Întrebări la care nu am răspuns

de

Desigur că fiecare din oamenii care cred în Dumnezeu au întrebări la care nu au răspuns. La rândul meu, am şi eu asemenea categorie de întrebări şi deşi mă străduiesc să fiu echilibrat, să trăiesc prin credinţă, să am încredere că Dumnezeu va lucra cum este mai bine, sufletul îmi este măcinat de unele din ele.

Dacă ar fi să mă refer la cele teologice, despre sfârşitul lumii, despre rai şi iad, despre bine şi rău, am învăţat să nu mă zbucium aşa tare şi să las pe El să îmi descopere la vremea potrivită însă am o categorie care uneori nu mă lasă să dorm noaptea şi aceea e legată de copiii noştri. Da, nu înţeleg planul lui Dumnezeu cu privire la ei. Da, uneori Dumnezeu mi se pare nedrept cu privire la ei şi uneori mă cert cu El pentru ei.

Sunt deja 5 spre 6 ani de când Timotei a fost protezat auditiv. Atunci, vestea că a pierdut jumătate din auz a căzut ca un trăsnet peste noi. A fost operat de două ori în speranţa că problema se va rezolva, teste, drumuri de Cluj şi Mureş, rugăciuni, stres dar diagnosticul nu ne-a dat loc de întors, trebuia protezat pe ambele urechi. După un parcurs anevoios, care a inclus şi păcăleala unei firme din domeniu (AudioMed) de vreo 3000 de ron şi  cu sprijinul unor oameni anonimi am reuşit să adunăm diferenţa de bani care ne trebuiau şi să cumpărăm cele două proteze, la vremea aceea costau ambele 2000 de euro.

Citește mai mult

Pericolul sclavagismului modern

de

Ştiu din start că nu veţi fi toţi care citiţi de acord cu mine dar totuşi cred că linia care traversează timpurile în privinţa înrobirii oamenilor este referitoare la munca executată sub diferite constrângeri. Dacă la început sclavii erau ţinuţi cu forţa şi puşi la muncă sub ameninţarea biciului, acum forma e alta dar efectul e mai mare. Mulţi oameni muncesc „pe plantaţie” „de bună voie”, cred ei dar scopul este acelaşi. Cineva beneficiază de pe urma muncii lor.

Nu ştiu dacă situaţia asta e o urmare a blestemului lui Dumnezeu din Eden sau dacă e rezultatul stricăciunii din omenire dar oamenii muncesc mult pentru imperii şi astăzi. Mai mult, înainte fugeau armatele după oameni să îi ia sclavi, astăzi fugim noi şi ne batem la poarta imperiilor să ne lase să muncim acolo. Ne temem că doar muncind pământul vom muri de foame, ne temem că dacă nu facem parte din sistem vom muri de boli, ne e teamă că dacă vom ajunge bătrâni vom deveni neputincioşi şi incapabili să ne întreţinem, ne e teamă că vor veni ţări vecine să ne ia robi şi câte şi mai câte temeri. În consecinţă, chiar dacă nu ne temem ca odinioară de bici, ne temem şi acum tot aşa de tare, sau mai tare.

Citește mai mult

Munca înnobilează pe om?

de

Una din activităţile oamenilor care vor să trăiască frumos şi corect e munca. Deşi e din ce în ce mai puţin tentantă, din cauză că în unele cazuri o zi de muncă face cât cinci minute de şmecherii, totuşi există oameni care pun valoare pe muncă întrucât nu pot prin natura lor să umble cu şmecherii, caracterul lor e ales şi nu concep viaţa prin poiată (la găinării). Munca a fost şi va rămâne un subiect mare de dezbateri şi părerile vor rămâne mereu împărţite între a face banii cinstit prin muncă sau a folosi tot felul de „inginerii” ca să munceşti cât mai puţin şi să câştigi cât mai mult. Mulţi oameni azi consideră munca un fel de boală (cineva spunea chiar că e o boală că doar de aia e inventată „medicina muncii”) şi că trebuie să te tratezi de ea. Mai mult, când vezi pe cei de lângă tine că o duc mai bine, deşi nu muncesc ci „şmecheresc”, te ispiteşte tare gândul de a face la fel.

O extremă este să faci la fel ca ceilalţi, deci să câştigi şi altfel decât prin muncă. O altă extremă, la care vreau să mă refer azi, este să profiţi de „vidul” de pe piaţa muncii şi să tragi până la epuizare, până nu mai ştii de tine şi de ai tăi. Într-o astfel de extremă merg mulţi dintre creştinii care trăiesc astăzi. Muncesc mult, profită de „nevoia” pieţei şi de faptul că pot câştiga din asta şi mai profită şi de faptul că e cinstit… (aici nu sunt sigur că aşa este).

