „model” în împietrirea inimii, au fost aşa de împietriţi încât nu au reuşit să vadă Eliberatorul pe care îl aşteptau de veacuri, nu au înţeles că El era Eliberatorul promis.  Ce ciudat trebuie să fie să aştepţi pe cineva sute de ani şi la venirea sa să nu îl recunoşti,  ba mai mult, să îl izgoneşti, să îl ucizi dar inima împietrită aşa procedează.

Citește mai mult

Împăcarea – treabă grea

de

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, şi nu ţineţi necaz pe ele. Coloseni 3:19

Cei căsătoriţi cu siguranţă ştiu subiectul acesta bine şi eu la fel. Deşi nu mi-aş dori să îl cunosc, aş fi vrut ca în viaţă să nu îmi fi supărat soţia ca să trebuiască să mă împac, recunosc că a fost nevoie de împăcare. Nu zbierăm unul la altul, nu facem scandal dar supărări tot au fost aşa că a fost nevoie şi de împăcări.

Dacă ar fi căsnicia tot numai „lapte şi miere” ce bine ar fi, însă are şi doze considerabile de acreală şi necaz provenite mai ales din egoismele soţului şi ale soţiei. Uneori egoismul celor doi se ciocneşte frontal cauzând „avarii serioase” relaţiei. Puţine, foarte puţine dintre conflictele maritale sunt cele în care doar unul din parteneri e vinovat. De regulă ambii sunt tare vinovaţi şi se crează un fel de echilibru al tensiunii care e atât de bine fixat, încât e foarte greu ca unul din soţi să declanşeze „slujba împăcării”.

Am ajuns de destule ori în punctul în care să trebuiească să renunţ la „hachiţele” mele pentru binele relaţiei şi soţia mea la fel. Nu ştiu care a renunţat la mai multe şi nu vreau să fac un clasament ca să generez cumva „tensiune” 🙂 dar un lucru e foarte clar – căsătoria înseamnă renunţare, multă renunţare şi dezbrăcare de eu. Drama e că uneori e foarte greu de dezbrăcat costumul acesta şi după ce crezi că ai reuşit se pune înapoi pe tine aproape instantaneu.

Citește mai mult

Aşteptări de la partenerul de căsătorie I

de

Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. 2 Împăraţi 5:11

Câte vise nu ne-am făcut noi înainte de căsătorie? Cât de mult am lucrat noi la construirea imaginii partenerului potrivit pentru noi. Câte informaţii am adunat, cât de mult nu am mai sortat până am construit „portretul robot” al partenerului care trebuia să ne aducă fericirea. Am făcut pentru acesta şi un loc special în care trebuia să încapă iar locul acela special era exact de forma contorsionărilor şi închircirilor noastre interioare, locul acela era construit de mintea noastră în funcţie de reuşite şi împliniri dar mai ales în funcţie de neîmplinirile şi frustrările „acumulate” în viaţă până atunci.

Fiecare om îşi caută un partener care să corespundă acelui „portret robot” şi mai ales care să intre fix în locuşorul pregătit pentru el. Acel partener nu trebuie să încurce deloc viaţa şi doar să o îmbunătăţească, nu trebuie să schimbe nimic în mine ci doar să completeze ceea ce eu nu sunt în stare. Nu trebuie să aibă personalitatea sa sau dacă o are să renunţe la a sa şi să o adopte pe cea pe care eu o voi spune.

Şi, ne-am căsătorit…

Citește mai mult

Hoţii de putere

de

Puterea a fost de când e lumea o mare ispită pentru oameni, de când e lumea dorinţa de a deţine putere e observabilă în istorie şi a generat cele mai multe războaie şi conflicte. De fapt de când ne naştem mai ales băieţeii doresc să devină puternici. Mă uit la Iosua care are 5 ani şi mereu mă întreabă: Tati, ai văzut ce puternic sunt? Sau Tati, dar eu când cresc mare şi puternic? Iar noi îi spunem: Dacă mănânci supa şi faci nani 🙂

Dorinţa de putere apare imediat ce omul poate să gândească câtuşi de puţin, e un fel de „boală” cu care ori ne naştem, ori o căpătăm la prima gură de aer inspirată după naştere. Puterea sau dorinţa de a deţine putere nu mai este rezervată doar bărbaţilor, multe femei se folosesc de frumuseţe lor ca să deţină şi ele o doză din cantitatea de putere şi nu pricep că puterea feminină este din altă gamă.

