Frica de viitor

de

Este cunoscută în popor ca „frica zilei de mâine” și de fapt,este o anxietate care poate varia ca intensitate, de la ușoare emoții, până la anxietate generalizată și poate tulbura și strica, pacea, liniștea, poate alunga mulţumirea, ne poate deposeda, de ceea ce avem azi și mai ales ne poate îmbolnăvi fizic, psihic și mental.

Poate o să vă mire, însă frica de viitor, frica de ziua de mâine, este prezentă și se manifestă mai mult la oameni care stau bine material, decât la oameni aflați în lipsuri. Pe măsură ce adunăm, avem, deținem, facem din aceste lucruri un nou standard, numit standardul minim și am vrea, cum zicea tata „când ne va fi mai rău, ca acum să ne fie”, așadar, ne vom îngrijora și speria de posibilitatea ca mâine să ne fie mai rău decât azi.

Iată câteva cauze ale fricii de ziua de mâine:

Standardul minim. Cum spuneam mai sus, ce avem azi am vrea să fie minimul, dacă mâine strângem mai mult, am vrea ca acela să fie minimul și ne întristăm sau ne îngrozim, că e posibil să avem mai puțin. A avea mai puțin, devine similar cu eșecul, insuccesul, blestemul. Uitați-vă cât de vehement se protestează dacă se anunță reduceri de pensii sau salarii, aproape cu disperare, unii sunt gata să se sinucidă deși nu vor fi muritori de foame, nu vor ajunge cerșetori, deși de pâine și haine ar ajunge. Plafonul minim ne face să ne temem. Vrem neapărat ca mâine să ne fie mai bine ca azi și cine atacă acest deziderat al nostru, ne poate deveni dușman de moarte (numai să întrebați câți nu ar vrea să îl omoare pe președintele Băsescu, pentru că, în urmă cu ceva ani, a îndrăznit să coboare nivelul pensiilor și salariilor)

Citește mai mult

Frica lipsei de iubire

de

Deşi se leagă şi este tot din categoria fricii de oameni, frica lipsei de iubire necesită o abordare separată, datorită răspândirii şi a efectului pe care o are. Iubirea este una din nevoile bazale nu putem face abstracţie şi acum nu vorbesc de iubirea romantică, dintre soţ şi soţie, ci despre acceptarea şi aprecierea după care tânjim ca să le primim din partea celorlalţi. Bineînţeles că această nevoie diferă ca intensitate la fiecare din noi şi ne raportăm diferit la ea, în funcţie de vârsta pe care o avem, dar nu o putem nega nici ca importanţă nici ca prezenţă. Omul are nevoie să fie iubit, tânjeşte după asta, aşa e construit, aşa e de la creare. Lipsa de iubire poate da o frică îngrozitoare, aşa de mare încât pentru unii oameni e mai teribilă decât frica de moarte. Lipsa de iubire poate da o anxietate generalizată, poate da depresii severe, nevindecabile cu medicamente. Lipsa de iubire nu poate fi trecută cu vederea, ignorată, pusă într-un raft.

Pentru oamenii care nu se simt iubiţi, greutăţile vieţii devin mai greu de depăşit, bătăliile sunt mai grele, obstacolele par mai mari şi în consecinţă, viaţa devine mai grea şi lipsită de strălucire. Mai mult, oamenii care nu sunt iubiţi, sunt predispuşi la tot felul de excese, la tentaţia de a reconsidera moralitatea, la depresii, la ură faţă de alţi oameni sau categorii de oameni. În consecinţă, nevoia de iubire nu e un moft, nu e o găselniţă pe care batem monedă de dragul de a scrie, ci o nevoie fundamentală, pe care o regăsim clar în Biblie. Unul din versetele cele mai importante ale Scripturii, unul din primele învăţate de copii la biserică, începe cu „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”

