„Magia” din atingeri

de

Nu ştiu de ce a creat Dumnezeu aşa pe oameni dar de la naştere încă, prima metodă de comunicare a afecţiunii înţeleasă de un prunc este atingerea fizică. Dacă este neliniştit, dacă plânge, dacă îi este teamă, dacă se sperie, uneori şi dacă îi este foame este de ajuns ca mama sau tata să îl ia în braţe şi să îl mângâie şi să îi vorbească şi se linişteşte. Bineînţeles că el nu înţelege la câteva zile de la naştere ce rosteşte mama sau tata ca să se liniştească şi nici nu este de ajuns ca să vorbeşti cu el doar ci e nevoie de atingere ca să îl poţi asigura de afecţiune, iubire, siguranţă.

Ei bine, nevoia asta de atingere nu dispare odată cu înaintarea în vârstă. Deşi copiii care învaţă să meargă şi să alerge nu mai au nevoie de un timp aşa de mare de petrecut in braţele mamei ei vor veni acolo la fiecare incident sau pericol. Deşi adolescenţii par a se depărta într-o direcţie total opusă mângâierilor părinteşti ei totuşi tânjesc profund după un contact fizic. Deşi în căsnicie ulterior oamenii o răresc cu contactul fizic nonsexual ei au o mare nevoie lăuntrică de atingere fizică.

Citește mai mult

Eu să mă iubesc pe mine?

de

Când stai în cabinetul de consiliere cu oameni în faţa ta zilnic este foarte uşor să observi anumite deformări general valabile ale psihicului şi reuşeşti să identifici şi cauzele destul de uşor la unele din ele. Aproape că ajungi să recunoşti unele tipologii după aspectul exterior al oamenilor, după mimică şi gesturi, după tonalitatea vocii. Unii oameni mai că nu au nevoie să îţi spună care le este problema că e destul să îţi spună religia din care vin.

Poate risc acum să fiu judecat greşit dar deja aş putea grupa şi în funcţie de religie clienţii care vin pentru că unele afecţiuni sau dereglări sunt specifice oamenilor din diferite religii. Asta înseamnă că în acele religii sau culte (de fapt în doctrina acelor culte) există un factor favorizant sau declanşator pentru anumite afecţiuni sau dereglări ale minţii umane.

Citește mai mult

Revenirea la simplitate

de

Nu ştiu câţi dintre noi am putea spune că viaţa nu e complexă. Cei mai mulţi putem identifica multe lucruri care ne alcătuiesc traiul şi viaţa, multe activităţi, maşinării, concepte, ideologii, valori etc care ne complică din ce în ce mai mult fiecare secundă trăită. Viaţa actuală e foarte complicată şi mai ales e complicată în cele mai multe cazuri inutil.

Dacă privim la momentele de început ale omenirii vedem clar modul simplu în care Dumnezeu a făcut să funcţioneze omul. Fără maşinării, case, serviciu, concepte, religii, legi, reguli (cu excepţia uneia) fără armată, poliţie, planuri, carduri, şcoală etc. Erau doar ei, Adam şi Eva, creaţi de Dumnezeu aşezaţi în grădina Edenului, goi, fără zorzoane şi paltoane şi totuşi fericiţi, împliniţi, bucuroşi, hrăniţi şi mai ales împăcaţi cu Dumnezeu. De, El, Dumnezeu, făcuse totul simplu pentru oameni şi simplitatea le aducea atâta împlinire şi fericire. Dumnezeu se întâlnea cu ei dimineaţa, nu ştiu cât stătea cu ei la vorbă dar un timp limitat desigur pentru că îl vedem căutându-i iar dimineaţa în răcoarea zilei. Ce vrei mai mult?

