Meditări

Salvaţi copiii de desene animate

de

Acum o săptămână am fost cu familia la „o ţâră de munte” şi inevitabil ne-am confruntat cu problema televizorului. În camera noastră era unul aşa că a trebuit să negociem dacă şi cât să se uite la desene. Pentru că acasă nu avem, copiii sorbeau efectiv desenele care rulau acolo la televizor. Printre altele se făcea şi reclamă la ce desene rulau şi am văzut ce anume este „pregătit” pentru cei ce urmăresc postul dar am văzut şi unele din desenele animate care rulau. Nu ştiu dacă toate canalele de desene sunt la fel dar ăsta m-a îngrozit. Se chema mini-max şi era un canal exclusiv cu desene.

Aproape toate desenele prezentate în promo-uri erau cu vrăji, copiii erau provocaţi să facă anumite „incantaţii” şi să genereze teoretic anumite forţe pentru oarecare lupte. Forţele răului erau drăguţe şi simpatice şi erau pe nedrept neacceptate de cei din jur când de fapt ele făceau binele.

Confuzia creată de amestecul acesta va distruge copiilor barierele dintre bine şi rău, dintre îngeri şi demoni şi va pune viitorii adulţi în postura de a nu se putea opune niciunei forţe spirituale. Noi suntem alarmaţi dacă apar anumite manifestări de duhuri, dar copiii noştri nu vor mai fi. Pentru ei vrăjile şi felurite „chemări de forţe” vor fi normale. Vrăjitoria va fi pentru ei normală şi vor integra în viaţa lor elemente pe care Dumnezeu le urăşte. Într-un fel, cu riscul de a fi considerat extremist religios, Satan îşi pregăteşte o intrare în forţă în generaţia viitoare. Copiii noştri sunt în pericol dragii mei cu astfel de „educări”.

Citește mai mult

De ce nu ne mai plac predicile

de

Fie că oamenii frecventează o biserică fie că vin „din an în paşti”, fie că biserica e ortodoxă, catolică sau din cele neoprotestante slujitorii bisericii se confruntă cu o problemă comună care e tot mai evidentă, oamenilor nu le mai plac predicile. Drept urmare unii le critică, alţii nu le împlinesc iar alţii le ocolesc. Predicile au devenit partea plictisitoare din slujba de la biserică.

În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări. Oricare ar fi ocupaţia în timpul mesajelor asta arată o „neplăcere” faţă de predici.

În bisericile ortodoxe şi catolice predicile capătă alte valenţe. Datorită stilului lor de slujbă accentul cade pe sacralitatea actului în sine şi mai puţin pe mesaje pe care cunoscuţii îmi mărturiseau că nici nu se străduiesc să le înţeleagă (nu generalizez) oamenii merg la biserică şi iau totul în ansamblu nu se focalizează pe fiecare element al slujbei ci pe slujbă ca ansamblu. Aşa că absenteismul e foarte ridicat şi cei ce merg la slujbe nu „notează” preotul ci iau totul „la pachet” unii aleg să nu vină deloc alţii vin dar nu disecă nimic dar există şi oameni care sunt apropiaţi bisericii sau peoţilor şi sunt interesaţi de ceea ce se predică pentru că vor să-şi corecteze viaţa.

Una peste alta, oamenii cărora le plac predicile sunt tot mai puţini. De ce oare?

Citește mai mult

Azi, nu mâine, nu într-o bună zi…

de

Ieri am avut o discuţie cu cineva care era… foarte prins cu munca. Am descoperit ulterior că şi eu sunt tot cam aşa doar că pe ceva diferit de el aşa că vă scriu o istorioară care să vă pună niţel pe gânduri şi o să scriu şi câteva păreri de rău ale oamenilor pe patul de moarte, ca să puteţi vedea ce regrată oamenii şi dacă munca nu cumva se află în top cinci.

„Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:

– Acesta , a spus, nu este un simplu pachet, e lenjerie. A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
– Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.

Citește mai mult

Să creşti mare

de

Dorinţa de a creşte mare e una din cele mai arzătoare ale copiilor şi părinţii, sau oricare alt „mare” le fac adesea această urare: „Să creşti mare!” Pentru trup, dacă este păpică şi adăpost mai că e de ajuns, însă pentru psihic şi spirit urarea fără investiţii serioase suna cam a „Hai noroc”. Dorinţa ca pruncul să crească „mare” e egală cu zero fără investiţie de timp şi resurse în el. De la sine nu prea are şanse să devină „om mare”.

Psihologii au făcut tot felul de experimente, unele vrednice de scaunul electric, dar asta nu o analizez acum, în experimentele acestea au descoperit că un copil care primeşte doar mâncare şi apă şi care nu vede nici un om, nu se joacă nimeni cu el şi nu socializează va creşte dar nu se va face mare, nici să meargă ca oamenii nu va şti, nici să mănânce ca oamenii, nu mai vorbim de inteligenţă, logică sau afecţiune. Toate rămân la un stadiu de subdezvoltare cu alte cuvinte trupul se va maturiza dar nu corect neapărat iar psihicul… va rămâne bun doar pentru cercetări.

