An: 2013

Şi mai practic de atât

de

Ieri, în urma meditării despre cum să-ţi salvezi copilul de desene animate, am primit mesaje  în care eram întrebat: ce se poate face practic si simplu pentru a scăpa copiii de desene. Am recitit articolul cu pricina şi am hotărât ca astăzi să scriu cât se poate de practic câteva sugestii de „deconectare” a copilului de la dependenţa sa.

Trebuie ştiut de la bun început că orice manevră de felul acesta este dureroasă şi că necesită efort şi costuri. Uitatul la desene nu doar că e greu de reglementat din cauza ştiinţei investite de producători pentru a captiva ci şi din cauza tiparelor deja fixate. Sunt copii care ştiu că imediat după ce mănâncă, se vor uita la desene, sau imediat după ce termină temele vor face asta. Asemenea condiţionări întăresc şi mai mult tiparele de comportament şi dependenţele.

Vrei să schimbi ceva la capitolul acesta? Iată câteva sugestii, care sunt „îmbunătăţibile”

Pregăteşte-te pentru luptă. Asta nu înseamnă că trebuie să cumperi „un snop de nuiele” sau „o duzină de curele” ci că trebuie să elaborezi o strategie şi să estimezi costurile de timp, emoţii şi financiare pentru voi şi copilul vostru. Trebuie să ştii când începi, care sunt paşii şi când vei termina. Va trebui să faci faţă doliului copilului după ceva ce i-a fost drag şi acum a pierdut dar şi tu va trebui să faci faţă ca părinte să îi oferi o cantitate de timp suplimentară care să compenseze.

Citește mai mult

Cum să îi salvaţi pe copii de desenele animate

de

Scriam ieri despre câteva pericole ale desenelor animate în viaţa copiilor noştri şi cât de tare desenele animate deformează percepţia lor despre realitate şi mai ales despre bine şi rău şi despre curat şi necurat. Am văzut că rezultatele nu sunt de dorit dar înainte de a da câteva sugestii despre ce putem face în acest sens vă cer permisiunea da a vă mai prezenta încă un aspect deosebit de grav al desenelor animate – distorsionarea noţiunii de adevăr şi normal.

Un punct în care aceste producţii atacă cu îndârjire este distorsionarea adevărului şi a normalului. În desenele animate toate sunt anormale. Deşeurile devin jucării simpatice chiar dacă reprezintă bucăţi de brânză împuţită, cutii de conserve ruginite, viermi oribili sau orice altă formă de deşeuri. Răul devine bun, paranormalul şi anormalul devin normale ele sunt prezente în toate desenele animate şi copiii sunt foarte dezamăgiţi când aceste lucruri nu se pot întâmpla în realitate şi unii din ei se vor focaliza pe încercări nenumărate de a produce prin incantaţii sau alte lucruri aceleaşi efecte.

Adevărul este puternic contestat de desenele animate. Când citeşti o carte de basme imaginaţia dă chip unor personaje într-un mod constructiv dar ţinând cont de sistemele de valori ale acelui copil pe care mama şi tata le-au plantat în mintea lor. Când vizionează desene animate sistemele lor de valori (aşa firave cum sunt) sunt brutal contestate şi înlăturate de „realităţi” create de producători. Ei trăiesc într-o viaţă confuză. Pe de o parte părinţii le cer anumite norme şi limite sociale, pe de altă parte la desene li se prezintă un alt mod de comportament. Ei nu au discernământul să aleagă unde este adevărul şi vor înclina să creadă „ce au văzut”. Cum educaţia părinţilor nu se mai prea bazează pe exemplu vor crede ceea ce văd la TV. Problema e că la tv adevărurile sunt alterate. Acolo banii se obţin prin vrăji şi puterea la fel.

Citește mai mult

Salvaţi copiii de desene animate

de

Acum o săptămână am fost cu familia la „o ţâră de munte” şi inevitabil ne-am confruntat cu problema televizorului. În camera noastră era unul aşa că a trebuit să negociem dacă şi cât să se uite la desene. Pentru că acasă nu avem, copiii sorbeau efectiv desenele care rulau acolo la televizor. Printre altele se făcea şi reclamă la ce desene rulau şi am văzut ce anume este „pregătit” pentru cei ce urmăresc postul dar am văzut şi unele din desenele animate care rulau. Nu ştiu dacă toate canalele de desene sunt la fel dar ăsta m-a îngrozit. Se chema mini-max şi era un canal exclusiv cu desene.

Aproape toate desenele prezentate în promo-uri erau cu vrăji, copiii erau provocaţi să facă anumite „incantaţii” şi să genereze teoretic anumite forţe pentru oarecare lupte. Forţele răului erau drăguţe şi simpatice şi erau pe nedrept neacceptate de cei din jur când de fapt ele făceau binele.

Confuzia creată de amestecul acesta va distruge copiilor barierele dintre bine şi rău, dintre îngeri şi demoni şi va pune viitorii adulţi în postura de a nu se putea opune niciunei forţe spirituale. Noi suntem alarmaţi dacă apar anumite manifestări de duhuri, dar copiii noştri nu vor mai fi. Pentru ei vrăjile şi felurite „chemări de forţe” vor fi normale. Vrăjitoria va fi pentru ei normală şi vor integra în viaţa lor elemente pe care Dumnezeu le urăşte. Într-un fel, cu riscul de a fi considerat extremist religios, Satan îşi pregăteşte o intrare în forţă în generaţia viitoare. Copiii noştri sunt în pericol dragii mei cu astfel de „educări”.

