O nefericitul de mine, cine mă va scăpa pe mine de nefericire…

de

După meditarea de ieri se pare că mi s-a deschis apetitul pentru fericire :). Uneori aşa de nefericiţi ne credem încât suntem gata să acuzăm pe toată lumea de nefericirea noastră, inclusiv pe Dumnezeu. Alergarea sălbatecă după fericire ne face să vrem să dărâmăm orice ni se pare că ar umbri fericirea. Sau, ne face să privim cu ochi răi pe oricine ni se pare că ne e dator cu ceva fericire şi nu ne-o oferă.

De fapt, alergarea omului după fericire, după o fericire exterioară e ca alergatul printr-o vitrină cu porţelanuri. Nu se poate să nu spargă ceva pentru că toţi cei din vitrină aleargă spre fericire şi cei mai mulţi o fac într-un mod tare bezmetic. Alergarea după fericirea care poate fi dată de oameni, de bunuri, de posesiuni, de renume, faimă, studii, religie este întotdeauna urmată de nefericire. Prinzi ceva ce pare a fi fericire dar nu e o fericire săţioasă, nu poate potoli setea de fericire.

În realitate, fericirea are de a face cu interiorul şi nu cu exteriorul. Alergarea trebuie să se producă în mine şi nu afară. Căutarea nu trebuie să se facă la alţii ci în mine. Nici măcar Dumnezeu nu ne poate ferici dacă mintea noastră nu încetează să caute fericirea în mod greşit. Priviţi la câţi oameni ultracredincioşi sau mai bine, ultrareligioşi există şi care deţin o nefericire vizibilă de la o poştă. De fapt, învinuirea lui Dumnezeu pentru nefericire este realizată de oamenii care pretind că au credinţă în Dumnezeu şi nu de către atei. De cele mai multe ori oamenii caută greşit fericirea la Dumnezeu considerându-L pe El un fel de „poţiune magică” pentru a deveni fericiţi. Dumnezeu poate da fericire în măsura în care omul caută corect fericirea.

Citește mai mult

Am de toate dar nu sunt fericit

de

Probabil am mai scris puţin despre subiectul acesta dar este aşa de vast încât s-ar putea scrie încă mii de volume în plus la ce s-a scris deja. Paul, stătea aruncat pe canapeaua din cabinetul de consiliere şi privea tavanul de parcă putea vedea dincolo de el. Vorbea încet, cu voce stinsă, fără pic de vlagă în el. Primele lui cuvinte au fost: „Pur şi simplu  nu mai vreau să trăiesc”, a urmat o pauză lungă după care a continuat „am tot ce mi-am dorit, am sănătate, relaţii, bani, tehnică, maşini, sunt apreciat, am studii înalte, am o relaţie cu Dumnezeu dar pur şi simplu devin din ce în ce mai trist, mai deprimat şi gândul inutilităţii, zădărniciei şi al nefericirii mă urmăresc la fiecare pas.”

Clienţi ca Paul trec destui prin cabinetele de consiliere şi sunt tipul de clienţi la care „te chinui” efectiv să găseşti o cauză a nefericirii lor sau mai degrabă a lipsei lor de sensibilitate faţă de fericirea pentru care alţii s-ar bucura dacă ar fi în viaţa lor. Ei nu sunt neapărat toţi oameni cu de toate dar în general au cam tot ce alţii îşi doresc pentru a se considera fericiţi. De fapt, cred că şi ei la un moment dat şi-au dorit să ajungă la acea stare în căutarea fericirii şi când au ajuns să deţină ceea ce şi-au dorit şi au experimentat tot nefericire au intrat în depresii. Genul acesta de depresii sunt devastatoare şi foarte greu de abordat în terapie.

De ce intră oamenii „care nu au motive” în depresii şi de ce cochetează ei cu suicidul e greu de identificat cu precizie dar am identificat cele mai frecvente cauzalităţi cu care clienţii au venit la mine. Iată câteva din ele:

Citește mai mult

Respectul – element de bază al structurilor sociale

de

Fiecare poate observa că structurile sociale, aşa cum suntem noi învăţaţi cu ele, au suferit modificări fundamentale. Familia, biserica, şcoala, localităţile, ţările etc nu mai sunt ceea ce erau odată. Unii ar numi asta evoluţie dar sunt rezervat în a numi aşa modificările pe care le observ în structurile sociale, pentru că aceste modificări par a avea mai degrabă un caracter de erodare a instituţiilor sociale şi nu unul de consolidare sau de creare de structuri noi şi puternice.

