În momentul în care am intrat în contact cu mai multe religii, au apărut multe întrebări privind încredințările altor oameni și mereu m-am întrebat dacă încredințările lor sau ale mele sunt cele corecte, dacă interpretarea lor sau a mea era cea corectă, dacă practicile lor erau corecte sau ale mele. Una din zonele în care se iscau întrebări era a rugăciunii, unde modul în care eu fusesem învățat, nu corespundea cu al celorlalți și erau câteva întrebări care mă frământau adesea și cea mai insistentă era: Nu e de ajuns să ne rugăm o dată cu credință, decât să repetăm la nesfârșit anumite cereri uneori obsesiv, disperat cu țipete și oboseală cum făceau alții?
Lucruri de nimic – piedici mari
Ca unul care doresc să trăiesc viața spirituală plin de eficiență și în acord cu noua mea natură, ca unul care doresc să experimentez zi de zi asemănarea cu Hristos, mărturisesc că prea adesea eșuez sau sunt ineficient. Înainte mă supăram tare și intram în depresii, acum situația s-a schimbat și analizez unde anume am greșit ca să pot reuși pe viitor. În fața eșecurilor sunt doar trei variante de reacție: disperarea, care duce la apatie și abandon sau apostazie, negarea care duce la fariseism și trăirea în har, care duce la dezvoltare spirituală. Ei bine, mă străduiesc să renunț la negare și să învăț această minunată trăire sub har care aduce atâta libertate și odihnă încât am impresia că trăiesc deja în cer.
Leul care răcnește
Ieri ascultam o provocare interesantă din prima scrisoare a lui Petru și mi-a ieșit în evidență interpretarea obișnuită a textului aceluia, interpretarea cu care eram așa de familiar, pe care probabil am auzit-o de sute de ori dacă nu or fi mii și la care nu mă gândisem critic niciodată. E vorba de pasajul care compară pe dușmanul nostru cu un leu care răcnește și caută pe cine să devoreze.
Mereu am luat de bună interpretarea care zice că asta ar însemna „trecerea de partea celui rău” sau „lepădare de credință” și nu am meditat logic niciodată. Această „înghițire” poate însemna multe dar nu ceea ce se spune adesea. Faptul că ajungi să fii înghițit de ceva, de ceva rău e clar regretabil și dureros dar nu îți anulează identitatea. Dar chiar așa, ce înseamnă să fii devorat sau înghițit pentru că termenul devorat e mai corect?
Spitalul oamenilor sănătoși – III
Eram încurcați. Nu mai înțelegeam nimic. Exista un tratament gratuit dar trebuia plătit. Era un tratament nelimitat dar trebuia raționat și dozat de cineva pe anumite criterii. Se promitea vindecarea, dar trebuia să te vindeci tu mai întâi. Aici ori era o înșelătorie ori noi nu înțelegeam cum stau lucrurile. Trebuia să facem ceva pentru a ieși din ceața asta așa că am hotărât cu Eulian să căutăm un alt spital, să mergem acolo ca să observăm tot ce putem pentru a înțelege ce se întâmplă. Spioni într-un fel. Dacă nu spuneai ce boală ai și luai o haină de om sănătos nu se prindea nimeni că ești beteag. Și uite așa am mers într-o localitate vecină la un spital unde să observăm.
Spitalul oamenilor sănătoși – II
Mergând spre casă cu el, cu prietenul meu bolnav, cineva ne-a ajuns din urma și a intrat în vorbă cu noi. Era un om care văzuse situația noastră și părea de treabă. Ne-a spus că el știe cum să beneficiem de tratament gratuit totuși, așa că a apărut o licărire de speranță în inima mea. Cineva totuși ne dădea o șansă, asta era bine.
Omul nostru ne-a explicat cum stă de fapt treaba la SOS (Spitalul Oamenilor Sănătoși) ca un angajat vechi al său. Ne-a lămurit că licoarea e gratuită într-adevăr, dar trebuie să plătim pentru ea. Adică nu poate oricine așa, când vrea, în orice stare, să beneficieze de un leac așa de valoros, trebuie totuși să facă și omul ceva ca să demonstreze că merită tratamentul. Trebuie să vrea și să respecte câteva sute bune de reguli si recomandări și abia atunci leacul își face efectul. Mai clar mi-a spus că vindecarea vine numai dacă ai puterea să te vindeci lor revenindu-le sarcina să spună dacă ești vindecat și prin leacul lor să te păzească cu mare strictețe să nu te îmbolnăvești iar și că leacul le este dat lor, tocmai ca să nu fie risipit aiurea. Prima sa recomandare era să mergem acasă și să luăm ceva bisturiu, pansamente, alcool și alifii și să facem noi partea grețoasă, partea scârboasă a curățirii rănilor.
Spitalul oamenilor sănătoși – I
Clădirea spitalului cel mai renumit se înălța în soare lucitoare cu structurile ei de oțel și sticlă impecabil curățate. Sigla era foarte atent încadrată pe toate fețele clădirii și ocupa un loc generos din suprafața acestora. Se vede clar că aveau la imagine un departament întreg că până și culorile erau foarte atent alese, astfel încât să transmită mesajul de curățenie, puritate, siguranță și măreție. Curtea spitalului era îngrijită de parcă nu ar intra mereu oameni acolo, îți dădea mai degrabă impresia că acolo e sediul unei corporații unde totul este foarte controlat.
În interior surprinderea mea avea să fie și mai mare. Totul impecabil, curățenie de invidiat, personalul tot instruit să zâmbească și să își facă treaba cu zâmbetul pe buze. Pe lângă personal erau mulți oameni pe care nu am putut să îi identific dacă erau bolnavi sau nu pentru că niciunul nu arăta bolnav în sensul știut de mine sau de bolile știute de mine. Sau mai degrabă aveam impresia că erau bolnavi dar se pretindeau a fi sănătoși, avea cred o haină a sănătății cu care se îmbrăcau. Asta mă tulbura mult.
Vestimentația între lege și har
Zilele acestea am citit un material pe internet scris de o domnișoară în privința vestimentației femeilor creștine din punctul de vedere feminin. Acest material a stârnit ceva reacții, unele din ele foarte „evlavioase” prin care diferite persoane dezbăteau subiectul pro sau contra unei vestimentații, discuții care m-au dus iar să meditez la chestiunea lege-har sau la monstrul pe care Petru Ciucur îl numea Ha-Ge.
În privința soției mele mă declar mulțumitor lui Dumnezeu că e matură spiritual și nu a trebuit să îi cenzurez eu în vreun fel vestimentația, probabil dacă era după mine era mai modern îmbrăcată, mai senzual că tot văd că se poartă și aud des motivația „dacă soțul meu vrea să mă îmbrac așa, ce problemă ai tu?” Uite de aia îmi plac mie oamenii maturi spiritual, oamenii care au relație vie și directă cu Dumnezeu care se lasă călăuziți de Dumnezeu și nu necesită pentru ei să pui în discuție o eventuală ghidare de către altcineva a aspectelor din viața sa. Ana e modestă în îmbrăcăminte și sufletește e o comoară fără de care nu eram azi ceea ce sunt. Nu a fost nevoie vreodată să îi atrag atenția cu privire la haine sau accesorii.