Suntem responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri

de

Trebuie să recunosc că mă deranjează folosirea versetelor Bibliei ca scuză, ca motivare a păcatului, ca motivare a indiferenţei sau ca armă de bătaie între oameni. Una din cele mai rostite expresii scripturale în mod abuziv este „Domnul va purta de grijă!”. Am auzit-o de multe ori rostită în circumstanţe grele şi cu responsabilitate şi credinţă dar am auzit-o de şi mai multe ori rostită ca scuză pentru a nu face nimic, ca scuză pentru iresponsabilitate. Folosirea unei astfel de expresii în mod abuziv şi iresponsabil nu va produce în nici un caz efectul dorit. E ca un „Doamne ajută” spus de hoţ înainte de a se apuca de spargere.

Iresponsabilitatea nu se poate acoperi cu expresii biblice şi nici nu se va putea motiva cu ele, aşa că, vă provoc să folosim corect cuvintele Scripturii şi în acelaşi timp să devenim mai responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ce înseamnă asta? E de scris mult şi îmi va fi greu să-mi sistematizez gândurile, dar unele din ele le voi scrie aici.

Citește mai mult

Suntem responsabili de căsnicia noastră

de

Aseară am prezentat cea de a treia parte a temei „Fidelitate maritală” la emisiunea Căsătoria Merită pe Radio Samariteanul şi linia principală a emisiunii tocmai responsabilizarea a fost. Am primit multe mesaje şi telefoane de când am abordat tema fidelităţii şi am auzit foarte multe poveşti triste, am discutat cu oameni răniţi, cu oameni debusolaţi şi cu oameni foarte surprinşi de ceea ce li s-a întâmplat lor sau partenerilor lor.

Aş porni discuţia pe această temă de la versetul din Evrei 13:4  care spune: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” O datorie clară, o sarcină precisă şi un scop înalt. A ţine căsătoria în toată cinstea, trebuie să devină preocuparea majoră a celor doi soţi şi asta din mai multe motive mari. Primul este acela că unirea a doi oameni în căsnicie arată spre unirea lui Hristos cu Biserica Sa şi orice necinste în căsnicie, loveşte în simbolul pe care îl reprezintă. E un atac direct la adresa planului lui Dumnezeu. Un alt motiv este faptul că vorbim de o instituţie creată de Dumnezeu şi orice necinstire ar însemna o revoltă faţă de Voia Sa. Alt motiv este că trebuie să păzim căsnicia că şi de ea depinde sănătatea noastră fizică, psihică şi spirituală a celor doi soţi şi a copiilor lor. La acestea se adaugă încă câteva care ţin de respectarea oamenilor, a lui Dumnezeu, de fericirea la care avem sau are dreptul partenerul etc.

Citește mai mult

Suntem responsabili de copiii noştri

de

Astăzi iarăşi e foarte delicată discuţia, de fapt toate discuţiile despre responsabilităţi sunt delicate. Toţi am vrea să nu tragem consecinţele greşelilor noastre ci doar pe cele ale alegerilor bune. Din păcate realitatea ne obligă să culegem ceea ce am semănat, aşa că responsabilitatea este neapărat necesară vieţii mature psihic şi spiritual.

Copiii sunt şi vor rămâne una din responsabilităţile celor care sunt sau au fost căsătoriţi. Am crescut din punctul acesta de vedere, într-un mediu puternic contrastant şi destul de puţin echilibrat şi responsabil. Pe de o parte în biserica din care vin familiile aveau 14 -16 copii, pe de cealaltă parte vedeam foarte mulţi vecini  romi care făceau copii pentru alocaţie şi undeva în ecuaţia asta era şi familia mea unde eram doar doi copii. La asta se adăuga o doctrină periculoasă care circula prin biserică referitoare la mântuirea prin naştere de fii. În acest context am fost nevoit să-mi pun multe întrebări cu privire la copii, dar în acelaşi timp observarea celor care mă înconjurau şi studierea Scripturii mi-a adus unele răspunsuri. Unele din ideile din dimineaţa asta vor supăra pe unele persoane dar mă risc, îmi aparţin, nu sunt reguli ci sunt meditări şi frământări ale minţii mele. (cu specificarea că nu judec pe nimeni din convingerea că fiecare din noi va da socoteală în faţa lui Dumnezeu individual)

