Respectul creştinilor faţă de Dumnezeu        

de

În general când aducem în discuţie creştinii şi pe Dumnezeu se transmite oarecum ideea că toţi creştinii îl respectă pe Dumnezeu şi că oamenii credincioşi au o reverenţă sfântă faţă de Creatorul. În realitate lucrurile nu stau tocmai aşa. Vedem uşor că respectul creştinilor faţă de Dumnezeu variază mult de la persoană la persoană, de la religie la religie şi de la ţară la ţară dar şi de la o epocă la alta.

În acest fel întâlnim adesea „buni creştini” care nu au nici cea mai mică reţinere în a folosi numele lui Dumnezeu în vorbe porcoase, înjurături, exprimarea nervilor, mâniei, urii etc. Pur şi simplu, îl găsim pe Dumnezeu prezent în marea majoritate a înjurăturilor şi blestemelor oamenilor. Probabil aveţi aceeaşi senzaţie ca mine că nu poate fi vorba despre respect faţă de El în situaţia aceasta.

Dar există şi creştini care „nu înjură de Dumnezeu”, am putea crede că asta înseamnă în sfârşit respect faţă de El. Dar oare e de ajuns să te abţii de la a profana Numele Sfânt al lui Dumnezeu? Scriptura ne spune că omul care respectă poruncile date de Dumnezeu acela arată respect faţă de El. Dacă un om se abţine de la înjurături cu şi despre Dumnezeu nu înseamnă că acea persoană are respect faţă de Dumnezeu.

Citește mai mult

Respectul în viaţa de zi cu zi a creştinilor

de

Încep azi o nouă serie de meditări pornite din zbaterile inimii mele în încercarea de a trăi o viaţă de credincios autentic în privinţa relaţiei mele cu Dumnezeu şi în privinţa relaţiei mele cu oamenii din jur fie că sunt ei apropiaţi (rudenii, colegi, fraţi şi surori) fie că nu sunt din cercul apropiat. Orice om credincios are dorinţa aceasta de a „trăi în pace cu toţi oamenii” dar şi una mai profundă, mai divină „să iubească pe aproapele său”. În acest context se impune o anumită atitudine de respect a credinciosului faţă de anumite persoane dar nu numai. Respectul este datorat şi faţă de anumite instituţii, porunci, legi, faţă de anumiţi conducători, faţă de anumite stări de fapt. Asta face să nu pot epuiza într-o singură scriere ceea ce mintea mea vrea să clarifice.

Respectul este definit ca fiind „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva” însă cred că definirea nu este una destul de cuprinzătoare deşi surprinde esenţialul. Cred că respectul include şi o doză de înţelepciune fără de care un om nu ştie să respecte valori, nu reuşeşte să facă diferenţe. Mai mult, respectul include şi o componentă culturală. Altfel nu se explică de ce unele instituţii erau demne de respect în trecut, cum ar fi instituţia căsătoriei, şi acum nu mai sunt „demne” de un respect aşa de mare.

Citește mai mult

Să-ţi plângi de milă

de

Când a venit la consiliere, Daniela era cu ochii roşii şi faţa umflată de plâns. Băiatul care promisese că ea este unica femeie din lume pe care o va iubi, a găsit o altă femeie unică şi a şters cu buretele relaţia lor de 3 ani de până atunci. Daniela plângea întruna de 2 săptămâni şi cei din familie erau îngrijoraţi tare. Mulţi clienţi au plâns în cabinetul de consiliere dar ca fata asta niciunul, pur şi simplu nu se putea opri. Drama ei era aşa de intensă încât nu mai putea emite judecăţi, nu te puteai înţelege cu ea. Tot, absolut tot din fiinţa ei era legat de „prietenul ei” şi nu aveai cum să atingi ceva şi să nu fie rană acolo. În astfel de cazuri, consilierul tace şi lasă omul să se descarce încercând să empatizezi cât mai vizibil dar fiind atent să nu amplifice dramatismul situaţiei.

După a doua şedinţă am aflat cea mai mare întrebare a Danielei „Ce o să fac eu fără Vlad?” şi legat de ea celelalte inevitabile: „Cu ce am greşit?”, „De ce mă bate aşa de tare Dumnezeu?”, „Când se va termina suferinţa?” etc. Daniela îşi plângea de milă în hohote şi asta nu era prefăcătorie sau teatru ci o suferinţă reală. În minte îmi persista un citat interesant, dar cum să îl spui în asemenea momente: „Suferă oamenii pe front. Suferă în închisori şi în lagăre. Suferă de foame. Suferinţa din amor e un lux. Cella Serghi”

Citește mai mult

Războiul asupra minții umane – Cine câştigă?

de

Probabil aş putea continua seria „Războiul asupra minții umane” multă vreme de aici încolo dar aleg să mai scriu pe temă mai încolo ca să nu plictisesc. Până ce voi decide să mai continui voi încerca să privesc puţin la modul în care bătăliile asupra minţii umane se pot câştiga.

Fiecare dintre oameni îşi doresc ca să fie victorioşi şi să poată să fie stăpâni ai vieţii lor. Dorinţa omului de a fi propriul stăpân a fost o problemă încă de la creaţie. Dumnezeu făcuse tot ce era bine pentru om, grădina edenului nu era deosebită doar pentru că era mâncare gratuită ci pentru că omul nu cunoscuse răul. Nu trebuia să aibă în permanenţă bătălia asta a minţii între bine şi rău. Nu avea în permanenţă de ales dacă decizia sa este în favoarea binelui sau a răului. Dar omul a dorit să cunoască şi răul şi din acel moment viaţa s-a  complicat teribil de tare. Tot din acel moment a început şi bătălia permanentă pe care trebuie să o ducă mintea omului. Asta nu va înceta pentru unii niciodată iar pentru unii va înceta în momentul în care vor fi ca Dumnezeu. Iată ce cred oamenii despre bătălia minţii lor.

