An: 2014

Frica de oameni

de

Una din fricile care dau mari „bătăi de cap” oamenilor şi care îi duce în extreme periculoase, este frica de alţi oameni. Din cauza acestei frici, mulţi oameni ajung să se lase manipulaţi, să fie sclavi, robi, să nu-şi mai trăiască viaţa lor, ci pe a altor oameni. Din cauza fricii de oameni ajungem nefericiţi şi uneori trăim degeaba. Cele mai multe abuzuri, s-au întâmplat ca să impună unii oameni, frica altor oameni, mă refer aici la perioade de sclavagism. Prin impunerea fricii, oamenii au subjugat alţi oameni şi această formă de sclavie, perfectată, există şi astăzi şi e foarte răspândită. Astăzi există mai mulţi sclavi decât înainte în istorie.

Frica de oameni poate avea multe forme. Înainte avea o formă brutală, recunoscută prin prezenţa violenţei fizice şi verbale, acum e ambalată mai frumos şi e recunoscută prin compararea cu alţii. Înainte frica de oameni era un factor extern, era o forţare din exterior. Astăzi frica de oameni a fost mutată în interiorul nostru aproape în totalitate şi e doar alimentată cu ce trebuie, periodic.

Citește mai mult

Frică sau anxietate de moarte

de

Aşa cum menţionam ieri, cea mai mare frică a oamenilor este frica de moarte şi cam toate celelalte frici, converg într-acolo. Freud numea moartea „scopul vieţii” şi tot el spunea că „frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment de vinovăţie”. Parţial are dreptate, omeneşte, punctul final al vieţii este moartea. Oamenii de când sunt, au încercat să găsească ceva dovezi ale existenţei după moarte, pentru că „au în ei gândul veşniciei” şi nu pot concepe că totul se termină la moarte. Pur şi simplu, oamenilor le este greu să accepte că, la moarte se termină viaţa, ceva din ei le spune că nu e aşa.

Problema cea mai mare, dacă ar fi să concluzionăm, nu este moartea în sine, ci „etapa” de după moarte. Alexandru Vlahuţă surprindea asta bine spunând: „Nu de moarte mă tem ci de veșnicia ei.” Oricât de mult a evoluat ştiinţa, oricât de departe a ajuns omul, oricât de avansată e tehnologia, se pare că dincolo de moarte nu vedem şi asta ni se pare inacceptabil, asta ne sperie groaznic. Omul din cauză că nu poate vedea dincolo de cortina morţii, e tentat nici să nu accepte că e muritor şi face tot ce îi stă în putere, ca să împingă cât mai departe moartea. A inventat medicamente care nu îndepărtează suferinţa ci îndepărtează moartea, au inventat diete care să lungească viaţa, implanturi de celule, cărţi scrise şi multe alte încercări, unele din ele amuzante, cum ar fi îngheţarea trupului până se va putea învia, buncăre ascunse în inima pământului în caz de apocalipsă şi multe altele.

Citește mai mult

Frica de Dumnezeu

de

Când auzim de termenul ”frică de Dumnezeu” fiecare din noi avem reacţii, trăiri şi emoţii diferite, datorită definiţiei cuvântului frică pe care o avem nuanţată fiecare într-un mod diferit. Pentru unii „frica de Domnul” înseamnă teama că ne va trăsni, teama pedepsei veşnice, teama de boli, secetă şi alte nenorociri. Pentru alţii „frica de Domnul” înseamnă frica de bătaie, pentru alţii „frica de Domnul” e o vrăjeală, pentru unii oameni, frica de Domnul este un moft modern şi variante există nenumărate. Fiecare din noi nuanţăm diferit această „frică de Dumnezeu”, în mod deosebit influenţaţi de religia avută şi de relaţia cu părinţii noştri.