Citește mai mult

Suntem responsabili de sănătatea noastră

de

De data asta chiar vă scrie un repetent, în cel mai fericit caz un corigent. Multe maxime sunt scrise pe tema sănătăţii dar una din cele mai des rostite este cea în care se spune că e mai uşor să previi decât să vindeci. O ştiam şi eu de ţânc dar nu a avut prea mare însemnătate, pentru că altă vorbă deşteaptă m-a afectat. Aceea spunea: „Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.” Am crezut că dacă muncesc şi sunt credincios, Dumnezeu se va ocupa de sănătatea mea, l-am făcut pe Dumnezeu responsabil pentru lipsa mea de înţelepciune. Am fost nevoit să accept că responsabilitatea pentru sănătatea mea îmi aparţine.

Zilele trecute am tot umblat pe la medici şi am tot auzit oameni vorbind, pe oamenii bolnavi, toţi dădeau vina pe sistemul de sănătate, pe doctori, pe companiile care produc mâncare, pe marile lanţuri de magazine şi pe Dumnezeu. Ca şi mine, niciunul din ei nu avea vreo vină pentru deteriorarea stării lor de sănătate. Tot alţii erau vinovaţi. Şi vreau să spun că unii din oameni o încurcaseră rău de tot, eu eram sănătos pe lângă ei, aveau ciroză, cancer la plămâni etc. Totuşi fiecare dintre ei au ştiut toată viaţa că tutunul nu este bun pentru plămâni, au ştiut toată viaţa lor că alcoolul nu le face bine, doar că acum, când s-au îmbolnăvit, nemernicii care produc ţigările şi alcoolul erau vinovaţi. Bineînţeles că ăia au vina lor dar nici ei nici sistemul de sănătate nu sunt obligatorii, noi ne ducem spre ele.

Citește mai mult

Suntem responsabili pentru relaţiile pe care le avem

de

„Spune-mi ce prieteni ai, ca să îţi spun cine eşti” sau varianta cealaltă „Spune-mi cine eşti ca să-ţi spun care îţi sunt prietenii” Sunt maxime destul de des auzite de noi şi izvorâte din realitatea vieţii. Relaţiile pe care le avem ne formează ca oameni, ne influenţează viaţa pe pământul acesta dar şi pentru eternitate. Dacă ne însoţim cu oameni răi vom deveni răi, dacă ne însoţim cu oameni buni avem şanse mari să devenim asemenea.

Când eram doar un „ţânc” părinţii îmi făcuseră o listă cu copiii cu care nu trebuia să fiu văzut. Nu ştiu cât de corectă era faza, dar dorinţa lor era ca eu să nu mă însoţesc cu copii care să mă „strice” şi pe mine. Cum eram văzut cu cei de pe listă cum eram adus „la judecata poporului” cum îi plăcea mamei să zică. Şi dăi morală, şi dăi până „îmi băgam minţile în cap”. Ei voiau cu tot dinadinsul ca acei copii să nu mă tragă în stilul lor de viaţă şi în valorile lor. Bineînţeles că eram supărat, ăia erau cei mai jucăuşi copii, cei mai nonconformişti, cei mai atrăgători parteneri de joacă, ştiau multe jocuri (că doar cu asta se ocupau cam toată ziua), făceau multe prostii şi erau plini de viaţă , aşa că eram supărat de interdicţia primită. Acum, când şi eu am copii, văd cât de mult  contează care sunt prietenii copilului meu, nu aş dori ca el „să se înhăiteze” cu din ăştia „care bat pietrele prin oraş”. Vreau ca el să crească frumos şi pentru asta sunt nevoit să-i pun ceva bariere în relaţii, să-l opresc de la unele şi să-l încurajez la altele.

