Puterea exemplului

fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 1 Petru 2:21

Vorbeam ieri de puterea faptelor şi menţionam celebra „maximă” românească: „Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa!” şi meditam ieri pe parcursul zilei cât de des e aplicată această expresie. Cela mai răspândit loc de aplicare e biserica şi familia. Părinţi care cer copiilor lor, să nu facă ca ei, să nu vorbească ca ei, să nu ajungă ce au ajuns ei. Lideri religioşi care una cer oamenilor care merg la biserică şi alta face ei. Profesori sau învăţători care cer copiilor ceea ce ei nu aplică. Şi exemple mai sunt.

Am vrea ca să impactăm viaţa celorlalţi doar prin teoriile noastre şi puţini sunt cei care pot spune copiilor lor, fă ca mine, calcă-mi pe urme. Cred că niciodată nu au fost scrise mai multe cărţi, despre cum să trăim, ca astăzi. Niciodată nu au existat mai multe „reţete” pentru succes scrise, nu au existat niciodată mai multe metode de lucru ca astăzi şi totuşi oamenii „nu bagă la cap”. Sau „bagă la cap” dar e doar teorie. Practic… lupul schimbă bărul dar năravul ba.

Citește mai mult

Puterea faptelor

Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. 1 Petru 2:15

Mulţi oameni sunt cunoscuţi ca buni sau răi, de dorit sau de te mut datorită faptelor lor. De altfel dacă veţi căuta în Scriptură după cuvântul fapte veţi găsi 46 de versete care încep cu „celelalte fapte ale lui…. sunt scrise în….” şi este menţionată natura faptelor acelor oameni, bune sau rele, în temere sau nesupunere de Dumnezeu. Oamenii aceia sunt catalogaţi în funcţie de faptele pe care le-au făcut.

Impactul pe care îl au faptele oamenilor în viaţa altora este uriaş. Uneori o faptă spune infinit mai mult decât o vorbă. Scriptura ne spune că starea credinţei pe care o avem este măsurată de faptele pe care le facem. O credinţă însoţită de fapte e una vie pe când una fără fapte vrednice este moartă. Faptele deci pot confirma sau infirma declaraţiile noastre.

E adevărat că există o schismă, o ruptură severă între ceea ce declarăm şi ceea ce facem şi că ne-am învăţat cu expresia „Nu fă ce face popa, fă ce zice popa” dar ignorăm un adevăr elementar, cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu fac fapte vrednice de El. Nu putem fi dualişti, nu poţi pretinde că eşti credincios iar faptele tale să fie rele. Faptele ne trădează, descoperă lucruri, descoperă caracterul din noi. De ce sunt puternice faptele?

Citește mai mult

Puterea tăcerii

Omului îi trebuiesc doi ani ca să înveţe să vorbească şi o viaţă întreagă ca să înveţe să tacă. (Necunoscut)

Folosim cuvintele pentru a comunica, ne este cel mai la îndemână dar nu doar cuvintele transmit mesaje. Comunicarea cu ceilalţi se face prin multe alte „componente” nu doar auzirea şi rostirea cuvintelor poate transmite un mesaj. E drept că în cuvinte există foarte multă putere şi noi oamenii putem prin ele să ucidem sau să înviem spune scriptura însă nu întotdeauna cea mai bună cale de comunicare sunt cuvintele şi mai ales nu întotdeauna suntem chemaţi să vorbim. Sunt multe proverbe româneşti care se referă la tăcere şi care sunt de remarcat dar unul din ele se referă la dulceaţa tăcerii: „Tăcerea e ca mierea”. E foarte obositor să asculţi mereu vorbirea unora chiar dacă vorbesc bine.

Tăcerea este o renunţare la a te exprima. Ca să poţi să  taci e nevoie să renunţi la tine şi la a te impune. De fapt să taci e o dovadă de stăpânire de sine nu una de slăbiciune. Doar oamenii puternici pot să tacă. Să taci chiar când ai dreptate pentru că socoteşti că tăcerea e mai preţioasă decât dreptatea sau părerea ta. Tăcerea e foarte preţioasă când ispita stă în faţa ta. Practic pentru a tăcea e nevoie de o anumită doză de smerenie.

Citește mai mult

Puterea liniştii

Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte. Luca 8:24

Când ai fost ultima oară într-un loc în care să poţi beneficia de linişte? Ne putem lăuda cu multe progrese ale ştiinţei în toate domeniile vieţii, invenţii din ce în ce mai sofisticate care să ne ajute, să ne fie mai uşor dar în acelaşi timp tot mai multă „gălăgie”.  Oamenii găsesc din  ce în ce mai greu o oază de linişte în interiorul lor sau în exterior. Suntem supuşi „poluării” în domeniul acesta aproape nonstop.