Citește mai mult

Frica de oameni

de

Una din fricile care dau mari „bătăi de cap” oamenilor şi care îi duce în extreme periculoase, este frica de alţi oameni. Din cauza acestei frici, mulţi oameni ajung să se lase manipulaţi, să fie sclavi, robi, să nu-şi mai trăiască viaţa lor, ci pe a altor oameni. Din cauza fricii de oameni ajungem nefericiţi şi uneori trăim degeaba. Cele mai multe abuzuri, s-au întâmplat ca să impună unii oameni, frica altor oameni, mă refer aici la perioade de sclavagism. Prin impunerea fricii, oamenii au subjugat alţi oameni şi această formă de sclavie, perfectată, există şi astăzi şi e foarte răspândită. Astăzi există mai mulţi sclavi decât înainte în istorie.

Frica de oameni poate avea multe forme. Înainte avea o formă brutală, recunoscută prin prezenţa violenţei fizice şi verbale, acum e ambalată mai frumos şi e recunoscută prin compararea cu alţii. Înainte frica de oameni era un factor extern, era o forţare din exterior. Astăzi frica de oameni a fost mutată în interiorul nostru aproape în totalitate şi e doar alimentată cu ce trebuie, periodic.

Citește mai mult

Frică sau anxietate de moarte

de

Aşa cum menţionam ieri, cea mai mare frică a oamenilor este frica de moarte şi cam toate celelalte frici, converg într-acolo. Freud numea moartea „scopul vieţii” şi tot el spunea că „frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment de vinovăţie”. Parţial are dreptate, omeneşte, punctul final al vieţii este moartea. Oamenii de când sunt, au încercat să găsească ceva dovezi ale existenţei după moarte, pentru că „au în ei gândul veşniciei” şi nu pot concepe că totul se termină la moarte. Pur şi simplu, oamenilor le este greu să accepte că, la moarte se termină viaţa, ceva din ei le spune că nu e aşa.

Problema cea mai mare, dacă ar fi să concluzionăm, nu este moartea în sine, ci „etapa” de după moarte. Alexandru Vlahuţă surprindea asta bine spunând: „Nu de moarte mă tem ci de veșnicia ei.” Oricât de mult a evoluat ştiinţa, oricât de departe a ajuns omul, oricât de avansată e tehnologia, se pare că dincolo de moarte nu vedem şi asta ni se pare inacceptabil, asta ne sperie groaznic. Omul din cauză că nu poate vedea dincolo de cortina morţii, e tentat nici să nu accepte că e muritor şi face tot ce îi stă în putere, ca să împingă cât mai departe moartea. A inventat medicamente care nu îndepărtează suferinţa ci îndepărtează moartea, au inventat diete care să lungească viaţa, implanturi de celule, cărţi scrise şi multe alte încercări, unele din ele amuzante, cum ar fi îngheţarea trupului până se va putea învia, buncăre ascunse în inima pământului în caz de apocalipsă şi multe altele.

Citește mai mult

Frica de Dumnezeu

de

Când auzim de termenul ”frică de Dumnezeu” fiecare din noi avem reacţii, trăiri şi emoţii diferite, datorită definiţiei cuvântului frică pe care o avem nuanţată fiecare într-un mod diferit. Pentru unii „frica de Domnul” înseamnă teama că ne va trăsni, teama pedepsei veşnice, teama de boli, secetă şi alte nenorociri. Pentru alţii „frica de Domnul” înseamnă frica de bătaie, pentru alţii „frica de Domnul” e o vrăjeală, pentru unii oameni, frica de Domnul este un moft modern şi variante există nenumărate. Fiecare din noi nuanţăm diferit această „frică de Dumnezeu”, în mod deosebit influenţaţi de religia avută şi de relaţia cu părinţii noştri.

Nu îmi propun să ofer o definire universal valabilă a fricii de Dumnezeu azi, există tologi şi oameni mult mai abilitaţi să facă asta, eu vorbesc în calitate de amator, de trăitor. Vreau să vorbesc doar despre frica de Dumnezeu şi nevoia de înţelegere corectă a termenului, ca alternativă a celei mai mari frici umane, despre care vorbim mâine, frica de moarte.