De altfel puterea oamenilor nu este doar fizică. Înainte puterea bărbaţilor se măsura în bătălii şi războaie dar acum puterea asta se mută în partea financiară sau cea a posesiunilor. Puţini mai sunt bărbaţii care participă la concursuri de ridicat greutăţi, tras greutăţi, lupte etc. Modul de viaţă actual fac inutilă puterea fizică aşa că bărbaţii nu mai sunt motivaţi să devină puternici fizic. Dar nu întotdeauna a fost aşa.

Citește mai mult

Ajută 100 de copii în 5 minute fără să plăteşti

de

Ştiţi că una din temele abordate de mine în ultima vreme a fost cea referitoare la implicarea creştinilor în societate, în facerea de bine, în a aduce speranţă şi ajutor şi că militez pentru asemenea acţiuni de aceea astăzi vreau să vă atreg atenţia că puteţi susţine o astfel de faptă fără bani, fără deplasare … Citește mai mult

Imixtiuni în treburile interne

de

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Geneza 2:24  

În lumea politică şi administrativă actuală există legi scrise dar şi legi nescrise care reglementează stilul de viaţă şi funcţionarea diferitelor entităţi. Fie că e vorba de o ţară, un grup de ţări, un parlament, prefecturi, primărie, diferite departamente sau o simplă familie au la bază seturi de reguli scrise sau nu care le guvernează şi pe care cei din interior şi exterior trebuie să le respecte.

De exemplu dacă cineva dintr-o ţară îşi „dă cu părerea” sau acţionează într-un alt stat deşi nu a fost mandatat pentru asta este foarte repede acuzat de imixtiune în treburile interne. Atâta vreme cât nu este o relaţie de subordonare sau parteneriat între cele două state acest „sport” va avea drept consecinţă riposta statului vizat.

Dacă merge cineva de la primărie să dea ordine la ANAF, poate să fie şi primarul, riscă să fie scos de pază afară de mânuţă şi lăsat lângă uşă iar dacă insistă se poate trezi cu poliţia pe cap. Dacă cineva de la biserica ortodoxă merge să „aşeze lucrurile” în una reformată sau catolică riscă acelaşi „tratament” pentru că nu are treabă acolo.

În  toate aceste cazuri vizitele sunt permise cu anumite acorduri respectate dar amestecarea în treburile interne nu. Poate li se va părea vizitatorilor că ei  ştiu mai bine cum trebuie făcut, poate au idei bune însă nu au voie să se amestece  decât în urma unui acord prealabil şi în anumite condiţii.

Ei bine cam aşa stă treaba cu familia. Orice „ajutor” venit de la părinţi, prieteni, rude, surori, fraţi, pseudo specialişti se numeşte imixtiune în treburile interne şi nu este recomandată decât în baza unor acorduri interne şi apoi externe. E posibil ca „sfătuitorii” să fie bine intenţionaţi dar neexistând un acord intern şi extern de colaborare pot face din bine rău foarte uşor.

Citește mai mult

A venit vacanţa, ce ne facem…

de

Deşi sunt părinte nu se poate să uit sentimentul deosebit şi „aroma” ultimelor zile de şcoală şi a primelor zile de vacanţă. S-au estompat cumva mai „în spate” însă sentimentele acelea mă încearcă de fiecare dată când elevii iau vacanţă. Era o mare veselie pe strada unde locuiam. Copiii mişunau în toate direcţiile iar seara… seara era „furnicar” toţi ţâncii, care nu trebuiau să se mai culce devreme, erau pe afară şi era o hărmălaie extraordinară.

Celor mai mulţi le veneau şi „întăriri” ba verişori ba fraţi de pe la şcoli sau diferite rude. Când „ne încingeam” la joacă apăi să te ţii. Săracii vecini… pentru noi nu conta prea tare că ei trebuie să se trezească la 4 sau 5 pentru a merge la muncă, la noi era distracţie, voie bună şi copchilărie.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.