Totuşi, pentru a trăi frumos avem nevoie şi de puterea liniştii şi asta nu e scoasă din vreo religie orientală, chiar Scriptura este cea care ne recomandă să tăcem şi să mergem uneori undeva unde e linişte. Recomandarea e clară în ceea ce priveşte rugăciunea, trebuie să fie linişte, trebuie să nu fii deranjat ca să poţi comunica cu Dumnezeu. Dacă îl vedem pe Domnul Isus el se duce la o parte să se roage, îl găsim stând singur cu Dumnezeu în pustie. Domnul Isus este modelul care ar trebuie să ne inspire la toate capitolele. Liniştea e esenţială comunicării cu cineva dar şi înţelegerii noastre ca persoane.

Citește mai mult

Puterea şi efectele cuvintelor

Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Efeseni 4:29

Cuvântul are zideşte e un concept destul de puţin utilizat astăzi. Deşi avem la dispoziţie o mare putere cei mai mulţi dintre oameni nu sunt conştienţi sau dacă sunt conştienţi o folosesc în mod egoist. Câţi oameni sunt conştienţi că fiecare vorbă pe care o rostim are un potenţial în ea, va produce un efect în cei care o aud?

Orice vorbă ieşită de pe buzele noastre va produce un ecou în ceilalţi, îi va afecta, îi va transforma. Dacă vorbele sunt pozitive ei îşi vor schimba starea, dispoziţia într-una bună, mai pozitivă. Dacă acele cuvinte vor fi negative schimbarea celorlalţi va fi în consecinţă. Mai mult, cuvintele produc ecouri, nu dau în misticism, e ceva logic. Dacă eu am cuvinte bune pentru tine şi starea ta se schimbă în una bună atunci sunt şanse ca şi tu să ai cuvinte mai plăcute, mai bune deci şi următorul om să fie afectat în bine şi lanţul poate continua. Mă gândesc acum că o vorbă bună poate ajuta mulţi oameni.

Citește mai mult

Puterea din cuvinte

Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. Luca 1:37

La început a fost Cuvântul… spune Scriptura. De la cuvânt au pornit celelalte, prin cuvânt au fost create. Cuvântul a fost şi este o forţă extraordinară iar cine ştie să îl folosească este considerat puternic. Cu o vorbă se poate face pace într-un război crâncea cu o vorbă se poate aduce războiul într-o zonă liniştită. Vorba poate dărâma şi poate mângâia, poate „ustura” şi poate alina. Cuvintele au o putere extraordinară când sunt folosite în anumite contexte.

Puterea cuvintelor a fost o preocupare a oamenilor de la începuturi. Multă vreme au căutat oamenii să afle care au fost cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu şi lucrurile au luat fiinţă. S-a cercetat mult în Domeniul acesta şi legendele spun că oamenii chiar au reuşit ceva. E interesant de citit despre Golem măcar pentru cultura generală. Golemul era o fiinţă pe care au creat-o oamenii folosind cuvinte ca şi Dumnezeu. Se spune că au reuşit oamenii să dacă o asemenea fiinţă doar prin rostirea unor cuvinte. Această fiinţă trăia doar pentru că avea scris în frunte cuvântul: emet care înseamnă adevăr în ebraică şi era dezactivat prin ştergerea primei litere când cuvântul devenea met adică moarte.

Citește mai mult

Ce înseamnă să fii puternic?

Când ne gândim la o persoană puternică prima dată gândurile ne zboară la putere fizică, influenţă, renume, bani, politică şi îi găsim adeseori pe deţinătorii unor astfel de „posesiuni” ca fiind puternici. Mai mult, aceştia ajung să fie invidiaţi pentru „puterea” pe care o au. Da, sunt de acord că e un soi de putere dar e una superficială care ţine de cauze sau aspecte externe.

Puterea este foarte „de dorit” şi oamenii fac multe în viaţă ca să o deţină. Cei mai mulţi dintre ei o obţin pe căi necinstite dar sunt şi oameni care prin forţele sau înţelepciunea proprie ajung să fie consideraţi puternici. Cei care obţin „ilegal” sau „dubios” puterea ajung să fie de temut, să se impună brutal sau să inspire frică pe când cei care obţin puterea prin munca lor sau capacităţile lor sunt văzuţi diferit. Şi maniera în care aceste persoane „pierd puterea” este diferită.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.