Citește mai mult

Războiul asupra minții umane – Pericolele scurtăturilor

de

Da, am scris despre faptul că nu toate scurtăturile din viaţă sunt bune. Omul e într-adevăr creat să găsească mereu o cale mai bună, mai eficientă de a ajunge la rezultate şi este destul de inventiv în privinţa asta. Unele din metodele folosite pentru a eficientiza anumite lucruri sunt morale, corecte dar altele nu sunt aşa. Scriptura ne avertizează că „multe căi pot părea bune omului dar până la urmă văd că duc la moarte”. Cu alte cuvinte „scopul nu scuză mijloacele”

Nu înseamnă că pentru a ajunge într-un anume punct sau pentru a avea un anume bun putem folosi orice scurtătură sau mijloace. Nu înseamnă că putem dărâma în jurul nostru pe alţii ca să avem noi succes. Nu putem să ne bazăm realizările pe ceva imoral, nebiblic, incorect, nedrept. Unele din scurtăturile folosite sunt periculoase şi voi încerca să enumăr câteva din scurtăturile periculoase pe care suntem tentaţi cel mai adesea să le folosim.

Nu sunt general valabile. Unele scurtături e posibil să fie acceptabile dar asta nu înseamnă că dacă au mers la unele persoane vor merge la toate persoanele. Fiecare om are viaţa sa, fiecare om este suma evenimentelor din viaţa sa, a calităţilor şi darurilor sale deci suntem unicat şi de aceea nu este valabil decât rareori ceea ce merge la alţii. Mulţi cad pradă acestui pericol şi folosesc aceleaşi scurtături pe care alţii au luat-o dar nu ajung la aceleaşi rezultate ba chiar ajung rău de tot. Aşadar, dacă a mers la alţii, nu înseamnă că va merge şi la tine. Evaluează situaţia nu apuca orbeşte pe drumul altcuiva.

Citește mai mult

Războiul asupra minții umane – Cu viaţa pe scurtătură II

de

Gândindu-mă la ceea ce scriam ieri despre  scurtături pe care oamenii aleg să-şi trăiască viaţa mi-a venit în minte ceea ce înţeleptul Solomon spunea: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” De regulă oamenii aleg să meargă pe o cale pentru că li se pare bună şi pare varianta cea mai ieftină şi mai scurtă spre un mare succes. În realitate nu tot ceea ce pare bun este bun.

După ce ieri am scris puţin despre scurtăturile din spiritualitate, succes şi slăbit, astăzi vreau să mai scriu despre unele domenii în care ispita de a o lua pe scurtătură este mare dar în care scurtăturile sunt foarte periculoase.

Banii. Unul din cele mai scurtate trasee din viaţă este cel de la sărăcie spre bogăţie. În România vedem multe cazuri de oameni care nu îşi pot justifica bogăţia deţinută. Vedem oameni care nu muncesc deloc, dar care totuşi deţin averi impresionante. Se întâlnesc des oameni care au folosit „scurtături” pentru a dobândi avuţii. Aparent e ispititoare folosirea unor astfel de trasee în realitate este foarte periculoasă. Orice avuţie dobândită ilegal, prin minciună sau furt este blestemată.

Citește mai mult

Războiul asupra minții umane – Cu viaţa pe scurtătură I

de

Acum un an eram în Predeal cu soția și cu copiii noștri și aveam planificată o ieșire pe un traseu de două ore. Drumul era foarte întortocheat și șerpuit așa că, pentru a ajunge mai repede am apelat la scurtături. Uneori, când drumul șerpuia, găseam cărărui care tăiau curba și ajungeam iar la traseu dar fără să îl parcurgem fizic. Timotei era fascinat de existenţa scurtăturilor și era convins că sunt un mare avantaj.

Traseul nostru trebuia să ne ducă la un punct de la o anumită altitudine. Era calculat cumva ”să nu mori până sus” și unde era mai greu de urcat, panta mai mare, se găsiseră soluții mai line. Folosirea scurtăturilor îți putea aduce un avantaj doar în ce privește timpul dar efortul era mai mare dacă le foloseai, pericolul era mai mare, traseul era mai neprietenos.

În realitate mulți dintre noi credem că ”a o lua pe scurtătură” este avantajos și benefic dar nu e așa în realitate. Au atâta succes rețetele de îmbogățire rapidă, rețetele de slăbit peste noapte, metode senzaţionale de însănătoșire bruscă, metode de a ocoli trecerea timpului, metode de creștere spirituală bruscă etc. Mă uitam la ce tipuri de articole sunt foarte citite azi și am descoperit că nu cele despre o dezvoltare personală armonioasă ci cele în care e vorba de schimbări mari în perioade scurte, cele care promit rezultate mari în timp scurt și fără costuri. Se citește mult despre cum să seduci femei sau bărbați astfel încât să îi aduci în pat din prima noapte, se citește despre cum poți să te îmbogățești foarte repede, se citeşte despre cum să ai succes fără să ai vreo școală la bază și fără fundamente serioase. Oamenii caută scurtături și asta e foarte periculos. Unele aspecte ale vieții nu pot fi scurtate sau nu e bine să fie scurtate.

Citește mai mult