Respingerea şi homosexualitatea

de

Un capitol delicat din tema respingerii, o constituie aşa numita „orientare sexuală”. Multe din cazurile de homosexualitate consiliate, îndrăznesc să spun că aproape toate, au avut în comun şi respingerea resimţită de acei bărbaţi sau acele femei care se declarau homosexuali. Fiecare din ei pot identifica, cu  uşurinţă de cele mai multe ori, respingerea de care au avut parte în viaţă, mai ales în perioada copilăriei.

Ei, homosexualii, au parte de două categorii de respingeri evidente. Una din ele e o respingere declanşatoare (aşa o numesc eu), e acea respingere care declanşează gândurile că ar putea fi altfel decât oamenii obişnuiţi, că ar putea fi homosexuali şi cealaltă e respingerea însoţitoare, care este resimţită în permanenţă de oamenii care aleg să fie homosexuali. Le voi aborda pe rând pentru că necesită explicaţii.

Respingerea declanşatoare. Este un moment sau o înşiruire de momente, în care copilul simte neacceptarea şi respingerea celor care ar trebui să îl iubească. De regulă a părinţilor, fraţilor şi/sau rudeniilor apropiate. Nu vreau să spun prin asta că este singura cauză a homosexualităţii, ci doar că este un „numitor comun”. Să exemplific:

Citește mai mult

Respingerea – un lanţ al dependenţelor

de

Persoanele dependente sunt de regulă privite cu ochi critici. Indiferent că vorbim de dependenţa de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc sau pornografie, care sunt cele mai întâlnite azi, avem tendinţa de a desconsidera şi a judeca pe oamenii prinşi în astfel de vicii. Puţini creştini simpatizează cu vreo astfel de categorie de oameni, însă de puţine ori ne gândim la cauzele care duc oamenii în asemenea stări.

Cauza fundamentală rămâne păcatul şi păcătoşenia fiinţei umane şi mai ales, incapacitatea oamenilor de a accepta oameni, incapacitatea noastră de a accepta şi iubi pe ceilalţi necondiţionat. De prea multe ori văd familii nemulţumite de alcoolicul din casa lor, în timp ce familia însăşi arată o respingere deschisă faţă de persoana sa.

Citește mai mult

Respingerea şi efectele ei în căsnicie

de

Relaţia de căsătorie a fost concepută de Dumnezeu ca un loc al oglindirii armoniei şi dragostei cereşti. Între soţ şi soţie ar trebui să existe, măcar la o scară mică, oglindită atmosfera din cer. Căsătoria, ar trebui să fie locul unde soţul, urmând exemplul Mântuitorului, îşi iubeşte soţia până la jertfă, locul unde soţia, motivată de dragostea necondiţionată şi totală a bărbatului ei, i se supune şi intră sub autoritatea şi protecţia sa. Căsătoria, ar trebui să fie locul unde cei doi comunică frumos şi armonios, unde problemele se depăşesc prin conlucrare şi respectarea principiilor, unde bucuriile sunt savurate împreună, unde nu există ascunzişuri sau secrete. Căsătoria ar trebui să fie „taina” celor doi, unde doar ei îşi cunosc intimităţile, pasiunile, ei se stimează şi se respectă unul pe altul, unde au loc relaţii sexuale satisfăcătoare şi împlinitoare pentru ambii soţi în deplină curăţie şi întotdeauna focalizate pe celălalt.

Realitatea este că puţine căsnicii ajung în această fază sau aproape de această fază a relaţiei. Motivele sunt variate. Unii nu ştiu sau nu vor să iubească precum Hristos, alţii nu ştiu câtă binecuvântare dă Dumnezeu în relaţiile care merg pe principiul divin, alţii cred că relaţia de căsătorie e pentru ei şi pentru împlinirea şi satisfacţia lor egoistă, alţii fac din ambiţiile lor personale, standardul căsniciei şi multe alte motive. Totuşi, unul din motivele căsniciilor ruinate este teamă de respingere şi despre asta vreau să scriu în dimineaţa asta.

Citește mai mult

Teama de respingere – o cauză a dependenţei în relaţii

de

Deşi sunt un familist convins şi un luptător pentru promovarea familiei, aşa cum Dumnezeu a conceput-o. Deşi cred în reuşita unei societăţi în care familia este sănătoasă şi sunt unul din oamenii care luptă până la ultima clipă pentru salvarea căsniciilor celor care vin la consiliere cu probleme în dinamica familiei lor, consider dependenţa partenerilor unul de celălalt nesănătoasă pentru relaţie şi pentru copiii acelei familii şi implicit pentru societate.

Relaţiile de căsnicie în care soţia e dependentă de soţ sau soţul e dependent de soţie, sunt sortite nefericirii în cel mai bun caz. De regulă sunt sortite eşecului, divorţului şi sunt un mediu perfect pentru abuzuri de multe feluri. Relaţia de căsnicie, trebuie să funcţioneze ca un acord conştient între doi oameni care se iubesc şi respectă unul pe celălalt şi nu o relaţie, în care unul ştie de frica celuilalt sau în care unul e îngrozit de ce s-ar putea întâmpla dacă celălalt se supără.

