Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Isaia 5:20
Când eram ţânc numai de-o şchioapă multă vreme petreceam prin ograda bunicilor, erau la doi paşi de casa noastră iar între noi nu era chip să reziste vreo poartă, aşa că de dimineaţă-n seară, noi nepoţii, unii din dreapta, alţii din stânga, năvăleam precum cotropitorii pe puţinul „teritoriu” rămas bunicii după ce dăduse băieţilor ei „loc de casă”. Bunica nu avea şcoală, era o femeie simplă care toată viaţa robotise pe la boieri apoi la colectiv, ce ştia ea să facă era munca şi să respecte regula. Era greu dacă nu imposibil să o faci să încalce vreo regulă iar de muncit… ca tractorul, unde se apuca de lucrat îndată se isprăvea. Iarna era timpul de „împletit”, făcea veste, pulovere, şosete, mănuşi etc și nu doar pentru noi ci pentru o parte bună a satului. Dacă trebuia cuiva ceva de lână venea la „ţaţa Natalia”.
Ei bine atunci doar astea le vedeam pe lângă aptitudinile extraordinare de „bucătărit” că ne plăcea aşa de mult cum gătea la soba „cu strujăni” că mamele noastre se mai enervau uneori că na, erau nurori şi noi alegeam să mâncăm la soacra lor. Acum însă îmi aduc aminte de multe din vorbele simple de atunci, care la momentul acela le ignoram că nu aveam timp de filosofii şi una din ele era: „fă treaba cum se face că toate lucrurile au un rost”. Asta însemna să respectăm ordinea firească de lucru când ne mai debita nouă mintea câte o idee năstruşnică prin care să „eficientizăm” lucrul. Greu o convingeai să schimbi lumea, să schimbi lucrurile „bune” şi tare dezaproba dacă nepoţii, nurorile, feciorii sau oricine altcineva „se scula cu faţa la cearceaf” sau „cu susu-n jos”, te expedia repede: „Mergi şi te culcă, lasă că fac eu!”
Citește mai mult