An: 2013

Învaţă de la apă

de

Învaţă de la apă să ai statornic drum… Traian Dorz

Mi-am adus aminte ieri de poezia lui Traian Dorz şi mi-a rămas fixat gândul pe primul vers şi pe cât de mult putem învăţa doar analizând ceea ce ne înconjoară şi aplicând în viaţa noastră. Iată ce putem învăţa de la apă:

Statornicia. Oricâte limitări ai pune în calea apei aceasta va continua să curgă pe drumul ei, unele din bariere le va ocoli, altele le va rupe, altele le va trece pe deasupra, altele le va trece infiltrându-se doar să îşi urmeze cursul.

Puterea de a da viaţă. Acolo unde ajunge apa apare şi viaţa, oricât de secetos ar fi pământul, oricât de cald sau frig ar fi apar diferite forme de viaţă dacă există apă. Oamenii o aşteaptă dacă întârzie şi se bucură când în sfârşit plouă. Şi nouă Domnul Isus ne spune „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” Apa duce viaţă în ea şi o împarte celorlalţi şi noi suntem chemaţi tot la un astfel de demers, să ducem apa vieţii către ceilalţi oameni.

Citește mai mult

Doar mâncare şi haine?

de

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Luca 12:23

Par vorbe simple, religioase şi pentru unii dacă tot au fost auzite de sute de ori nu mai spun mare lucru, le înţelegem sensul doar când alegem să privim cu atenţie viaţa, să medităm la ce facem şi pe unde ne umblă paşii. Le înţelegem sensul doar atunci când pentru o clipă alegem şi reuşim să privim viaţa din afara tumultului şi a vitezei cu care se desfăşoară. Înţelegem aceste cuvinte doar dacă ne rupem de „vrajă” de vraja materialismului.

Noi alegem să ne îngrijorăm, să ne temem, să fim fricoşi, să adunăm cât mai mult, să fim „în rând cu ceilalţi” şi prin asta nu realizăm că pierdem enorm cu fiecare obiect, lucru, posesiune adunată fără a ne fi de real folos. Nu realizăm că pierdem binecuvântarea de a petrece timp cu copiii, cu soţii sau soţi, nu realizăm cp pierdem din binecuvântările care se revarsă dintr-o relaţie vie cu Dumnezeu, nu realizăm că pierdem sute de zâmbete, de vorbe bune, nu realizăm că pierdem ocazii extraordinare de a face un bine, de a aduce zâmbete pe feţe întristate pentru că noi alegem să ne îngrijorăm de ce vom mânca mâine deşi până acum nu ne-a lipsit pâinea de pe masă.

Citește mai mult

Cu susu-n jos

de

Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Isaia 5:20

Când eram ţânc numai de-o şchioapă multă vreme petreceam prin ograda bunicilor, erau la doi paşi de casa noastră iar între noi nu era chip să reziste vreo poartă, aşa că de dimineaţă-n seară, noi nepoţii, unii din dreapta, alţii din stânga, năvăleam precum cotropitorii pe puţinul „teritoriu” rămas bunicii după ce dăduse băieţilor ei „loc de casă”. Bunica nu avea şcoală, era o femeie simplă care toată viaţa robotise pe la boieri apoi la colectiv, ce ştia ea să facă era munca şi să respecte regula. Era greu dacă nu imposibil să o faci să încalce vreo regulă iar de muncit… ca tractorul, unde se apuca de lucrat îndată se isprăvea. Iarna era timpul de „împletit”, făcea veste, pulovere, şosete, mănuşi etc și nu doar pentru noi ci pentru o parte bună a satului. Dacă trebuia cuiva ceva de lână venea la „ţaţa Natalia”.

Ei bine atunci doar astea le vedeam pe lângă aptitudinile extraordinare de „bucătărit” că ne plăcea aşa de mult cum gătea la soba „cu strujăni” că mamele noastre se mai enervau uneori că na, erau nurori şi noi alegeam să mâncăm la soacra lor. Acum însă îmi aduc aminte de multe din vorbele simple de atunci, care la momentul acela le ignoram că nu aveam timp de filosofii şi una din ele era: „fă treaba cum se face că toate lucrurile au un rost”. Asta însemna să respectăm ordinea firească de lucru când ne mai debita nouă mintea câte o idee năstruşnică prin care să „eficientizăm” lucrul. Greu o convingeai să schimbi lumea, să schimbi lucrurile „bune” şi tare dezaproba dacă nepoţii, nurorile, feciorii sau oricine altcineva „se scula cu faţa la cearceaf” sau „cu susu-n jos”, te expedia repede: „Mergi  şi te culcă, lasă că fac eu!”