Citește mai mult

Să pierzi frumos este o artă

de

Aseară mi-a fost dat să văd un exemplu de viaţă, un om care a luptat până la ultima clipă pentru a câştiga,dar care a ştiut să piardă frumos. E atât de complex de descris ce senzaţii extraordinare ai într-un meci „al vieţii tale” pentru care dai tot din tine şi pe care totuşi îl pierzi şi totuşi există oameni care ştiu să piardă. Pentru că au caracterul frumos unii oameni  reuşesc nu doar să câştige frumos, ci fac şi din pierdere o artă.

Mă gândeam la ce spuneam ieri despre politicienii care au tupeul să politizeze un asemenea eveniment şi care din pierdere fac un circ ieftin. Ei dacă pierd dau vina pe concurenţă, fac contestaţii, acuză, împroaşcă cu noroi pe cei care au câştigat, au discursuri josnice şi atmosfera e una de cocină de porci. Poate totuşi au învăţat ceva acei politicieni care au asistat la meci. Poate au prins ideea că în joc nu ai voie să trişezi deloc, întotdeauna joci „la lumină”, respecţi adversarul, nu umbli cu şmecherii, faci totul ca să câştigi dar te pregăteşti să pierzi frumos.

Citește mai mult

Simona străluceşte, România se vede aşa cum e?

de

Deja putem vorbi despre „fenomenul Simona”. România e dintr-o dată mai bine văzută din cauza evoluţiei spectaculoase a Simonei Halep în acest  turneu. Românii se identifică cu această sportivă grozavă şi se simt îndreptăţiţi să spună „vedeţi mă acuma cine suntem noi?” oricărui străin care nu ne ştie sau ne contestă sau respinge. Însă deşi Simona străluceşte, ţara ei, şi a noastră nu e avantajată ci dimpotrivă i se văd toate petele şi murdăriile la o asemenea lumină.

Că ne merge un renume negativ prin lume nu e o noutate. Că nu ne convine renumele ăsta iar nu e nou. Că acest renume e dat de unii din români şi nu de toţi iar e adevărat. Dar de la asta până la toată isteria iscată  în jurul unor performeri e drum lung. Cum apare o persoană care este incontestabil o imagine bună, cum toată ţara se identifică cu acea persoană. Asta nu e tocmai bine. E un fel de „mă simt bine că-s român spărgând seminţe la televizor şi identificându-mă cu Hagi care joacă bine”.

Citește mai mult

O părere echilibrată despre sine

de

Terenul acesta al imaginii de sine, stimei de sine, părerii despre sine, este unul evitat în discuţii sau dacă se apucă careva de predicat sau spus ceva de regulă o face în termeni negativi. Am scris în prima meditare despre modul în care oamenii condamnă o părere „prea înaltă” despre sine orice om care ara altceva de spus despre sine decât „minus”, dar am văzut şi că „o părere proastă despre sine” e tot la fel de rea, dacă nu mai rea decât extrema cealaltă. Totuşi, cum putem avea o părere bună, în sensul de „echilibrată” despre noi?

Iată câteva aspecte importante când vrem să vorbim de o bună imagine de sine:

Sunt creaţia lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu face lucruri imperfecte, incorecte, defecte. Sunt aşa cum m-a creat El şi am încredinţarea că tot ceea ce face El este desăvârşit. David ajunge să izbucnească în laudă la adresa lui Dumnezeu când realizezi lucrul acesta: „Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”. E foarte important să conştientizez că nu sunt la voia întâmplării, nu sunt abandonat, nu sunt al nimănui eu sunt al Lui, sunt opera lui Dumnezeu.

Citește mai mult

O părere proastă despre sine

de

Continuând discuţia de ieri vreau să atrag atenţia asupra unui alt păcat, la fel de grav ca „părerea prea înaltă despre sine” şi pentru care avem îngăduinţă şi pe care chiar îl apreciem. E vorba de păcatul unei păreri proaste despre sine. Dacă un om este mândru de el, are senzaţia că „e mai mult” decât în realitate ne „sesizăm” însă datorită unei explicări defectuoase a Scripturii avem mai prezentă extrema cealaltă şi nu luăm poziţie.

De ce spun că „o părere proastă despre sine” e păcat. Păi iată câteva motive:

Eu sunt creaţia lui Dumnezeu – în consecinţă, o părere proastă despre opera aceasta este o nemulţumire la adresa creatorului. Unii suntem albi, alţii negri, unii înalţi, alţii scunzi, unii slabi, alţii plinuţi, unii cu abilităţi practice, alţii cu abilităţi intelectuale şi găsim mii de diferenţe între noi. O părere proastă despre noi se naşte nu din smerenie, ci din înţelegerea greşită a vieţii şi din neacceptarea planului şi voii lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, o părere proastă despre sine nu poate fi sănătoasă, biblică, sau vreo dovadă de credinţă şi supunere faţă de Dumnezeu.

Citește mai mult