Împacă-te cu tine (I)

de

Nu vreau nicidecum, prin această provocare, să scot vreo teologie nouă, nici măcar să nuanţez în vreun fel necesitatea împăcării omului cu Dumnezeu. Vreau doar să atrag atenţia asupra necesităţii găsirii armoniei interioare şi a păcii lăuntrice, a celor care se declară copii ai lui Dumnezeu. Din păcate, văd adesea multă tulburare interioară, care răzbate in exterior, la oameni care ar trebui să fie stăpâniţi de pacea lui Dumnezeu şi e trist. Tristeţea vine când îmi dau seama că Dumnezeu ne cheamă la o relaţie cu El, care să ne confere linişte şi pace lăuntrică, aspecte care ne-ar face tare bine, iar noi nu le dobândim.

Chemarea pe care Dumnezeu ne-o face, este la acceptarea jertfei Domnului Isus Hristos, acceptare menită să ne dea pace cu divinitatea. Pacea aceasta e cel mai de preţ avut şi cea mai de preţ realizare a omului, cât trăieşte pe pământ şi ea, pacea aceasta, ar trebui să se propage, încet, încet în toate capitolele vieţii. Cât de repede ne stăpâneşte viaţa, depinde doar de capacitatea noastră de maturizare şi sfinţire.

Un lucru îl ştiu sigur, este mare nevoie, ca după ce ne-am împăcat cu Dumnezeu prin meritele Mântuitorului, să ne împăcăm şi cu noi înşine. Este minunat când întâlneşti oameni împăcaţi cu ei. Aceştia degajă pace, bunătate, mulţumire, armonie. Ei sunt prezenţe plăcute, indiferent de bunurile materiale deţinute, indiferent de statutul social avut sau de frumuseţea fizică.

Citește mai mult

La buni ani ţară faină

de

Chiar ieri, meditam la câte critici şi reproşuri aud zilnic referitoare la România. Meditam la, cât este de cârtită ţara asta şi la cât este de abandonată. La cât de mult se vrea de la ea şi la cât de puţin i se dă. Este ciudat cât de des vorbim negativ despre ţara asta şi cât de puţin o vorbim de bine, aşa că azi mă apuc să zic de bine despre ţara asta mult binecuvântată de Dumnezeu.

Să nu credeţi că doar azi fac asta. Sunt un om care în permanenţă gândesc bine despre România, deşi mai sunt şi excepţii uneori. Gândesc de bine, pentru că îmi dau seama cât de binecuvântaţi suntem. Îmi dau seama cât de mult „toarnă” Dumnezeu în România. De fapt, cred că Dumnezeu ştie de ce ne-a aşezat aici, ştie că eu şi tu, putem forma un popor potrivit pentru acest teritoriu. Dumnezeu ştie că cei mai potriviţi oameni pentru zona asta suntem noi. Da, Românii au hibe multe, ne sunt multe aspecte negative imputabile, dar până la urmă, pe noi ne-a considerat Dumnezeu cei mai vrednici pentru bucata asta de pământ. Sper să ne intre bine la cap şi să acţionăm în consecinţă, cât ne va fi vremea pe aici pe pământul acesta.

Vorbirea de rău despre România, este unul din păcatele naţionale, dar trebuie să ne putem pocăi de el. Meditam la ce ar fi oare dacă pentru fiecare vorbă rea despre ţara asta, am înălţa şi o rugăciune pentru ea? Ce ar fi dacă, în loc de critici, am alege să rostim binecuvântări. Ce ar fi dacă noi, cei care pretindem că Îl iubim pe Dumnezeu, am alege ca zilnic să binecuvântăm ţara.

Citește mai mult

Antidot pentru lăcomie

de

Am scris despre lăcomie şi potenţialul de distrugere al acesteia zilele trecute, aici şi aici. Mai sunt multe de scris despre sectoarele afectate de lăcomie şi despre impactul, pe care aceasta îl are în aproape toate sectoarele vieţii umane. Rămâne un subiect deschis şi pe care mă angajez, să îl mai abordez în viitor. Dar pentru că vreau ca aici, pe blog-ul acesta, să fie un loc al speranţei şi al pozitivului, aş vrea să scriu şi despre antidotul pentru o aşa boală.