Vedeţi dumneavoastră… noi oamenii, de la căderea în păcat, când a intrat frica în toate celulele noastre, fugim în permanenţă de moarte, pedeapsa era clară „în ziua în care vie mânca vei muri negreşit”. Din acel moment, noi, prin toate temerile pe care le avem, de moarte fugim, de ea ne temem, i-am deschis închisoarea şi nu o putem „băga” înapoi. Toate temerile noastre converg înspre moarte.

Citește mai mult

Frică şi anxietate – Să începem

de

Îmi propun ca în următoarele meditări, să abordez frica. Şi dacă Dumnezeu va da putere, voi scrie despre frică în general, despre cele mai răspândite frici ale oamenilor şi mai ales despre stări anxioase care se deosebesc clar de frică.

Care e diferenţa dintre frică şi anxietate? Frica e ceva pus în noi „din fabrică”. Dumnezeu a pus în noi această emoţie puternică, pentru protecţia noastră. Ea face ca, în situaţii periculoase, să fim pregătiţi să ieşim. Se accelerează bătăile inimii, auzul, văzul, mirosul şi toate simţurile se „ascut”, muşchii de contractă, ţi se face „pielea de găină”, se secretă adrenalină şi nonadrenalină şi eşti pregătit pentru a ieşi din zona periculoasă sau pentru a limita pagubele. Unii o iau la fugă, alţii se împietresc. Totul pentru a limita pagubele situaţiei periculoase. De obicei, emoţia fricii, se citeşte pe faţă prin ochii larg deschişi şi gura deschisă, dar nu este obligatoriu. Ce este important: emoţiile şi stările acestea, trec odată cu depăşirea pericolului. Încet încet, după ce a trecut pericolul omul iese din starea de frică şi revine la normal. Până aici am vorbit de frică pentru a o identifica clar.

Citește mai mult

Împacă-te cu tine (II)

de

Când purtăm o mască, când ne ascundem de oameni, când fugim de ceilalţi sau de Dumnezeu, de fapt căutăm să ne ascundem de noi. În realitate, fuga şi ascunderea de alţii, de puţine ori e întemeiată. De puţine ori, ceilalţi, au capacitatea să ne facă rău, atât de rău încât să ne ascundem. În realitate e o ascundere de noi înşine. Discuţiile sensibile, criticile, ironiile altora ne expun şi ne vedem cum suntem în realitate, iar dacă nu ne place ce descoperim, vom căuta ca pe viitor să ne ascundem. Pe măsură ce ne cunoaştem tot mai bine şi ne împăcăm cu noi, nu mai simţim nevoia de ascundere.

Omul modern, trăieşte un paradox, beneficiază de rezultatele cercetărilor extraordinare în ceea ce priveşte psihologia şi sociologia, însă în loc să se cunoască tot mai bine şi să se împace cu el, parcă e speriat de ce descoperă şi fuge tot mai tare de el însuşi. La fel cum telefonia mobilă a fost creată pentru a înlesni contactul unii cu ceilalţi, dar acum, când avem minute nelimitate, sunăm mai puţin ca atunci când eram limitaţi.

Înainte omul era capabil să stea doar el cu el. Mergea la sapă, la pădure, în gospodărie, fără nici un „device” electronic.  Nu îi cânta radioul sau televizorul non-stop în urechi. Avea timp să gândească, să se întâlnească cu el. Astăzi îl apucă depresia, dacă nu are vreun însoţitor electronic. Totul din dorinţa, de a nu rămâne el cu el însuşi. Se teme de el într-un fel. Îţi recomand un exerciţiu simplu ca să mă înţelegi. Încearcă să te uiţi în ochii tăi folosind o oglindă, măcar două minute şi fără să fie vreun radio sau televizor pornit în cameră. Doar tu cu tine în linişte. Cei mai mulţi vă veţi simţi tulburaţi.

Citește mai mult