Ce te faci la necaz?

Eu sunt unul din oamenii care ar vrea să beneficieze de o protecţie specială de la Dumnezeu pentru că sunt copil al său. Aş fi vrut să fiu protejat total, adică imun, la două capitole măcar: ispită şi necaz. Vă daţi seama cum ar fi arătat viaţa fără să fiţi ispitiţi şi fără să aveţi necazuri? Totuşi, Scriptura ne spune din stare că „în lume vom avea necazuri” şi că „potrivnicul nostru dă târcoale ca un leu” aşa că slabe şanse avem să scăpăm de ispită sau de suferinţă câtă vreme suntem în trupul acesta. De aceea, în scrierile care urmează voi medita la suferinţă mai întâi şi apoi la ispită, pentru a descoperi adevăruri despre ele dar şi lucruri practice care să îmi fie de folos.

Există mult necaz pe pământ și poate fi imens de greu un perete mai încolo de tine sau mai ușor după peretele celălalt. Există țări în război, foamete, terorism, ebola etc. Acum în această meditare vreau să vorbesc în special de contextul în care ne aflăm noi ca români și nu la cel general.

Suferința nu este plăcută nimănui. Fie că vorbim de suferinţă psihică, fizică sau spirituală fiecare fuge de ea. Pentru unii suferinţă este imposibilitatea de a îşi cumpăra proaspătul lansat telefon de la Apple, este o suferinţă care altora li se pare nesemnificativă dar unii oameni suferă pentru asta. La extrema cealaltă sunt oamenii despre care putem spune „ăştia chiar suferă” cum ar fi cei cu boli grave, cancere, boli terminale, cum ar fi cei care au în familii astfel de cazuri si trebuie să îi îngrijească, cum ar fi oamenii cu boli psihice, cei cu depresii și aşa mai departe.

Citește mai mult

Când Dumnezeu te surprinde cu bunătatea Lui     

Unul din atributele lui Dumnezeu este bunătatea, lucrul acesta îl ştiu la nivel teoretic bine, dar modul în care El îşi arată bunătatea m-a uimit întotdeauna. Sunt, cred eu, departe de a fi un om care vede doar mâna lui Dumnezeu, sper să nu mă înşel cu privire la mine, dar am avut din plin parte de bunătatea Sa în viaţa mea şi a familiei mele de-a lungul timpului, dar şi acum. Zilele acestea, iar am cunoscut bunătatea fără margini a Creatorului.

Viaţa mea e plină de incidente şi evenimente în care bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat din plin. Boli grave pe care Dumnezeu le-a luat dintr-o dată, spitalizări aparent fără logică în urma cărora am cunoscut cea mai faină fată pe care o puteam cunoaşte (Ana), pierderi inexplicabile dar care mi-au salvat viaţa şi mai ales mântuirea mea. Totuşi vreau să scriu despre ultima manifestare de dragoste a lui Dumnezeu în cazul „necazului” cu fiul nostru Iosua despre care am scris AICI.

Citește mai mult

Eşti pregătit?

Ieri seara am avut parte de un incident neplăcut, care mi-a adus mult stres şi m-a făcut să transpir mult. Trebuia să înregistrez prima ediţie a unei noi emisiuni cu invitaţi, am mers cu o oră şi jumătate înaintea invitaţilor să pregătesc partea tehnică, despre care eram absolut convins că nu va pune probleme. Mai făcusem manevre din astea dar diferenţa era că aveam la dispoziţie un mixer nou. Mi-am zis: „ce poate fi diferit faţă de altele că doar toate mixerele fac aceeaşi treabă”, am aruncat o privire pe cutia mixerului şi am zis: „merge”, gândindu-mă că diferenţe mari între ele nu au cum exista. Aveam să aflu că un singur buton „amărât” poate face diferenţa între, o oră de înregistrări fără stres şi 2 ore şi jumătate de chinuială, astfel încât, să pierzi invitaţii prin vrăjelile lui Moş Ene şi să te chinui apoi să îi ţii treji încă o oră, ca să nu mai zic de „chelfăneala” care or fi luat-o acasă de la soţiile lor pentru întârzierea semnificativă.

