Ce să facem cu muntele?

Creinta intelepciune munte

După una din lucrările Domnului Isus, ucenicii sunt cuprinși de frământare: Noi de ce nu am putut face asta? Această întrebare le-a măcinat mintea și nu le-a dat pace până nu au aflat un răspuns. Răspunsul primit a fost acel verset cunoscut de toți: „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

Multă vreme am visat, la o așa credință de mare, vă spun sincer. Și în visarea asta eram măcar puțin ”erou”, măcar din când în când, mai mutam câte un munte pe ici pe colo, ca să îmi vadă oamenii credința și să vadă ”beneficiile credinței în Dumnezeu”, deci, să Îl fac atractiv pe Dumnezeu. În visările mele infantile despre marile credințe, făceam minuni, opream războaie, incendii, inundații, eradicam boli, mutam Pământul ca să fie cald și la ăia de e gheață mai tot timpul, îi pocăiam pe toți cu puterea credinței mele. Hmmmm… hai că pentru astea trebuia credință cât un grăunte de muștar, deci mare, dar măcar să vindec câte un om în stare critică pe zi, poate nu ar trebui atât de multă, măcar să construiesc dintr-o vorbă, casă unui sărac sau să intervin în situații limită mărunte, nu globale. Cam așa gândeam ”când eram un copil”.

Citește mai mult

Toate-s vechi și nouă toate – Gânduri de început de an

Iată că o luăm de la capăt într-un nou an plin, plin, de necunoscut, de nou și de imprevizibil. Putem să ne speriem de ceea ce ne stă în față sau putem să ne pregătim să trăim, ce ne va fi îngăduit. Mulți oameni își dau cu părerea, despre cum va fi acest an, mulți specialiști, profeți și astrologi se pronunță cu privire la ce va urma. Totuși, adevărul doar Dumnezeu îl știe. De multe ori ”dătătorii de păreri” nu au nimerit-o pentru că Dumnezeu are planurile sale și chiar nu îi pasă deloc de prognozele specialiștilor omenești. Așa că:

Anul 2015 va fi un an bun dacă vom ști să îl trăim, va fi un an extraordinar dacă vom învăța lecțiile pregătite pentru el, va fi un an la sfârșitul căruia, vom privi satisfăcuți în urmă, dacă ne ținem de treabă și va fi un an de creștere spirituală, dacă alegem să călătorim prin el cu Dumnezeu.

La începutul anului trecut spuneam că 2014 va fi un an al renunțărilor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că așa a fost. Acum sunt mult mai ”liber” de unele sarcini care le împlineam ”de nevoie” și fac activități mai multe din plăcere. El a fost bun cu mine și cu familia mea. A fost plin de milă și îndurare. Deși am trecut prin încercări mari, am simțit mâna Sa ocrotindu-ne și păzindu-ne. Viața noastră, în toată furtuna prin care a trecut, a fost frumoasă și toate aceste situații ne-au apropiat de Dumnezeu.

Citește mai mult

O femeie fascinantă

Ai fost şi vei rămâne cea mai fascinantă fiinţă de pe Pământ pentru mine. Eşti o combinaţie unică de sensibilitate, emoţii, putere, perseverenţă, muncă, jertfă, frumuseţe şi creativitate. Ştii doar că îmi place uneori, să mă uit la tine şi să te admir îndelung. Da, chiar eşti specială, unică, deosebită şi se pare că, tocmai această combinaţie, era ceea ce îmi trebuia. Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Îi mulţumesc pentru tine.

Îţi doresc o viaţă cât mai liniştită în continuare, că palpitatntă o faci tu. Îţi doresc toate binecuvântările cerului în viaţa ta, că sigur le vei împărţi altora. Îţi doresc sănătate şi putere, că sigur le vei folosi pentru cei din jur. Îţi doresc izbândă în împlinirea planurilor tale, pentru că ele ne privesc şi pe noi. Îţi doresc ani buni în continuare, ani în care să ai parte de iubirea lui Dumnezeu, a copilaşilor noştri şi a mea. Te iubesc Ana! Pentru totdeauna! La mulţi şi buni ani!

Citește mai mult

Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână

Da, este una din recomandările celui mai înţelept om care a existat vreodată şi întreaga frază sună aşa: „Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstreaz-o, căci ea este viaţa ta.” De fapt, întreaga carte a proverbelor este una despre înţelepciune şi e presărată cu îndemnuri spre a învăţa. Nu doar atât, în Scriptura întreagă se insistă pe nevoiea ca oamenii să înveţe pentru a fi binecuvântaţi. Până la urmă şi Biblia este scrisă tocmai spre a fi învăţată şi spre a oferi în acest fel înţelepciune.