La baza oricărei structuri sociale stă respectul. Acolo unde este respect pentru oameni, pentru valori, pentru frumos structura socială funcţionează bine oricare ar fi aceasta. Dacă o luăm cu „celula de bază a societăţii” care este familia şi reuşim să estimăm beneficiile respectului într-o astfel de structură mică în comparaţie cu altele, vom deduce că în oricare structură socială mare principiul e acelaşi şi beneficiile la fel.

Uneori, conspiraţionistul din mine, spune că propagarea lipsei de respect e o armă de distrugere a societăţii şi de divizare a ei în vederea controlării ulterioare. Dacă avem de a face cu structuri sociale puternice nu sunt manipulabile, ele vor fi adevărate puncte de rezistenţă în faţa cuiva care ar vrea să controleze societatea. De fapt, una din cele mai rezistente structuri sociale, deşi este afectată şi ea, este biserica. Aici nu vorbesc despre credinţă ci de biserici ca structuri sociale. Ei bine, biserica ortodoxă de exemplu, în România şi în alte ţări din regiune, a fost şi este deocamdată, o piedică mare de care cei care vor să controleze lumea trec mai greu şi care le pune probleme. La fel pot spune despre majoritatea bisericilor fie că sunt ele majoritare sau minoritare. Totuşi, au început să fie luate la rând spre decimat. Se urmăreşte ştirbirea încrederii pe care oamenii o au în aceste instituţii şi respectiv dispariţia respectului pentru aceste instituţii şi pentru liderii lor.

Citește mai mult

Respectul în cuplu

de

Din păcate, una din cele mai lipsite de respect zone, de la care se porneşte cu lipsa de respect în societate, e tocmai familia. De fapt, un cuplu în care partenerii se respectă poate rezista chiar dacă iubirea romantică nu mai este. Poate că, respectul porneşte de la iubire sau respectul e o dovadă a iubirii. Hai să nu filosofez. Voiam să spun că relaţia dintre doi oameni care se respectă este una care inspiră, una în care cei doi au libertatea de a trăi frumos şi în acelaşi timp relaţionează bine unul cu altul.

Am avut ocazia săptămâna trecută să văd exemple din ambele variante de cupluri. Unul din ele în care doi soţi trecuţi bine spre partea a treia a vieţii vorbeau puţin, îşi alegeau cuvintele cu grijă şi le rosteau cu echilibru. Alt cuplu in care situaţia era la polul celălalt în care soţia îşi umilea soţul faţă de ceilalţi numindu-l incapabil, prost, tăntălău etc. Diferenţa era aşa de mare parcă.

De fapt, dacă stau bine să meditez, din cuplurile care vin la consiliere cred că lipsa de iubire e mai puţin vizibilă decât lipsa de respect. Cei care se respectă ajung împreună şi încearcă rezolvarea problemelor dintre ei iar cei care nu se respectă de regulă vin separat sau vine doar unul singur (excepţie fac cei care sunt ruşinoşi). E o imagine foarte diferită intre cele două categorii. Dacă soţii se respectă unul pe altul procesul terapeutic e mult mai eficient şi şedinţele de consiliere se desfăşoară într-un climat mult mai plăcut.

Citește mai mult

Respectul pentru viaţă

de

Trăim într-un timp în care termenul „drepturile omului” este foarte citat, foarte menţionat şi în baza lui se fac foarte multe abuzuri. Deşi se face des referire la Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului care din 1879 se vrea a fi baza democraţiei, în realitate foarte puţin mai este respect pentru om şi pentru viaţă. De exemplu, puţini oameni respectă dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi încă.