Da, incidentul a avut comicul său, dar mi-a dat suficient de gândit noaptea trecută. Mulţi tineri intră în examene crezând că nu o să fie probleme, că doar câteva pagini au citit şi ei şi pe la ore au mai fost. Mulţi tineri se căsătoresc crezând că, doar nu o fi aşa mare filosofeală să te însori sau să te măriţi, s-au uitat ei la alţii şi au văzut cam cum stă treaba! Mulţi oameni se angajează, crezând că o să facă faţă şi o să înveţe pe parcurs şi când trebuie să plătească pentru pagubele făcute, îşi consideră şeful „afurisit”. Mulţi bărbaţi se apucă de pornit maşinării sau aparate fără să fi citit manualul acelui dispozitiv, gândindu-se  ca un amic de al meu „că doar nu e aripă de avion” şi ajung să ardă frumuseţi de aparate, din cauza încăpăţânării. Multe alte incidente seamănă cu experienţa mea de aseară şi ne costă în consecinţă. Datorită superficialităţii şi a neseriozităţii plătim un preţ mai mic sau mai mare.

Citește mai mult

Creştinii trebuie să fie modele și repere

De multe ori m-am întrebat cu amărală de ce Dumnezeu nu ne ia acasă pe cei ce deja am făcut un legământ cu El? Uneori, prin greutăţile vieţii, prin bătăliile pe care le am de dus clar am preferat varianta mergerii acasă ca să scap de greutate. Nu ştiu cât de firesc e gândul sau păcătos însă la acea vreme mi se părea tare logic şi evlavios. Doar îmi doream să fiu cu Dumnezeu, ce poate fi rău în asta.

Cu timpul, unele din întrebările mele au primit răspuns şi unul din ele e subiectul meditării de azi. Dumnezeu nu ne ia acasă după convertire pentru că noi trebuie să fim modele şi îndrumători spre Hristos. Ei bine, asta nu e treabă uşoară deloc şi nici nu va fi. Responsabilitatea este imensă şi pericolele pe măsură. Societatea în care trăim caută să uniformizeze populaţia în acelaşi mod de gândire sau mai bine zis de „negândire” pentru a o putea controla şi manipula şi oricine va îndrăzni să arate drumul spre libertate din această închisoare va avea de suferit.

Citește mai mult

Provocare sau leapşă

Circulă pe net zilele astea o mulţime de provocări. Unele din ele mai „evlavioase” altele mai „fireşti” dar au ceva în comun. De la turnat apă cu gheaţă în cap, fenomen care aproape apune după aflarea adevărului despre iniţiatori şi destinaţia fondurilor, la lista cu cele 10 cărţi care au marcat viaţa ajunsă până la preşedinte şi premier şi care este „ajustabilă” şi „reglabilă” în funcţie de cine a făcut provocarea (că doar nu-ţi permiţi să pui titluri „mai slabe” ca cel ce face provocarea). Până la ultima găselniţă, memorarea unui grupaj de versete din biblie care prinde tare acum.

Este adevărat că internetul ne-a revoluţionat viaţa. Multe din activităţile noastre sunt făcute prin internet şi de asemeni o cantitate mare din socializarea noastră se face prin intermediul internetului, iar la asta facebook-ul are un rol tot mai mare şi ne învaţă să ne expunem dincolo de limitele normalului. Mai mult internetul ne cam face agenda.