Citește mai mult

Suntem responsabili pentru ceea ce credem

de

Dacă spunem unui copil că afară în întuneric nu are voie să iasă pentru că acolo există un „baubau” avem toate şansele să ne creadă şi să ne asculte. Dacă spunem asta unui adult şi ne crede înseamnă că are probleme grave şi poate fi lejer subiect de glume pentru toată viaţa. Copiii au un sistem de valori şi credinţe iar adulţii au unul „maturizat” şi ajustat de călătoria prin viaţă, de experienţe, interacţiuni, oameni influenţi, eşecuri sau reuşite etc. Important este că odată cu creşterea nu mai credem în lucrurile fără suport, în lucrurile fără bază solidă ci în cele reale, palpabile sau vizibile.

Multe veşti şi zvonuri ajung la urechile noastre şi noi decidem dacă le credem sau nu. Pentru că odată crezute luăm anumite decizii în consecinţă. Un exemplu este cel cu prezicerile sfârşitului lumii. Diferite voci, care de care mai credibile, au prezis în zilele noastre sfârşitul lumii. Unele persoane au crezut şi au acţionat pentru a se pune la adăpost, a face provizii (dovada e numărul mare de buncăre vândute în acea perioadă în SUA) alţii nu au crezut şi şi-au văzut mai departe de viaţa lor. Se pare că, cel puţin deocamdată, cei care au crezut într-un sfârşit al lumii anunţat s-au înşelat însă ştim că acesta va exista. Important este dacă luăm vreo atitudine în legătură cu acesta.

Citește mai mult

Suntem responsabili de faptele noastre

de

Ca şi copil am fost adesea avertizat cu privire la faptele pe care le fac, ca nu cumva acestea să atragă asupra mea repercusiuni negative. Părinţii şi bunicii îmi spuneau aproape la toate faptele consecinţele şi îmi cereau să mă feresc de cele rele. Bineînţeles că nu am fost eu un sfinţişor dar asta m-a ţinut departe de multe necazuri în care intrau alţi copii şi alţi tineri. Pot zice că cele considerate atunci „majore” nu le-am încălcat din dragoste sau teamă de părinţi, din respect pentru Dumnezeu şi din respect pentru oameni. Aşa se face că niciodată nu am fumat, chiar dacă o dată am fost prins culegând „chiştoace”, se nimerise la prima încercare să fiu văzut de bunicul meu. Ce a urmat… îmi roşeşte şi acum faţa dar îmi zvâcnesc şi degetele. A fost singura dată în care „m-a altoit bunicu”. Aşa se face că niciodată nu m-am îmbătat, că nu am avut nici o aventură sexuală, că nu am venit niciodată bătut acasă sau vreun copil cu capul spart de mine. Aşa a făcut Dumnezeu ca să fiu păzit de astea dar principiul a fost acesta. Am fost responsabilizat de consecinţele faptelor mele.

Nu toţi copiii cu care am crescut au fost la fel. Unii… erau „focul lui Dumnezeu” cum zicea bunica. Deşi primeau acelaşi „set de instrucţiuni” la unii „prindea” la alţii nu. Dumnezeu ştie de ce om fi atât de diferiţi, dar îi apreciam tare pe cei care aveau curajul să facă şi trăsnăi. Îi vedeam curajoşi, nonconformişti şi mari cuceritori de fete. Unul din cei cu care am crescut îmi amintesc că a ajuns să aibă de a face şi cu poliţia. Păi când ajungeai pe vremea aia să ai poliţia la poartă, să vină nenea poliţaiul să „te întrebe de sănătate,  aveai porţia de bătaie şi morală asigurată pe o perioadă bună de vreme. Totuşi unii oameni nu sunt conştienţi de responsabilitatea pentru faptele lor.

Citește mai mult