Lăcomia afectează profund viaţa umană. Distruge relaţii, distruge vieţi, face oamenii nefericiţi, aduce o fericire falsă şi de scurtă durată, distruge căsnicii, copii, părinţi, biserici, şi state întregi. La nivel global, din cauza lăcomiei unora, alţii sunt condamnaţi la foamete şi sărăcie şi vorbim de ţări întregi. Cu mâncarea aruncată de anumite oraşe mari, am putea hrăni o ţară africană în întregime. Lăcomia face ca unele ţări să fie jefuite, lăcomia face ca unele teritorii să fie distruse, păduri tăiate, până şi rocile de sub pământ sunt sparte din lăcomia omului modern. Ei bine, în faţa acestei realităţi monstruoase realizăm că, balaurul lăcomiei, are nevoie de un antidot puternic, e un cancer al omului lăcomia şi orice formă de cancer se vindecă tare greu.

De unde vine lăcomia? Aşa cum am mai scris, lăcomia porneşte din nevoia noastră de siguranţă în cele mai multe cazuri, nevoie care din cauza păcatului căutăm să o împlinim greşit, cu surogate înlocuitoare şi artificiale. Este ca şi cum, la foame, ne-am mulţumi şi cu fructe din plastic, care oricum arată foarte bine şi realistic. Nu doar nevoia de siguranţă căutăm să o împlinim prin lăcomie, ci şi cea de apreciere şi iubire. Credem că având, devenim mai importanţi pentru cei din jur, credem că, deţinând ne putem alunga singurătatea, care merge de mână cu noi. Aşadar, lăcomia, vine dintr-o nevoie satisfăcută greşit şi după aceea creşte foarte repede.

Citește mai mult

Lăcomia – calea spre distrugere (II)

de

Acum câteva luni, discutam cu o doamnă, care venise pentru probleme în căsnicie la consiliere. Relaţia cu soţul ajunsese în mare impas „tocmai când se realizaseră şi ei”. După o perioadă intensă de muncă, de afaceri, de investiţii, „când să se bucure şi ei doi de toate” nu mai avea cine. Relaţia pur şi simplu nu mai mergea. Problema era că, lăcomia, le-a distras atenţia de la relaţie, iar aceasta s-a erodat datorită neglijării ei. Nu s-au înşelat unul pe altul dar soţul nu o mai voia. Erau căsătoriţi doar pe acte şi el, care iniţial era foarte tandru şi romantic, devenise total apatic şi neimplicat. Investirea in bunurile materiale, în bunăstare, a ruinat tot ceea ce iniţial o atrăsese pe soţia sa la el. Tot ce era mai frumos din el, se stinsese şi din păcate nu am putut nici eu să mai ajut cu nimic. Acum trăiesc doar de convenienţă. Poate Dumnezeu va face un miracol în cazul acesta.

În cazul lor, lăcomia soţiei, dorinţa ei de a avea ca alţii, de a avea tot ce i-a lipsit în copilărie, de a realiza siguranţa întregii vieţi în câţiva ani, a dus la distrugere. În cele din urmă a realizat că: „mai bine rămâneam aşa cum am fost, era mult mai bine în sărăcie dar cu soţ, decât în bogăţie fără el”. Sărăcia însemnând o viaţă decentă în opinia mea. Teoretic, doamna a dorit ceva bun, un viitor sigur şi confortabil, însă dacă pentru asta, ajungi să neglijezi alte aspecte ale vieţii deja vorbim de lăcomie.

