An: 2013

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău

de

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.Ioan 17:17-19

Şi voi ca şi mine aveţi dorinţa continuă de a vă sfinţi. Cu toate acestea uneori dorinţa mea nu este de ajuns ca să devin mai sfânt. Deşi emoţional îmi doresc să fiu „un copil de apreciat” (după cum se predică) practic nu prea reuşesc pentru că sunt adesea depăşit, uneori „călcat în picioare” de firea care are încă putere să se manifeste în acest trup. Aşa se face că uneori nici nu îmi mai vine să mă ridic din praf şi eşec iar aceste căderi îmi afectează tare încrederea în capacităţile mele de a lupta cu pornirile firii.

Lupta aceasta nu este de azi de ieri, mulţi creştini au aceleaşi bătălii pentru a trăi o viaţă sfântă. Bătăliile astea sunt istovitoare, epuizante şi îţi papă cu mare foame o mare parte din viaţă generând o viaţă frustrată şi un creştinism încorsetat, forţat, pietros şi rigid. Nu vom găsi prea mulţi doritori pentru a îmbrăţişa un astfel de creştinism, va fi foarte greu iar majoritatea celor găsiţi vor deveni tot aşa. Nu este suficient să dorim aprecierile de copii cuminţi, nu este suficient să dorim să ne sfinţim pentru a fi lăudaţi, nu avem în noi puterea să ne ţinem deasupra apei, e nevoie de mai mult decât dorinţă.

Citește mai mult

De ce ne plictisim la biserică?

de

Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Psalmi 122:1

Da, ştiu că frige dar mă risc să pun mâna şi pe subiectul acesta. În timpuri mai vechi mersul la biserică era o mare bucurie pentru oameni şi chiar pentru copii. Se pregăteau, se spălau, se îmbrăcau cu ce aveau mai bun, porneau din timp ca să ajungă, aveau respect faţă de biserică, faţă de preoţi sau păstori, ascultau cu atenţie şi plecau acasă liniştiţi cu o lecţie în minte. Acum lucrurile stau puţin diferit. Nu trăiesc în trecut ci fac doar o comparaţie.

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu mă văd pe mine (şi nu sunt singur se pare) că vine plictiseala de multe ori la biserică peste mine, da ştiu o să gândiţi că ce păcătos sunt dar asta nu mă împiedică să fiu sincer. De regulă dacă nu am nimic de făcut în programul acela mi se pare că trişez. Mă simt ok dacă am de lucru cu sunetul, cu proiectia, de aranjat ceva, chiar şi un mesaj (după care nu mă dau în vânt) e de preferat „statului degeaba”.  Mă plictisesc de moarte mesajele fără substanţă, mesajele făcute la viteză sau „nefăcute”. Mă stăpânesc cu greu să nu casc la mesaje lungi şi făcute doar ca să umple timpul. Problema mare e că mă plictisesc uneori şi fără motiv şi bineînţeles că mi-am pus întrebări de ce este aşa.

Citește mai mult

De ce ne plictisim?

de

Plictiseala e o caracteristică foarte des întâlnită în secolul 21, foarte mulţi oameni se plictisesc, foarte mulţi copii se plictisesc la şcoală, la biserică, acasă etc. Nu mai avem răbdare să mergem 3 ore cu trenul dacă nu avem tot felul de device-uri cu noi. 3 ore de stat la biserică par tinerilor şi copiilor ani, orele de şcoală li se par imens de lungi în comparaţie cu cât de scurte li se par orele de la calculator. Soţii se plictisesc în relaţii cu acelaşi partener după un timp şi simt nevoia să adauge ceva „condimente” sau de schimbarea acestuia. Ne plictisim cu acelaşi loc de muncă multă vreme, ne plictisim cu aceeaşi casă sau maşină multă vreme, ne schimbăm telefonul cât de des se poate etc. Oamenii se plictisesc şi se plictisesc tare de tot.

În realitate timpul curge constant de când e lumea deci orele nu sunt mai lungi (deşi mie mi se pare că sunt scurtate tare). Şcoala e tot aşa de când e lumea poate s-au adăugat multe elemenete menite să facă atractivă şcoala nu să o facă plictisitoare, biserica a devenit mai „seducătoare” prin programe, scene, trupe, instrumente, proiecţie etc. Locurile de muncă sunt şi ele mult actualizate, în căsnicie au apărut elemente noi şi moderne etc. de fapt toate aspectele menţionate au suferit ajustări care ar trebui teoretic să elimine plictiseala nu să o instaleze, totuşi oamenii se plictisesc din ce în ce mai tare.