Citește mai mult

Stimularea simulării

de

Cel puţin pentru noi românii, sărbătorile sunt un timp al contrastelor pronunţate. Una este românul în zilele obişnuite şi aproape la polul opus îl găsim la sărbători, indiferent care ar fi acestea. Când e sărbătoare românul se străduieşte să simuleze în două aspecte majore. Unul este simularea unui trai îmbelşugat si bogat iar celălalt este simularea unei credinţe mai mari decât în realitate.

De departe cea mai mare sau poate singura sărbătoare poruncită în Noul Testament e serbarea morţii şi învierii Domnului Isus. Îndrăznesc să consider Paştele singura sărbătoare poruncită a creştinătăţii dar nu în varianta sa anuală ci în cea poruncită de Domnul Isus în expresia „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Consider că de fiecare dată când suntem în faţa acestui act al cinei sărbătorim Paştele. Totuşi, să admitem că Paştele acesta anual e o sărbătoare poruncită şi că e bine să îl serbăm luând modelul evreilor care au poruncite multe sărbători anuale pe care trebuie să le serbeze. Ce face „creştinismul” din paşte nu pare a fi deloc spiritual ci mai degrabă ritualic şi uneori mistic.

Citește mai mult

Care e parfumul primăverii?

de

Joia trecută când am ieşit de la lucru am avut poarte de un moment de retrăire a senzaţiilor din copilărie. Undeva în zona gării cineva făcuse curat prin grădină şi a dat foc la resturile de vegetaţie uscată iar acel fum s-a împrăştiat în toată zona şi mi-a adus aminte de copilărie. Curăţenia de primăvară era obligatorie la noi în sat şi mai ales partea cu aranjat iarba din faţa proprietăţilor, văruitul copacilor, al ţăruşilor de pe marginea drumului, al capetelor de pod arderea vegetaţiei uscate etc.

Primăvara era un timp al curăţeniei şi sătenii de la noi erau preocupaţi de a se ridica toţi la un nivel înalt, pentru că era un fel de mândrie să ţii pasul cu ăl mai gospodar din sat. Asta făcea ca indiferent cum arăta casa măcar var proaspăt să primească. Uneori varul se dădea chiar dacă era riscul să pice o bucată de perete. Aşa se făcea că de la mic la mare oamenii ieşeau la făcut curat în sat. Întotdeauna mi-a plăcut cum arăta şi cum mirosea satul imediat după marea curăţenie dar niciodată nu mi-a plăcut starea sufletească  a oamenilor la sărbătoarea de Paşte.

Citește mai mult

O nouă etapă

de

Unul din domeniile în care activez şi care mă preocupă foarte mult este consilierea creştină. Probabil acest lucru nu este tocmai străin celor care citiţi acest blog. Activând în acest domeniu am luat inevitabil contact cu Asociaţia Consilierilor Creştini din România în urmă cu câţiva ani buni şi am avut o colaborare frumoasă şi profitabilă. Întotdeauna am susţinut şi am intenţia să susţin şi în continuare consilierea creştină.

Colaborarea între mine si ACCR a evoluat mult iar în 2011 am fost propus şi ales ca preşedinte al acestei asociaţii, funcţie care m-a onorat şi m-a provocat şi mai mult să susţin consilierea creştină din România şi mai ales formarea de oameni care să facă consiliere la un nivel avansat. Anii în care am ocupat această funcţie mi-au fost foarte încărcaţi de dorinţa de a face cât mai bine faţă provocărilor unei asemenea misiuni.

Mă bucur pentru fiecare reuşită să pentru fiecare pas înainte în acest demers al promovării consilierii creştine si al formării de consilieri şi mulţumesc tuturor membrilor implicaţi în acest proiect. Apreciez disponibilitatea si implicarea tuturor membrilor şi mai ales evidenţiez implicarea extraordinară a instructorilor activi în predarea consilierii în mod profesionist.

Citește mai mult

Muncă

de

Un aparat foto si 8 ore de „pândeală” la aeroportul din Los Angeles şi „împuşcături” probabil mii dar uite ce a iesit. Povestea toată e pe site-ul fotografului MICHAEL KELLEY.