Zilele trecute a trebuit să mă minunez de multe lucruri şi voi scrie despre asta cât de curând. Deşi am încercat să iau tot ce e bun din experienţa asta a călătoriei prin munţi şi pot spune că am fost încărcat cu prospeţime, există şi lucruri pe care nu le-am putut trece cu vederea şi pe care nu le înţeleg sau nu vreau să le înţeleg, unul din ele e cel despre care scriu acum.
De la aşteptare la telecabină (şi am stat cam două ore şi jumătate) am remarcat o familie de oameni care îmi păreau interesanţi. Din frânturile de discuţii pe care le-am surprins mi-au cîştigat simpatia. Erau oameni deosebiţi, echilibraţi, culţi. Ambii erau fumători din câte se vedea, dar erau simpatici. Când am urcat în telecabină am fost în aceeaşi tură deci am ajuns sus împreună. I-am urmărit la coborâre cu privirea şi am fost plăcut impresionat să îi aud admirând frumuseţea peisajului şi curăţia şi prospeţimea aerului după care la doar câteva secunde, cu mâini aproape tremurânde au început să îşi scoată ţigările, tremurau din cauza aerului rece şi curat, din cauza peisajului superb, din cauza altitudinii dar şi din cauza țigărilor. Trăgeau cu o poftă teribilă din ţigarete grăbindu-se parcă să aducă la normalul lor grandoarea căreia erau expuşi.