Citește mai mult

Lăcomia – calea spre distrugere (I)

de

Sunt interesante pornirile firii noastre umane pentru tot ce ţine de aici şi acum, pentru tot ce este mult şi scump, pentru adunat şi deţinut, pentru posedat şi păstrat. Într-un fel sau în altul, omul caută să îşi asigure ceva, caută să se protejeze prin ceea ce oferă acest pământ. O nesiguranţă cruntă şi profundă face pe oameni, să îşi adune bunuri, bani, valori şi tot ce pot pentru a se simţi ocrotiţi, pentru a se simţi la adăpost. Ei bine, această strângere permanentă depăşeşte limitele normalului dacă omul are de unde să adune. Vrem mai mult şi mai mult mereu. Este foarte uşor să devenim lacomi, când avem în faţă resurse multe. Adesea îi criticăm pe politicienii care au făcut tot felul de afaceri, ca să câştige de pe urma funcţiei lor, sunt criticaţi clericii, care odată cu biserica sau mănăstirea zidită şi-au înălţat şi lor o căsuţă, îi criticăm pe primarii care fac învârteli, ca să „se capete cu ceva” câtă vreme sunt primari, însă lăcomia nu are doar o astfel de componentă.

Lăcomia este mult mai prezentă şi mai subtilă decât ne imaginăm. Are o dimensiune mult mai intimă decât ceea ce se prezintă pe mass-media la ştiri. Pentru fiecare om, lăcomia are dimensiunea ei şi dacă nu vine DNA-ul să ne aresteze, nu înseamnă că nu suntem lacomi, ci că lăcomia nu a avut cum fi pusă în aplicare sau că aceasta nu afectează statul. Puţini oameni pot spune că au scăpat de lăcomie, pentru că siguranţa, e una din nevoile fundamentale ale fiinţei umane şi oamenii încearcă în fel şi chip, să îşi împlinească această nevoie, să se asigure, să le fie bine.

Citește mai mult

Îţi trimit gândurile mele bune

de

Nu-i aşa că e plăcut, să ştii că cineva gândeşte bine despre tine? E plăcut să te anunţe cineva, că te apreciază sau că te stimează, deşi e la mare depărtare. E plăcut să te iubească cineva, chiar dacă distanţa e mare. Faptul că acel om gândeşte pozitiv despre tine, îţi dă curaj, poftă de viaţă, chef de a trăi, te încurajează şi te energizează.

Îmi amintesc de vechiul meu obicei, cel de a trimite scrisori. Era tare plăcut să primeşti, „din neant”, fără veste, o veste bună, un gând plăcut, să afli că cineva şi-a făcut timp să scrie o scrisoare pentru tine. Când m-am căsătorit, tolba mea cu scrisori, ajunsese undeva peste 3000 de scrisori iar eu trimisesem din evidenţele mele aproape de 5000. Multă lume a primit încurajări din partea mea şi reacţiile celor care primeau scrisori le ţin minte şi azi.

Un gând bun poate fi transmis şi printr-o privire. Când apreciezi pe cineva, acest lucru se vede în ochii tăi şi ochii spun şi despre sinceritatea gândurilor sau despre interesul privirii. O privire este suficientă pentru a confirma sau infirma o declaraţie. Dar este tare plăcut să vezi în ochii cuiva, aprecierea pe care ţi-o poartă sau să vezi, compasiunea pe care o are pentru tine.

Citește mai mult

Nu gândi rău despre alţii

de

Este drept că în societatea noastră contează fapta doar, ce gândeşti despre cineva nu poate fi condamnat, însă Scriptura vine cu un avertisment important în acest sens şi vreau să gândim puţin asupra lui. De ce ni se recomandă, prin înţeleptul Solomon: „Nu gândi împotriva aproapelui tău când locuieşte liniştit lângă tine”?

Îmi vine în minte situaţia în care era David cu Saul. David îi cânta lui Saul, îi făcea un serviciu, îl ajuta, era acolo pentru el şi într-un fel, se jertfea pentru el. În acest timp, Saul, avea gânduri rele despre David şi aceste gânduri rele, ajung să îl afecteze aşa de tare, încât pune mâna pe suliţă şi caută să îl omoare.  Tot Solomon ne spune în Proverbe 24:1-2  „Nu pizmui pe oamenii cei răi, şi nu dori să fii cu ei; căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri.”

Poate pare nevinovat, să gândeşti ce vrei despre cine vrei, însă sportul acesta este foarte periculos. Gândirea negativă şi rea, vine dintr-o inimă cu probleme sau dintr-o inimă rea. Gândirea rea, nu doar că vine din inima rea, ci duce la fapte rele sau nelegiuite. Iată câteva situaţii exemplificatoare în acest sens:

Citește mai mult