Acesta este un caz extrem în care un copil a fost crescut închis, separat de un mediu propice dar l-am folosit ca exemplu pentru a realiza că este nevoie de relaţionare şi investiţie de timp şi resurse din partea părinţilor pentru a creşte „un om mare”. Dacă părinţii nu sunt dispuşi să plătească acest preţ, vor căuta să plaseze responsabilitatea fie fraţilor mai mari, fie bunicilor, şcolii, bisericii, creşelor, sau chiar societăţii ca ansamblu. O astfel de „plasare” va crea un oarecare mediu de dezvoltare dar nu cel propice. Nu va fi mediul cel mai bun pentru dezvoltare şi rezultatele cu siguranţă se vor vedea. De fapt… se vede şi astăzi, doar să ieşi în oraş puţin şi să iei contact cu tinerii.

Citește mai mult

Creştere şi dezvoltare

de

Pentru cei mai mulţi oameni creşterea fizică a fost ceva absolut natural şi nu su trebuit să facă anumite eforturi ca să crească. De când se naşte copilul va începe să crească dacă sunt împlinite anumite condiţii. Părinţii doar trebuie să îi asigure mâncare şi un mediu în care să trăiască şi să se odihnească. Unii părinţi se îngrijesc de mai mult decât minimul necesar pentru creştere iar alţii nu vor sau nu pot să îl asigure nici pe acesta.

Există părinţi care investesc în copiii lor nu doar mâncare ci şi timp pentru comunicare, mişcare, hrana mai specială, hăinuţe cât mai confortabile, o cameră a lui personală încă de când se naşte şi uneori chiar au loc exagerări datorită valorii pe care acel copil o capătă în familia respectivă. Alţi părinţi, la extrema cealaltă, lasă copiii să crească din inerţie, nu investesc nimic în afară de mâncare şi dus la medici dacă e bolnav. În ambele cazuri copiii cresc de aproximativ aceleaşi înălţimi, greutăţi şi forme. Uitându-te la o poză cu copii din ambele situaţii e posibil ca doar mediul dimprejurul lor să te facă să realizezi că unul e crescut „la plesneală” şi altul e crescut  cu mare grijă şi investiţie.

Citește mai mult

Învaţă de la apă

de

Învaţă de la apă să ai statornic drum… Traian Dorz

Mi-am adus aminte ieri de poezia lui Traian Dorz şi mi-a rămas fixat gândul pe primul vers şi pe cât de mult putem învăţa doar analizând ceea ce ne înconjoară şi aplicând în viaţa noastră. Iată ce putem învăţa de la apă:

Statornicia. Oricâte limitări ai pune în calea apei aceasta va continua să curgă pe drumul ei, unele din bariere le va ocoli, altele le va rupe, altele le va trece pe deasupra, altele le va trece infiltrându-se doar să îşi urmeze cursul.

Puterea de a da viaţă. Acolo unde ajunge apa apare şi viaţa, oricât de secetos ar fi pământul, oricât de cald sau frig ar fi apar diferite forme de viaţă dacă există apă. Oamenii o aşteaptă dacă întârzie şi se bucură când în sfârşit plouă. Şi nouă Domnul Isus ne spune „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” Apa duce viaţă în ea şi o împarte celorlalţi şi noi suntem chemaţi tot la un astfel de demers, să ducem apa vieţii către ceilalţi oameni.

Citește mai mult

Doar mâncare şi haine?

de

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Luca 12:23

Par vorbe simple, religioase şi pentru unii dacă tot au fost auzite de sute de ori nu mai spun mare lucru, le înţelegem sensul doar când alegem să privim cu atenţie viaţa, să medităm la ce facem şi pe unde ne umblă paşii. Le înţelegem sensul doar atunci când pentru o clipă alegem şi reuşim să privim viaţa din afara tumultului şi a vitezei cu care se desfăşoară. Înţelegem aceste cuvinte doar dacă ne rupem de „vrajă” de vraja materialismului.

Noi alegem să ne îngrijorăm, să ne temem, să fim fricoşi, să adunăm cât mai mult, să fim „în rând cu ceilalţi” şi prin asta nu realizăm că pierdem enorm cu fiecare obiect, lucru, posesiune adunată fără a ne fi de real folos. Nu realizăm că pierdem binecuvântarea de a petrece timp cu copiii, cu soţii sau soţi, nu realizăm cp pierdem din binecuvântările care se revarsă dintr-o relaţie vie cu Dumnezeu, nu realizăm că pierdem sute de zâmbete, de vorbe bune, nu realizăm că pierdem ocazii extraordinare de a face un bine, de a aduce zâmbete pe feţe întristate pentru că noi alegem să ne îngrijorăm de ce vom mânca mâine deşi până acum nu ne-a lipsit pâinea de pe masă.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.