Citește mai mult

Ce să faci când simţi că nu mai poţi

Am scris aici şi aici despre oamenii care simt că nu mai pot şi despre cum, de cele mai multe ori, mintea ne înşeală şi de fapt, mai putem dar nu avem voinţa sau antrenamentul să mergem mai departe. Este bine să fim conştienţi de modul de lucru al minţii noastre ca să „profităm” la maxim de „putinţele” noastre. Dragilor, multe lucruri încă putem să le facem, deşi avem senzaţia că nu. Atâta vreme cât viaţa nu s-a sfârşit, încă putem face lucruri frumoase, putem lega relaţii bune, putem evolua, progresa, putem renunţa la vicii şi păcate. Câtă vreme încă respirăm tot mai putem face ceva.

Totuşi, unele faze ale vieţii sunt într-adevăr extraordinar de grele. Limitele ne sunt forţate şi deşi spuneam că putem, totuşi efortul este foarte mare. A putea nu e uşor. De multe ori „a putea” implică multă neplăcere, durere şi sau efort de aceea trebuie să ne gândim dinainte ce vom face în asemenea situaţii. Poate nu v-aţi testat încă limitele dar cu siguranţă se vor ivi şi astfel de situaţii. Există totuşi chiar acum şi oameni care au parte de provocarea neputinţei, există chiar acum oameni care spun „nu mai pot”, există oameni pentru care fiecare „am reuşit” înseamnă efort, durere şi neplăcere şi pentru acei oameni vreau să scriu aceste rânduri pentru că cunosc ce înseamnă să lucrezi la limite aproape zilnic.

Citește mai mult

Când nu mai poţi, mai fă un pas

Sentimentul de copleşire ne cuprinde foarte uşor în momentele de provocare intensă. Uneori mintea noastră, pentru că nu are antrenament, ne transmite informaţii false despre capacităţile noastre. Asta face ca în anumite situaţii, mai solicitante decât obişnuitul zilnic, sau mai dureroase decât obişnuitul zilnic, să primim informaţia de la creier că suntem la capătul resurselor. Realitatea poate fi alta de multe ori şi „putinţa” să existe. Ei bine, continuarea atunci când creierul sau corpul spune că s-a atins limita, înseamnă evoluţie şi antrenament.

Scriu rândurile acestea pentru mine şi pentru cei care ajung adesea în momente de „neputinţă” ca o provocare de a merge mai departe. Poate iţi doreşti să ţii o cură de slăbire şi ai impresia că nu poţi sau că nu mai poţi. Poate ai încercat să îţi faci un program zilnic ca să te poţi organiza mai bine şi ai renunţat pentru că „nu mai poţi”. Poate că îţi doreşti să înveţi o limbă străină şi ai renunţat că a fost prea greu pentru tine. Poate că eşti pe cale să renunţi la relaţie pentru că o consideri prea grea pentru puterile tale. Poate că ai gânduri de suicid din cauza neputinţei de a realiza anumite lucruri. Se prea poate ca tocmai în acest moment să ai inima „moale ca apa” să fii deznădăjduit pentru că nu reuşeşti să faci ce îţi doreşti sau pentru că nu reuşeşti să legi relaţii. Situaţiile pot fi numeroase, tot aşa de numeroase câte persoane există. Oricare ar fi „neputinţa„ ta vreau să îţi spun că poţi, există soluţii, iar resursele vor apărea abia atunci când vrem cu adevărat să mergem înainte şi ne întrecem propriile limite ale „normalităţii” cu care suntem obişnuiţi.

Nu vreau să spun prin asta că mâine trebuie să escaladezi Everestul, nu spun nici măcar că mâine vei învăţa limba străină pe care vrei să o înveţi de atâta vreme şi nu reuşeşti.  Nu spun nici că mâine vei lega relaţii cu un băiat sau cu o fată în vederea căsătoriei. Nu, nu asta, ci spun că ASTĂZI poţi face un pas în aceste direcţii. Ca să ajungi pe Everest trebuie să faci paşi, ca să înveţi o limbă străină trebuie să citeşti, să înveţi, ca să obţii în sfârşit relaţia la care visezi trebuie să îţi doreşti asta şi să faci astăzi un pas în realizarea acestei dorinţe. Totul se realizează cu pasul pe care trebuie să îl faci azi.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.