O căsnicie care are alţi piloni decât: respectarea Cuvântului lui Dumnezeu, iubirea şi respectul  e una nefericită. Din păcate sunt multe, foarte multe, nepermis de multe căsnicii, bazate pe dependenţa partenerilor şi aceste căsnicii „rezistă” nu datorită dragostei, iubirii sau de dragul voii lui Dumnezeu ci din cauza fricii de respingere. Frazele care îi leagă pe cei doi sunt „Ce o să fac singur, singură?”, „Ce va zice biserica?”, „Ce o să zică rudele?”, „Ce va zice lumea?” sau în alte cazuri, dacă nu îi leagă astfel de gândiri, îi leagă dependenţa emoţională, teama lăuntrică şi dorinţa profundă de acceptare.

Citește mai mult

Minciuna – o consecinţă a fricii de respingere

de

Ştim foarte bine că Dumnezeu, în Scriptură, consideră minciuna un păcat şi ne recomandă, pentru binele nostru, să nu minţim. Cu toate acestea, adesea oamenii apelează la minciună săvârşind un păcat. Ne punem întrebarea adesea care sunt cauzele pentru care minţim. Nu aş putea să le enumăr pe toate, vreau să fac referire astăzi la una din ele pentru a înţelege mecanismul şi a putea lupta mai eficient cu fenomenul acesta din viaţa noastră.

Din start precizez, cauza fundamentală a oricărui păcat este starea umană decăzută. De aici porneşte ispita de a nu asculta de Dumnezeu şi acesta este punctul la care trebuie să ajungem. Astăzi scriu despre cei care au ajuns să îşi predea viaţa lui Dumnezeu şi să intre în legământ cu Isus Hristos, Mântuitorul oamenilor. Scriu pentru cei care vor să câştige bătălia într-un capitol atât de sensibil.

Una din marile nevoi pe care o avem noi oamenii, nevoie confirmată spiritual, nevoie surprinsă în paginile Scripturii este nevoie de acceptare necondiţionată. Fiecare din noi vrem să fim acceptaţi de grupul din care facem parte, de clasă, de colectivul de la serviciu, de familie, de soţ sau soţie, de părinţi, de copii etc. Este o nevoie de care nu toţi suntem conştienţi, dar se regăseşte în acţiunile, vorbele şi comportamentul nostru.

Citește mai mult

Cu cine să voteze pocăiţii?

de

Febra electorală, cuprinde încet, încet, cam toată România. Oamenii aud sau văd, vrând nevrând, despre candidaţii la preşedenţie. Unii din candidaţi sunt mai vocali, alţii mai prezenţi prin fotografii. Unii îşi trimit materialele de campanie prin poştă,odată cu pensia, alţii au spoturi pe radio. Unii au chiar posturi de televiziune la dispoziţie şi beneficiază de campanii favorabile pe ele, alţii fac vizite prin ţară, toţi dau pe la biserici în perioada asta şi câte şi mai câte acţiuni pentru a convinge oamenii că merită să fie votaţi.

În acest context electoral, se pune întrebarea, dacă noi, copiii lui Dumnezeu, trebuie să mergem la vot sau nu. Dacă trebuie să ne implicăm în asta sau nu. Nu voi insista pe un răspuns „academic”, adică documentat cu zeci sau sute de versete, pentru că e un jurnal personal şi nu o lucrare ştiinţifică. Cred totuşi, că avem datoria biblică, să ne implicăm în societatea în care trăim şi să o influenţăm în bine, prin acţiunile noastre şi aceste alegeri sunt o astfel de ocazie. Nu mă îndoiesc de necesitatea participării la aceste votări.

Citește mai mult

Vrednicia omului

de

Zilele acestea am meditat mult la modul în care noi oamenii ne vedem pe noi şi la modul în care alţii ne văd. Sunt uimit de capacitatea noastră de a vedea, mai mult decât este în viaţa noastră, dar şi de capacitatea celor din jurul nostru,de a vedea fie mai mult, fie ce nu este. Cu multe nimicuri ne frământăm noi mintea. Multe aspecte ar trebui să dispară din modul nostru de gândire.

Dragilor, avem nevoie de realism, ca să putem fi sinceri cu noi. Trebuie să ştim cine suntem, ca să ne putem raporta corect la Dumnezeu şi la alţii. Crezând că sunt cineva aş bara, aş stopa modul în care Dumnezeu vrea să mă folosească în lucrarea sa şi în acelaşi timp aş pune o barieră între mine şi unii oameni. Şi eu şi tu, suntem doar păcătoşi nevrednici. La acest capitol,există doar două categorii de oameni: păcătoşi neiertaţi şi păcătoşi iertaţi. Diferenţa nu o fac eu sau tu, ci Isus Hristos. Biblia ne învaţă, să nu avem despre noi înşine o părere mai înaltă decât se cuvine şi gândul acesta, ar trebui să ne urmărească.

O părere mai înaltă decât se cuvine, aduce după sine sau odată cu ea, pretenţia de a fi cinstiţi, pretenţia de a fi apreciaţi şi în unele cazuri, oamenii solicită asta explicit. Vrednicia mea şi a ta este Isus Hristos şi nu capacităţile sau realizările noastre. Tocmai aici stă şi secretul mândriei. Oamenii care îşi văd vrednicia lor au tentaţia aceasta.

Citește mai mult