Citește mai mult

1000 – Mulţumesc

de

Am constatat cu bucurie la întoarcerea mea acasă că numărul celor cărora le-a plăcut ceea ce scriu a depăşit 1000 şi vreau să vă mulţumesc tuturor care aţi dat „Like” paginii pe facebook. Vreau să scriu în continuare în fiecare zi şi sper ca meditările mele să fie de folos şi vouă. Mulţumesc pentru gestul vostru … Citește mai mult

Cu ţigara-n vârf de munte

de

Zilele trecute a trebuit să mă minunez de multe lucruri şi voi scrie despre asta cât de curând. Deşi am încercat să iau tot ce e bun din experienţa asta a călătoriei prin munţi şi pot spune că am fost încărcat cu prospeţime, există şi lucruri pe care nu le-am putut trece cu vederea şi pe care nu le înţeleg sau nu vreau să le înţeleg, unul din ele e cel despre care scriu acum.

De la aşteptare la telecabină (şi am stat cam două ore şi jumătate) am remarcat o familie de oameni care îmi păreau interesanţi. Din frânturile de discuţii pe care le-am surprins mi-au cîştigat simpatia. Erau oameni deosebiţi, echilibraţi, culţi. Ambii erau fumători din câte se vedea, dar erau simpatici. Când am urcat în telecabină am fost în aceeaşi tură deci am ajuns sus împreună. I-am urmărit la coborâre cu privirea şi am fost plăcut impresionat să îi aud admirând frumuseţea peisajului şi curăţia şi prospeţimea aerului după care la doar câteva secunde, cu mâini aproape tremurânde au început să îşi scoată ţigările, tremurau din cauza aerului rece şi curat, din cauza peisajului superb, din cauza altitudinii dar şi din cauza țigărilor. Trăgeau cu o poftă teribilă din ţigarete grăbindu-se parcă să aducă la normalul lor grandoarea căreia erau expuşi.

Citește mai mult

Viaţa redusă la esenţă

de

„Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa ta îţi aparţine ţie. Fără scuze şi pretexte.Fără cineva pe care să  te poţi sprijini , baza sau pe care să-l poţi acuza. Darul este al tău – este o uimitoare călătorie – şi numai tu eşti responsabil pentru ceea ce trăieşti. Aceasta este ziua în care viaţa începe cu adevărat.”  Bob Moawad

Scriam ieri despre o viaţă dualistă şi despre faptul că este extraordinar de greu să trăieşti „la dublu” şi pe deasupra mai este şi un păcat faţă de divinitate. Astăzi încerc să meditez la modul în care ne putem trăi „viaţa redusă la esenţă” adică doar viaţa noastră.

Să îţi asumi viaţa aşa cum este ea nu este o treabă uşoară ci una extraordinar de grea. Să reuşeşti să fii independent de sistemele lumii în care trăieşti fie că sunt politice, sociale, culturale sau religioase este iarăşi un demers care apare ca fiind imposibil. Totuşi omul ca să-şi poată trăi viaţa sa va trebui să se separe de toate acestea şi  singura sa raportare şi dependenţă să fie faţă de divinitate, faţă de Dumnezeu.

În acest moment vrând-nevrând suntem dependenţi de sisteme omeneşti. Unele din ele sunt brutale, forţate altele sunt mai blânde şi acceptate. Unele ne sunt impuse, altele le alegem noi (liberi cică). Unele sunt dictatoriale iar altele oferă o libertate mai mare de mişcare dar doar în limitele lor. Este un fel de robie modernă, nu un sclavagism aşa cum îl ştim noi din vechime ci unul pe care îl acceptăm. Ajungem astfel să trăim o viaţă impusă, trasată şi desenată de alţii, de sisteme, religii, partide, corporaţii etc. Si ne mai mirăm că nu mai simţim că trăim, că nu avem satisfacţii în viaţă!

Citește mai mult

Din greşelile trecutului – Dualitatea

de

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Matei 6:254. Orice dualism este o otravă. Emil Cioran

Nu mă voi referi în această meditare la dualism ca şi curent filosofic deşi este interesant (găsiţi detalii aici dacă vă interesează), ci mă voi referi la dualitate ca mod de a trăi, sau mai bine zis, de a nu trăi viaţa. Una din marile greşeli ale trecutului meu, sper că nu şi ale viitorului, este trăirea dualistă adică trăirea unei vieţi formale şi a uneia ascunse. Una este formală pentru că este impusă fie de religie, fie de cultură, clasă socială, conjuncturi etc şi cea ascunsă fiind cea care vine oarecum natural din noi dar pe care nu avem curajul să o trăim la suprafaţă fie din cauza religiei, fie e culturii sau a constrângerilor de orice altă natură.

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată senzaţia că trebuie să faceţi faţă la două vieţi deodată dar eu am trăit această senzaţie. Nu neapărat că am avut o viaţă ascunsă, deşi am făcut şi unele lucruri pe care nu aş fi dorit să le ştie nimeni, ci pentru că începusem să trăiesc după cum mediul religios şi contextul social îmi dictau. Mă trezisem că trăiam o viaţă care nu era a mea, o viaţă care era a  lor, eu nu mai existam decât prin ei. Ceea ce eram eu cu adevărat nu mai conta pentru nimeni ci conta ce eram eu pentru ei. Ajunsesem să cred chiar eu însumi asta şi o confundam cu o stare spirituală înaltă pe motiv că eu dispăream ca fiinţă pentru ceilalţi.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.