Dacă mergem în oraş undeva la un restaurant să mâncăm şi dorim să comandăm o ciorbă de legume vom vedea că e printre cele mai ieftine mâncăruri din meniul restaurantului. E aşa de ieftină că şi copiii care stau la cerşit cărucioarele de la supermarket şi-o permit şi chiar vor ceva mai bun. Dacă întrebăm o gospodină vom afla că e una din cele mai ieftine „zame” care se poate face. E nevoie de apă, ceva legume sare şi ceva pricepere de bucătăreasă şi ai în oală o bunătate de mâncare dar fără costuri mari. De fapt ţăranii din România, cel puţin în zona Moldovei unde am copilărit, aveau ca meniu principal ciorba de legume, cea de fasole, de cartofi, de lobodă sau alte „buruieni”, erau aproape la orice mâncare prezente pentru că nu necesita nici o preparare specială şi oricine şi-o putea permite. Apropo, ciorbe şi borşuri ca în Moldova nu am mâncat încă nicăieri în altă parte. Ieftine dar „buni di tăt”
Cu toate acestea, o ciorbă de legume capătă în Scriptură la un moment dat o valoare imensă, o valoare asemănătoare vieţii unui om. Esau era aşa de flămând şi „rupt de oboseală” încât la un moment dat îşi vinde dreptul de întâi născut fratelui său pentru o „ciorbă roşiatică”. Omul acesta, în momentul de extenuare şi foame pe care le are face gesturi şi ia decizii extreme. Vede o farfurie de ciorbă mai de valoare decât binecuvântările care îl aşteptau. Nu se gândeşte mai degrabă să-şi facă şi el ceva de mâncare, nu se gândeşte să-şi prăjească 2 ouă, nu concepe să mai aştepte până să-şi gătească şi el ceva. Ia decizia să cedeze dreptul de întâi născut pentru o farfurie de ciorbă, după care doarme liniştit apoi continuă viaţa ca şi cum nimic grav nu ar fi avut loc.