Nu îmi propun să ofer o definire universal valabilă a fricii de Dumnezeu azi, există tologi şi oameni mult mai abilitaţi să facă asta, eu vorbesc în calitate de amator, de trăitor. Vreau să vorbesc doar despre frica de Dumnezeu şi nevoia de înţelegere corectă a termenului, ca alternativă a celei mai mari frici umane, despre care vorbim mâine, frica de moarte.

Vedeţi dumneavoastră… noi oamenii, de la căderea în păcat, când a intrat frica în toate celulele noastre, fugim în permanenţă de moarte, pedeapsa era clară „în ziua în care vie mânca vei muri negreşit”. Din acel moment, noi, prin toate temerile pe care le avem, de moarte fugim, de ea ne temem, i-am deschis închisoarea şi nu o putem „băga” înapoi. Toate temerile noastre converg înspre moarte.

Citește mai mult

Frică şi anxietate – Să începem

de

Îmi propun ca în următoarele meditări, să abordez frica. Şi dacă Dumnezeu va da putere, voi scrie despre frică în general, despre cele mai răspândite frici ale oamenilor şi mai ales despre stări anxioase care se deosebesc clar de frică.

Care e diferenţa dintre frică şi anxietate? Frica e ceva pus în noi „din fabrică”. Dumnezeu a pus în noi această emoţie puternică, pentru protecţia noastră. Ea face ca, în situaţii periculoase, să fim pregătiţi să ieşim. Se accelerează bătăile inimii, auzul, văzul, mirosul şi toate simţurile se „ascut”, muşchii de contractă, ţi se face „pielea de găină”, se secretă adrenalină şi nonadrenalină şi eşti pregătit pentru a ieşi din zona periculoasă sau pentru a limita pagubele. Unii o iau la fugă, alţii se împietresc. Totul pentru a limita pagubele situaţiei periculoase. De obicei, emoţia fricii, se citeşte pe faţă prin ochii larg deschişi şi gura deschisă, dar nu este obligatoriu. Ce este important: emoţiile şi stările acestea, trec odată cu depăşirea pericolului. Încet încet, după ce a trecut pericolul omul iese din starea de frică şi revine la normal. Până aici am vorbit de frică pentru a o identifica clar.

Citește mai mult

Împacă-te cu tine (II)

de

Când purtăm o mască, când ne ascundem de oameni, când fugim de ceilalţi sau de Dumnezeu, de fapt căutăm să ne ascundem de noi. În realitate, fuga şi ascunderea de alţii, de puţine ori e întemeiată. De puţine ori, ceilalţi, au capacitatea să ne facă rău, atât de rău încât să ne ascundem. În realitate e o ascundere de noi înşine. Discuţiile sensibile, criticile, ironiile altora ne expun şi ne vedem cum suntem în realitate, iar dacă nu ne place ce descoperim, vom căuta ca pe viitor să ne ascundem. Pe măsură ce ne cunoaştem tot mai bine şi ne împăcăm cu noi, nu mai simţim nevoia de ascundere.

Omul modern, trăieşte un paradox, beneficiază de rezultatele cercetărilor extraordinare în ceea ce priveşte psihologia şi sociologia, însă în loc să se cunoască tot mai bine şi să se împace cu el, parcă e speriat de ce descoperă şi fuge tot mai tare de el însuşi. La fel cum telefonia mobilă a fost creată pentru a înlesni contactul unii cu ceilalţi, dar acum, când avem minute nelimitate, sunăm mai puţin ca atunci când eram limitaţi.

Înainte omul era capabil să stea doar el cu el. Mergea la sapă, la pădure, în gospodărie, fără nici un „device” electronic.  Nu îi cânta radioul sau televizorul non-stop în urechi. Avea timp să gândească, să se întâlnească cu el. Astăzi îl apucă depresia, dacă nu are vreun însoţitor electronic. Totul din dorinţa, de a nu rămâne el cu el însuşi. Se teme de el într-un fel. Îţi recomand un exerciţiu simplu ca să mă înţelegi. Încearcă să te uiţi în ochii tăi folosind o oglindă, măcar două minute şi fără să fie vreun radio sau televizor pornit în cameră. Doar tu cu tine în linişte. Cei mai mulţi vă veţi simţi tulburaţi.