Ce se întâmplă?

Citește mai mult

Crizele sunt bune sau rele?

de

  M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu! Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău ce Sfânt. Iona 2:6-7

De obicei, în cele mai multe cazuri crizele sunt percepute doar ca ceva negativ, ceva care nu este de dorit. Crizele sunt un fel de sperietori cu care trimiţi ţări întregi, familii sau persoane în panică. Citeam în copilărie o carte despre un negustor şiret care cumpăra vite de prin sate. Ca să le obţină repede şi ieftin avea o strategie. Înainte cu o săptămână două de a ajunge acolo declanşa o criză imaginară. Zvonea cumva că vitele din acea regiune sunt toate bolnave sau predispuse la o boală gravă. Lăsa oamenii să se frământe şi să se agite după care apărea ca şi cumpărător şi bineînţeles că cerea un preţ mic de tot. Cam aşa e cu criza financiară în care ne aflăm. Există aşa numiţii „băieţi deştepţi” care o generează pentru a face profit.

Citește mai mult

Mai mult decât înfrânarea de la păcat

de

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Galateni 5:22 – 23

Multă vreme am crezut că o luptă înverşunată cu păcatul şi pornirile firii este cheia pentru o viaţă de credinţă „de succes” şi se pare că nu doar eu am crezut asta ci mulţi oameni. În plus există mulţi care chiar acum cred asta. Ca un bun creştin ce mă doream a fi, am pus frână la tot ce mi s-a părut a veni din fire şi am încercat să nu îi dau ascultare, se părea că reuşisem, eram oarecum în control.

Problema majoră era că nu reuşeam la toate acestea să adaug un strop de bucurie, totul era stresant ca atunci când păzeşti caprele. Când crezi că ai adus-o la loc pe una descoperi că altele două au plecat din cârd. Era muncă titanică aşa că am zis: Trebuie să devin mai eficient. Dar cum? De la biserică se predica doar că trebuie să nu ascultăm de fire şi să nu îi împlinim poftele. Am citit, am căutat până la o discuţie pe care am avut-o cu preotul Teofil Părăian care foarte simplu mi-a spus pe vremea aceea: „Caută mai sus pe firul apei.” Acesta a fost factorul declanşator pentru mine. Era vorba despre principiul „cauză – efect” aşa că am început introspecţia.

Citește mai mult

Privire în trecutul nostru

de

Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri… Psalmi 77:5

Adesea când ajung cu clienţii care vin la consiliere la punctul în care e nevoie să privească în trecut le apar semne evidente de îndoială şi nemulţumire iar unii chiar o exprimă. Ei afirmă că nu ar fi normal să „dezgropăm mortul”. La fel şi oamenii cu care ocazional stau de vorbă despre instrumente sau metode de consiliere şi cărora le explic că fără o vindecare a evenimetelor trecutului nu este cu putinţă o vindecare sănătoasă. Unii devin chiar ostili când aud de necesitatea unui asemenea demers (care oricum nu poate fi făcut decât cu acordul clientului) argumentul lor forte fiind acela că „Dumnezeu când vindecă nu face procedee sau cercetări, El vindecă şi gata” afirmaţie cu care nu prea sunt de acord.

De altfel cei care reacţionează aşa la o astfel de fază a terapiei trădează prin reacţia lor o stare de fapt, asta spune despre ei că au lucruri nerezolvate sau răni care încă sunt inflamate. Asta face ca „privirea în trecut” să devină neapărat necesară. Nu e foarte plăcut să retrăieşti evenimentele trecutului, amintirea lor provoacă reacţii de tot felul unele din ele fiind dramatice. Toată durerea unui eveniment din trecut poate fi retrăită la un asemenea demers, ştiu din experienţele colegilor asta dar şi din experienţele mele. Îmi amintesc despre o clientă care la momentul în care a trebuit să fie confruntată cu realitatea abuzului din trecut a făcut un acces de furie aşa de mare încât m-a speriat şi pe mine apoi a ajuns până în punctul în care i s-a declanşat o stare de vomă severă. Am avut cazuri în care durerea trecutului era aşa de mare încât plânsul pacientului devenea deja ţipăt. Ambele cazuri şi multe altele au avut o vindecare corectă şi acum sunt eliberaţi de Dumnezeu şi vindecaţi, nu au putut avea parte de asta până nu au fost confruntaţi cu trecutul.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.