Citește mai mult

De ce nu ne mai plac predicile

de

Fie că oamenii frecventează o biserică fie că vin „din an în paşti”, fie că biserica e ortodoxă, catolică sau din cele neoprotestante slujitorii bisericii se confruntă cu o problemă comună care e tot mai evidentă, oamenilor nu le mai plac predicile. Drept urmare unii le critică, alţii nu le împlinesc iar alţii le ocolesc. Predicile au devenit partea plictisitoare din slujba de la biserică.

În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări. Oricare ar fi ocupaţia în timpul mesajelor asta arată o „neplăcere” faţă de predici.

În bisericile ortodoxe şi catolice predicile capătă alte valenţe. Datorită stilului lor de slujbă accentul cade pe sacralitatea actului în sine şi mai puţin pe mesaje pe care cunoscuţii îmi mărturiseau că nici nu se străduiesc să le înţeleagă (nu generalizez) oamenii merg la biserică şi iau totul în ansamblu nu se focalizează pe fiecare element al slujbei ci pe slujbă ca ansamblu. Aşa că absenteismul e foarte ridicat şi cei ce merg la slujbe nu „notează” preotul ci iau totul „la pachet” unii aleg să nu vină deloc alţii vin dar nu disecă nimic dar există şi oameni care sunt apropiaţi bisericii sau peoţilor şi sunt interesaţi de ceea ce se predică pentru că vor să-şi corecteze viaţa.

Una peste alta, oamenii cărora le plac predicile sunt tot mai puţini. De ce oare?

Citește mai mult

Azi, nu mâine, nu într-o bună zi…

de

Ieri am avut o discuţie cu cineva care era… foarte prins cu munca. Am descoperit ulterior că şi eu sunt tot cam aşa doar că pe ceva diferit de el aşa că vă scriu o istorioară care să vă pună niţel pe gânduri şi o să scriu şi câteva păreri de rău ale oamenilor pe patul de moarte, ca să puteţi vedea ce regrată oamenii şi dacă munca nu cumva se află în top cinci.

„Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:

– Acesta , a spus, nu este un simplu pachet, e lenjerie. A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
– Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.

Citește mai mult

Să creşti mare

de

Dorinţa de a creşte mare e una din cele mai arzătoare ale copiilor şi părinţii, sau oricare alt „mare” le fac adesea această urare: „Să creşti mare!” Pentru trup, dacă este păpică şi adăpost mai că e de ajuns, însă pentru psihic şi spirit urarea fără investiţii serioase suna cam a „Hai noroc”. Dorinţa ca pruncul să crească „mare” e egală cu zero fără investiţie de timp şi resurse în el. De la sine nu prea are şanse să devină „om mare”.

Psihologii au făcut tot felul de experimente, unele vrednice de scaunul electric, dar asta nu o analizez acum, în experimentele acestea au descoperit că un copil care primeşte doar mâncare şi apă şi care nu vede nici un om, nu se joacă nimeni cu el şi nu socializează va creşte dar nu se va face mare, nici să meargă ca oamenii nu va şti, nici să mănânce ca oamenii, nu mai vorbim de inteligenţă, logică sau afecţiune. Toate rămân la un stadiu de subdezvoltare cu alte cuvinte trupul se va maturiza dar nu corect neapărat iar psihicul… va rămâne bun doar pentru cercetări.

Acesta este un caz extrem în care un copil a fost crescut închis, separat de un mediu propice dar l-am folosit ca exemplu pentru a realiza că este nevoie de relaţionare şi investiţie de timp şi resurse din partea părinţilor pentru a creşte „un om mare”. Dacă părinţii nu sunt dispuşi să plătească acest preţ, vor căuta să plaseze responsabilitatea fie fraţilor mai mari, fie bunicilor, şcolii, bisericii, creşelor, sau chiar societăţii ca ansamblu. O astfel de „plasare” va crea un oarecare mediu de dezvoltare dar nu cel propice. Nu va fi mediul cel mai bun pentru dezvoltare şi rezultatele cu siguranţă se vor vedea. De fapt… se vede şi astăzi, doar să ieşi în oraş puţin şi să iei contact cu tinerii.

Citește mai mult

Creştere şi dezvoltare

de

Pentru cei mai mulţi oameni creşterea fizică a fost ceva absolut natural şi nu su trebuit să facă anumite eforturi ca să crească. De când se naşte copilul va începe să crească dacă sunt împlinite anumite condiţii. Părinţii doar trebuie să îi asigure mâncare şi un mediu în care să trăiască şi să se odihnească. Unii părinţi se îngrijesc de mai mult decât minimul necesar pentru creştere iar alţii nu vor sau nu pot să îl asigure nici pe acesta.

Există părinţi care investesc în copiii lor nu doar mâncare ci şi timp pentru comunicare, mişcare, hrana mai specială, hăinuţe cât mai confortabile, o cameră a lui personală încă de când se naşte şi uneori chiar au loc exagerări datorită valorii pe care acel copil o capătă în familia respectivă. Alţi părinţi, la extrema cealaltă, lasă copiii să crească din inerţie, nu investesc nimic în afară de mâncare şi dus la medici dacă e bolnav. În ambele cazuri copiii cresc de aproximativ aceleaşi înălţimi, greutăţi şi forme. Uitându-te la o poză cu copii din ambele situaţii e posibil ca doar mediul dimprejurul lor să te facă să realizezi că unul e crescut „la plesneală” şi altul e crescut  cu mare grijă şi investiţie.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.