Citește mai mult

Împacă-te cu tine (I)

de

Nu vreau nicidecum, prin această provocare, să scot vreo teologie nouă, nici măcar să nuanţez în vreun fel necesitatea împăcării omului cu Dumnezeu. Vreau doar să atrag atenţia asupra necesităţii găsirii armoniei interioare şi a păcii lăuntrice, a celor care se declară copii ai lui Dumnezeu. Din păcate, văd adesea multă tulburare interioară, care răzbate in exterior, la oameni care ar trebui să fie stăpâniţi de pacea lui Dumnezeu şi e trist. Tristeţea vine când îmi dau seama că Dumnezeu ne cheamă la o relaţie cu El, care să ne confere linişte şi pace lăuntrică, aspecte care ne-ar face tare bine, iar noi nu le dobândim.

Chemarea pe care Dumnezeu ne-o face, este la acceptarea jertfei Domnului Isus Hristos, acceptare menită să ne dea pace cu divinitatea. Pacea aceasta e cel mai de preţ avut şi cea mai de preţ realizare a omului, cât trăieşte pe pământ şi ea, pacea aceasta, ar trebui să se propage, încet, încet în toate capitolele vieţii. Cât de repede ne stăpâneşte viaţa, depinde doar de capacitatea noastră de maturizare şi sfinţire.

Un lucru îl ştiu sigur, este mare nevoie, ca după ce ne-am împăcat cu Dumnezeu prin meritele Mântuitorului, să ne împăcăm şi cu noi înşine. Este minunat când întâlneşti oameni împăcaţi cu ei. Aceştia degajă pace, bunătate, mulţumire, armonie. Ei sunt prezenţe plăcute, indiferent de bunurile materiale deţinute, indiferent de statutul social avut sau de frumuseţea fizică.

Citește mai mult

La buni ani ţară faină

de

Chiar ieri, meditam la câte critici şi reproşuri aud zilnic referitoare la România. Meditam la, cât este de cârtită ţara asta şi la cât este de abandonată. La cât de mult se vrea de la ea şi la cât de puţin i se dă. Este ciudat cât de des vorbim negativ despre ţara asta şi cât de puţin o vorbim de bine, aşa că azi mă apuc să zic de bine despre ţara asta mult binecuvântată de Dumnezeu.

Să nu credeţi că doar azi fac asta. Sunt un om care în permanenţă gândesc bine despre România, deşi mai sunt şi excepţii uneori. Gândesc de bine, pentru că îmi dau seama cât de binecuvântaţi suntem. Îmi dau seama cât de mult „toarnă” Dumnezeu în România. De fapt, cred că Dumnezeu ştie de ce ne-a aşezat aici, ştie că eu şi tu, putem forma un popor potrivit pentru acest teritoriu. Dumnezeu ştie că cei mai potriviţi oameni pentru zona asta suntem noi. Da, Românii au hibe multe, ne sunt multe aspecte negative imputabile, dar până la urmă, pe noi ne-a considerat Dumnezeu cei mai vrednici pentru bucata asta de pământ. Sper să ne intre bine la cap şi să acţionăm în consecinţă, cât ne va fi vremea pe aici pe pământul acesta.

Vorbirea de rău despre România, este unul din păcatele naţionale, dar trebuie să ne putem pocăi de el. Meditam la ce ar fi oare dacă pentru fiecare vorbă rea despre ţara asta, am înălţa şi o rugăciune pentru ea? Ce ar fi dacă, în loc de critici, am alege să rostim binecuvântări. Ce ar fi dacă noi, cei care pretindem că Îl iubim pe Dumnezeu, am alege ca zilnic să binecuvântăm ţara.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.