Respectul pentru viaţă are mai multe componente. Fiecare din ele este încălcată în zilele în care trăim. Deşi avem multe „drepturi ale omului” toate aceste drepturi sunt „reglabile”prin legi „bine făcute”. De exemplu, multe articole prevăd că acel „drept” este limitat doar de lege, este valabil dacă nu încalcă legea însă legea este foarte „ajustabilă”. Priviţi cum şi cât de uşor se dau legi favorabile infractorilor dacă au oameni politici în conducerea ţării.

Însă, dreptul la viaţă este atacat încă din pântecele mamei. Foarte mulţi copii sunt avortaţi astăzi şi destul de mulţi creştini apelează la avort pentru a curma viaţa unei fiinţe vii dar nenăscute. Uită de drepturile omului şi uită de respectul pentru viaţă. În România, unde ne pretindem o ţară creştină, numărul avorturilor este criminal de mare. În 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri , adică aproape o treime din copiii concepuţi sunt avortaţi. E de peste două ori mai mare decât rata medie în Uniunea Europeană. EI bine, când ne pretindem a fi creştini şi chiar suntem gata să ne batem pentru credinţa noastră adevărată e inadmisibil să „deţinem” un asemenea loc. Este o lipsă cumplită de respect pentru viaţă.

Citește mai mult

Respectul faţă de autorităţi

de

Ştiu că este greu de acceptat de către mulţi oameni că am avea datoria să avem respect faţă de autorităţi însă este o afirmaţie cu suport biblic. Aş vrea în dimineaţa asta să medităm puţin la ce se poate schimba la acest capitol în viaţa noastră pentru a fi asemănători cu Hristos în lumea aceasta.

Lipsa de respect faţă de autorităţi este foarte vizibilă. De la eliminarea formulelor de politeţe până la folosirea poreclelor, a injuriilor, caricaturi şi chiar folosirea de vorbe grele oamenii dau dovadă de lipsă de respect faţă de „cei înălţaţi în dregătorii” şi din păcate creştinii nu se evidenţiază ca fiind diferiţi. Singurul aspect care îi avantajează cumva este că nu înjură  probabil.

Cred că niciodată nu ne-am permis mai multă lipsă de respect faţă de liderii care ne conduc şi asta ne costă foarte mult. Asta o văd copiii noştri şi le va fi principiu de viaţă. Asta este şi o încălcare  a recomandărilor Bibliei care ne spune să cinstim pe cei înălţaţi în dregătorii. Nu numai că nu îi cinstim, nici măcar nu mai suntem neutri, efectiv ajungem să ne asemănăm cu cei din jurul nostru în gândire şi vorbe şi asta nu e tocmai bine.

Dar stai domnule că nu merită!

Citește mai mult

Oameni cu respect faţă de Dumnezeu             

de

Desigur că una din zbaterile celor care vor să fie adevăraţi creştini este şi întrebarea „Cum pot să arăt respect faţă de Dumnezeu?” şi asta nu din dorinţa de a poza bine în ochii celorlalţi ci din dorinţa sinceră de a avea o atitudine potrivită faţă de Cel în care credem. Apartenenţa la o religie nu înseamnă că avem şi o atitudine corectă faţă de Dumnezeu. Atitudinea de respect este una pur personală, nu ţine de ceilalţi ci doar de noi înşine. De aici rezultă că nu putem învinovăţi pe nimeni cu privire la atitudini lipsite de respect sau cu privire la greşeli pe care le facem din neştiinţă.

Astăzi vreau să privim la oameni care au arătat respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu sau faţă de Fiul Său Isus Hristos..

Primul exemplu care îmi vine în minte este cel al sutaşului despre care ni se relatează în Matei capitolul 8. Un om cu un bun simţ extraordinar dar şi cu credinţă extraordinară. Dacă ţinem cont de poziţia sa în armată ar cam fi avut „dreptul” să fie mai arogant, lipsit de respect şi totuşi ajunge să spună că „nu Sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit”. Un lider militar care cu siguranţă avea „cu ce să îi stea înainte” Domnului Isus din punct de vedere omenesc, ar fi putut să îl primească extraordinar de bine, ar fi avut o cameră frumoasă unde să îl invite şi totuşi arată reverenţă şi smerenie faţă de Vindecătorul dar şi o credinţă fantastică faţă de domnul Isus.

Citește mai mult