De ce abordez o astfel de temă? Pentru că văd o disproporţie uriaşă între importanţa pe care o are munca şi importanţa pe care o are învăţătura. Se propagă ideia că e mai ferice a fi muncitor decât înţelept. Se separă oamenii din bisericile neoprotestante în enoriaşi şi clerici şi asta nu e bine deloc. Ajungem să fim mulţumiţi că dăm din banul nostru la biserică şi credem că plătind un predicator bun, am rezolvat problema, când, în realitate, avem nevoie să ne preocupăm cu învăţatul, avem nevoie de studierea personală şi în grupuri mici a Cuvântului.

Citește mai mult

Despre frică – Concluzii

Am scris câteva articole despre frică, am încercat să fac o diferenţiere între anxietate şi frică şi sper că am reuşit măcar puţin. Frici sunt enorm de multe şi dacă la ele adăugăm şi fobiile vom descoperi o listă consistentă. În realitate, indiferent că vorbim de anxietate, fobii sau frici ele sunt vindecabile, dacă vrem să le depăşim. Problema mai mare e când ne-am obişnuit cu ele şi ne temem să renunţăm la frică. Problema mare este când frica ne devine aliat, când frica sau anxietatea ne devin sprijin, când frica şi anxietatea ne aduc avantaje. Atunci chiar e problematică situaţia.

Bine spunea cineva: Dacă durerea situaţiei prezente nu e mai mare decât durerea schimbării, omul respectiv încă nu e pregătit să se schimbe. Cu alte cuvinte, concret, în această situaţie, dacă frica sau fobia sau anxietatea pe care o trăieşti nu te doare suficient de tare, nu vei scăpa niciodată de ea. Nici măcar Dumnezeu nu ţi-o va lua cu forţa.

Frica, teama, anxietatea, fobiile sunt parte din pachetul de consecinţe ale păcatului. Vor însoţi viaţa omului până în momentul plecării de pe Pământ. Singura ieşire din închisorile acestea, o constituie supunerea totală lui Dumnezeu. Cine se teme de Domnul are toate motivele să nu se mai teamă de nimic, sau fricile de orice altceva să nu îl mai încătuşeze. Este singurul mod de a scăpa de frică cu adevărat pe acest pământ.

Citește mai mult

Frica de eşec (II)

După ce în prima parte am vorbit mai mult de succes în optica mass-mediei de astăzi, în special a mass-mediei hollywoodiene, care e folosită cu succes pentru modelarea modului nostru de a vedea lucrurile, care e folosită cu succes pentru a manipula şi planta concepte noi, astăzi voi încerca să privim la teama de eşec în viaţa de zi cu zi, nu doar cu privire la carieră. Puţini oameni ajung să aibă „succesul” menţionat în prima scriere şi asta nu e rău aş zice.

Ca o precizare, nu am nimic împotriva succesului, eu sunt unul din oamenii care lupt şi depun efort să am succes în ceea ce fac. În activitatea de consiliere, mă lupt să fiu din ce în ce mai bun, de exemplu. Însă, pentru unii succesul ar fi însemnat să ajung mai sus, până spre vârful „breslei”, pentru mine succesul nu mai înseamnă asta, ci înseamnă să ştiu să ajut cât mai mulţi oameni în mod eficient şi prin intervenţia lui Dumnezeu. Când văd un om pe stradă bucuros, deşi cu luni în urmă era în prag de suicid, o consider un succes, nu atât al meu, cât al binelui în general. Da, am fost şi preşedinte în Asociaţia Consilierilor Creştini dar nu asta a însemnat pentru mine succesul, nu la un astfel de succes sunt chemat. Aşadar din frica de eşec în carieră, pot avea probleme cu o altă frică, frica de eşec în activitate.

Citește mai mult

Frica de eşec (I)

O altă frică, din „Top 10” a fricilor umane e frica de eşec. Nu ştiu dacă frica asta e foarte veche, mai degrabă cred că e o frică modernă, care a apărut odată cu importanţa succesului. Înainte oamenii nu erau aşa preocupaţi cu competiţia ca astăzi, ci aveau viaţa lor socială. Concurenţa era mică, pentru că grupul la care se raportau era mic, pentru că definiţia succesului nu era asta actuală. Astăzi, succesul a devenit un termen foarte important pentru om. Gândul că va eşua, devenind unul din cele mai chinuitoare gânduri şi generând unul din cele mai mari stresuri.

Succesul e un termen oarecum modern, pe care se insistă foarte mult, din dorinţa de a scoate de la oameni maximul de performanţă într-un timp foarte scurt. Aş putea zice că, în cele mai multe cazuri, este periculos termenul. Deşi sună bine să ai titlul de „om de succes”, vom vedea azi că nu e o stare ideală, sau cel puţin are multe nuanţe. În acest sens, vom încerca să definim pentru bărbat şi femeie ce înseamnă succesul în optica modernă.

Citește mai mult